A dat jos steagul Ucrainei din fața Primăriei Timișoara. Polițiștii l-au luat în primire
0Bărbatul care protestează de ceva vreme față de amplasarea steagurile altor țări în Timișoara a fost depistat din nou de polițiștii locali încercând să dea jos un steag al Ucrainei din fața Primăriei.

În cursul după-amiezii de luni, 10 aprilie, polițiștii locali au fost direcționați către bulevardul C.D. Loga, în fața Primăriei Timișoara, unde un bărbat și-a adus o scară metalică pe care s-a urcat și a sustras un steag în culorile galben și albastru, steagul Ucrainei, care era arborat în fața clădirii.
La identificare s-a constatat că este vorba despre aceeași persoană, C.V., de 38 de ani, cu domiciliul în Timișoara, care a mai dat jos zilele trecute steagul Ucrainei de la o expoziție din centrul orașului, iar anul trecut a mai încercat să dea foc steagurilor arborate în fața Primăriei Timișoara.
„Acesta a declarat că a sustras steagul deoarece ar fi pus ilegal. Polițiștii locali au întocmit proces-verbal de constatare și l-au predat pe cel în cauză în condiții corespunzătoare polițiștilor de la Secția 1, fapt atestat de aceștia prin preluarea lui fără a prezenta urme de violență, urmând a fi continuate cercetările în ceea ce privește acțiunile bărbatului”, au transmis cei de la Poliția Locală Timișoara.

Scandalul steagurilor din fața primăriei are deja un an. Totul a început cu somația prefectului de Timiș, Mihai Ritivoiu (PSD), să se dea jos steagurile străine din faţa Primăriei Timişoara. Prefectul susţinea că reacţia sa vine ca urmare a unei sesizări din partea cetăţeanului care a fost prins din nou de polițiști, care a reclamat că nu se respectă legea.
„Sunt steagurile ţărilor din care fac parte oraşele înfrăţite cu Timişoara. Şi care sunt arborate alături de steagul României, de drapelul Uniunii Europene şi de sigla Timişoarei”, a spus primarul Dominic Fritz.
Edilul a mai arătat că „legea care reglementează arborarea drapelului României este din anul 1994”. „Ea aparţine unui alt context istoric, plin de frământări şi temeri. E acolo un articol care, dacă e interpretat la extrem, poate fi citit ca şi cum avem voie să punem steagul unui alt stat doar dacă este o delegaţie oficială din statul respectiv în vizită”, susţine primarul Dominic Fritz.

Răspunsul oficial al Primăriei
În răspunsul transmis ca urmare a adresei Prefecturii Timiş, Primăria Timişoara arată că steagurile sunt menţinute în faţa instituţiei pentru că „Primăria Municipiului Timişoara primeşte în fiecare an vizita a numeroase delegaţii străine”, numai în 2022 Primăria Timişoara primind vizita a 23 de delegaţii străine. „Vă informăm că au fost luate măsuri pentru arborarea conformă a drapelelor din faţa sediului instituţiei prin poziţionarea corectă a drapelului României în raport cu cele ale altor state”, se mai arată în adresa transmisă Primăriei Timişoara.