Concert electrizant cu britanicii JP Cooper și Sigma, lângă Timișoara VIDEO

0
Publicat:

JP Cooper, unul dintre cei mai îndrăgiți muzicieni britanici, a fost cap de afiș sâmbătă, în cea de-a doua zi a festivalului Flight, care se desfășoară pe aerodromul utilitar de lângă Timișoara.

JP Cooper la Flight Festival FOTO Ștefan Both
JP Cooper la Flight Festival FOTO Ștefan Both

Mii de persoane au participat în primele două zile la evenimentele de pe aerodromul utilitar de lângă Timișoara, din cadrul Flight Festival. Vineri, nici ploaia nu i-a speriat pe petrecăreți, așa că în jur de 5.000 de persoane au dansat pe ritmurile muzicii celor de la The Motans, Grasu XXL sau britanicului Sigala.

Drumul spre aerodrom a fost efectiv blocat, cei care veneau dinspre oraș având de parcurs cinci kilometri și în 40 de minute.

Pentru că după ploaie pe platoul din fața scenei s-a format mult noroi, organizatorii au adus un camion cu pietriș, pregătind astfel ringul de dans pentru a doua zi. Doar că sâmbătă avea să fie o vreme foarte bună, nu a mai plouat nici seara, astfel că numărul celor care au ieșit la Flight Festival aproape că s-a dublat față de ziua precedentă.

Primul nume mare de pe scena principală a fost Carlas Dreams, moldovenii încălzind atmosfera pentru capul de afiș al serii: britanicul JP Cooper.

John Paul Cooper este unul dintre cei mai îndrăgiți muzicieni din noua generație. Acesta a oferit un concert memorabil la Flight Festival, din care nu au lipsit hituri precum „Sing It With Me”, „She’s On My Mind”, „The Reason Why”, „Little Bit Of Love”, „September song” sau „All This Love”.

După JP Cooper s-a schimbat ritmul, pentru că pe scenă a urcat Sigma (cu DJ-ii Caremon Edwards și Joe Lenzie), din Marea Britanie, care a adus un drum and bass plin de energie. Nu a lipsit nici celebrul hit Nobody to Love, care a ajuns și pe primul loc în TOP UK Sigle Chart.

Muzica a răsunat apoi până dimineața, pe scena rezervată DJ-ilor, printre cei aflați la platane fiind și Andi Moisescu.

Duminică, în ultima zi, se anunță din nou vreme bună și lume multă la Flight Festival.

Pe scena mare vor concerta, printre alții, Zdob și Zdub (de la ora 20.30), Dubioza Kolectiv din Bosnia Herzegovina (de 22.00) și Subcarpați (de la 23.30).

Pe lângă muzică, Flight Festival a pregătit multe spaţii de relaxare și activări inedite, zone cu activităţi creative şi spectacole de teatru pentru copii, zboruri cu avionul și, în premieră, sărituri cu parașuta în tandem.

Un hangar întreg dedicat tehnologiei, cu experienţe de realitate virtuală, realitate augmentată, robotică îi va aștepta pe cei care pătrund în universul Flight Festival.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite