Nebunia comunistă de 3 miliarde de lei. Ceauru, lacul de 3.000 de hectare marcat şi acum pe harta României, deşi nu există
0Lacul Ceauru, care apare pe toate hărţile României ca având dimensiuni impresionante, ar fi trebuit să fie una dintre măreţele realizări ale Partidului Comunist Român. În realitate, acolo nu există mai mult de o baltă unde se adapă animalele, între tarlale de porumb şi printre buruieni.
Lacul Ceauru, care apare pe harta României în sud-vestul oraşului Târgu Jiu, ar fi trebuit să se întindă pe o câmpie vastă. Am pornit să explorăm locul împreună cu Aurel Bâzu, un localnic în vârstă de 82 de ani, care a fost expropriat din satul Ceauru în urmă cu aproape 50 de ani pentru a face loc lacului de acumulare.
În locul lacului de pe hartă, care ar fi trebuit să aibă 3.000 de hectare de luciu de apă, adică să ocupe o zonă mai mare chiar decât municipiul Târgu Jiu, lângă care se află pe hartă, am găsit tarlale cultivate cu porumb şi alte culturi agricole, dar şi locuri pline cu vegetaţie şi mărăciniş. Accesul în zonă se face dificil, pe câteva cărări care pot fi străbătute doar la pas. Nici urmă de apa imensă care apare pe toate hărţile. Doar o mică baltă a mai rămas din imensul lac, unde animalele vin şi se adapă.
Aurel Bâzu ne spune că, în primii ani de la construcţia barajului, locul a fost acoperit cu apă, însă cu timpul, s-a retras. Trei localităţi au fost strămutate atunci pentru amenajarea lacului. Este vorba de satele Bălăceşti, Ceauru şi Şomăneşti. Peste o mie de familii au fost nevoite să se mute în alte locuri. Tot sacrificiul a fost în zadar, pentru că barajul nu a fost terminat şi a rămas doar pe hârtie.
„Am primit teren în comuna învecinată, Băleşti, pentru a ne construi alte case. Am primit şi despăgubiri băneşti pentru a ne ridica alte case. Pentru o casă bună se acorda o sumă de 20.000 de lei. Eu am primit pe casa mea 17.000 de lei. Alţii care aveau case mai amărâte au mai primit de la stat şi materiale de construcţii. Într-o singură vară, toţi şi-au ridicat case pentru a avea unde să stea“, ne povesteşte Aurel Bâzu, expropriat.
CUM AU FOST PRIMIŢI STRĂMUTAŢII
Localnicii care îşi duceau existenţa în cele trei sate au fost nevoiţi să plece. Şi-au demolat singuri casele, pentru a mai recupera din materiale şi au primit diverse sume de bani, în funcţie de gospodărie, de la statul român, pentru a-şi putea construi alte locuinţe. Li s-au pus la dispoziţie terenuri de numai opt ari (n.r. – un ar este egal cu 100 de metri pătraţi), deşi în locurile în care îşi duceau existenţa aveau suprafeţe întinse de pământ.
Nu au fost primiţi foarte bine de localnicii din Băleşti, pentru că statul le-a luat pământurile pentru a le pune la dispoziţia strămutaţilor. „Fiecare şi-a demolat casa pentru a mai recupera din materiale. Toţi erau supăraţi de ceea ce se întâmplă, dar nu am avut ce să facem. A fost foarte greu să plecăm de pe locurile în care am trăit o viaţă întreagă. Eu aveam două hectare, dar am primit doar opt ari de teren pentru construcţia casei. Localnicii din Băleşti au fost nemulţumiţi pentru că le-au fost luate terenurile ca să le dea celor expropriaţi.“
„A VENIT APA ŞI I-A PRINS“
Un an-doi, nu mai mult, zona unde înainte să fie strămutate trăiau aproximativ 1.000 de familii a fost acoperită cu apă, dar, după un timp, apa s-a retras şi lacul nu a mai apărut vreodată. Aurel Bâzu ne povesteşte că în locul respectiv a rămas o singură familie de ţigani care a refuzat să plece: „A venit apa şi i-a prins. Ca să scape, s-au urcat pe un dâmb de pământ. Eu eram şofer la colectiv atunci şi am mers cu soldaţii şi cu barca ca să-i scoatem de acolo“.
După Revoluţia din ’89, expropriaţii şi-au luat înapoi terenurile care ar fi trebuit să se afle sub apă. Până atunci, pământul era administrat de CAP.
DOAR 40% DIN LUCRĂRI AU FOST REALIZATE
O megaescrocherie stă, de fapt, în spatele lacului fantomă. Aceasta este concluzia istoricului Cornel Şomâcu. Investiţia pentru realizarea lacului de acumulare Ceauru a fost colosală şi ajungea la trei miliarde de lei, la valoarea de atunci. Vechile metehne ale românilor şi-au spus şi atunci cuvântul şi au dus până la urmă la transformarea unei mari investiţii într-un mare eşec. După doar doi ani de la începerea lucrărilor, responsabilii şantierului deja terminaseră banii şi au raportat autorităţilor comuniste finalizarea amenajării lacului. În realitate, o parte din bani au fost folosiţi pentru ridicarea unor vile pentru şefii şantierului şi familiile lor. Istoricul Cornel Şomâcu precizează că un ministru a descoperit frauda de proporţii, iar persoanele vinovate au fost cercetate de Securitate.
„A urmat o anchetă şi a intrat şi Securitatea pe fir, dar şi diverse oficialităţi, care au constatat că lucrarea este efectuată sub 40%, deşi se cheltuiese enorm. Banii s-au regăsit în diverse vile ale unor directori şi oficiali ai Partidului Comunist Român de Gorj“.
ŞEFUL ŞANTIERULUI A FOST CONDAMNAT LA MOARTE
Şeful şantierului de atunci, Dumitru Dăncescu, a fost judecat şi condamnat la moarte, dar pedeapsa a fost comutată în 20 de ani de muncă silnică, fiind trimis la Canalul Dunăre-Marea Neagră:
„Acolo, la Canal, a şi murit. Vina lui a fost că şi-a construit o vilă, alături de alte notabilităţi ale vremii în apropierea şantierului, pentru că era mai uşor de cărat materialele. Lacul trebuia să se întindă pe teritoriul a trei sate: Bălăceşti şi Ceauru, care aparţineau de comuna Băleşti, şi Şomăneşti, care se afla pe teritoriul comunei Drăguţeşti. Pe teritoriul comunei Şomăneşti s-au construit multe dintre casele ridicate cu materiale şi bani de la lac. Au fost mai multe condamnări atunci, nu doar cea a directorului, dar nu aşa de aspre“.
De ce nu se scoate de pe hartă Lacul Ceauru
După ce autorităţile au descoperit megaescrocheria, lacul şi întregul proiect au fost abandonate. S-a încercat finalizarea investiţiei, dar nu s-a reuşit.
„A rămas doar digul de protecţie în interiorul căruia ar fi trebuit să fie apă. Niciodată nu a existat apă, decât la inundaţii, şi a crescut vegetaţie forestieră. După anul 1989, lucrurile s-au schimbat, în sensul că locuitorii strămutaţi atunci cu forţa, între 1965 şi 1966, şi-au revendicat terenurile şi o parte din pământul pe care trebuia să se afle lacul a fost retrocedat. Terenul este cultivat, dar au rămas nişte rigori, adică este teren extravilan, pentru că s-ar putea să se realizeze o amenajare hidro, dar este puţin probabil că acest lucru se va întâmpla. La construcţia lacului s-a mai lucrat până în anul 1972, pentru că s-a sperat că acesta va fi, până la urmă, construit, deşi finalizarea proiectului fusese raportată încă din anul 1968“, ne explică profesorul Cornel Şomâcu.
HĂRŢILE INDUC ÎN EROARE VIZITATORII
Cât despre excluderea Lacului Ceauru de pe hărţile României, este o poveste întreagă, spune Şomâcu. „Acest lac nu a putut fi scos de pe hărţi nici după 1989. Din informaţiile pe care le am, cei de la Apele Române nu pot să facă această excludere a unui obiectiv de pe hartă, pentru că încă nu este stabilită forma de proprietate a întregului teren. Astfel, şi hărţile noi cuprind un lac care nu există. Elevii folosesc mai mult hărţi disponibile pe internet, dar manualele şi hărţile şcolare cuprind această absurditate sau megaescrocherie, cum a fost numită, pentru că, deşi s-au cheltuit sume enorme, s-au făcut nişte diguri şi cam atât“, a constatat istoricul Cornel Şomâcu.
Doar primăria ar putea face demersurile necesare pentru ca lacul să fie scos de pe hărţi. Istoricul ne spune că lacul care apare pe hartă i-a indus în eroare pe mulţi trecători, care doreau să-l viziteze: „Primăria Băleşti, care deţine teritoriul respectiv, sau responsabilii de la Ape ar trebui să facă demersurile necesare ca să dispară acest lac de pe hartă“.
APĂ PENTRU TERMOCENTRALA ROVINARI
În prezent, terenul pe care ar fi trebuit să se afle lacul de acumulare este cultivat de proprietari cu diverse culturi agricole, dar principala problemă este tocmai lipsa apei pentru efectuarea de irigaţii. Lacul ar fi trebuit să asigure şi apa necesară pentru răcirea instalaţiilor termocentralei Rovinari, una dintre cele mai mari din ţară.
„Termocentrala a fost finalizată în anii ’70, dar s-a găsit o altă soluţie, o cuplare la Jiu, de unde se aprovizionează cu apă, deşi termocentalele de la Gorj au o mare problemă, în sensul că, în caz de secetă, ele nu pot fi aprovizionate aşa cum ar fi făcut-o lacul. Termoncetralele trebuie să folosească apă prin recirculare ca să poată funcţiona“, explică istoricul.
Ceauru, lac antiinundaţii
Istoricul Cornel Şomâcu ne explică ce rol ar fi trebuit să aibă Lacul Ceauru. Potrivit acestuia, în anul 1965 a fost demarată, la nivelul ţării, construcţia mai multor lacuri de dimensiuni mari, în urma unei decizii luate de puterea comunistă. Lacul de lângă Târgu Jiu avea şi rolul de preveni producerea inundaţiilor, dar şi de irigare. Capacitatea lacului ar fi trebuit să fie de 150 de milioane de metri cubi. Lacul ar fi trebuit alimentat din patru surse: râurile Tismana, Bistriţa, Jaleş şi Jiu. „Mai aveau şi un rol economic, pentru producerea de energie electrică“, completează istoricul.