Ce soiuri de vin beau strămoşii noştri

Dacii apreciau în special vinurile aduse din Grecia

Vinul era băutura preferată a dacilor. Cel mai apreciat era vinul adus din afara provinciei, în special cel din Grecia. Calitatea acestor vinuri era atestată prin o serie de ştampile.

„Dacii beau vinul local, pe care dădeau vreo 0,54 de denari litrul, şi de import «vin dulce» – «merum», care costa 2 denari litrul, (preţuri de prin anii 160 d.H.). Nu era scump, după câte tezaure s–au descoperit. Cantitatea mare de cioburi provenite de la amforele de vin, găsite în cetăţile dacice, printre care şi cele de la Bacău, Tamasidava şi Zargidava, au arătat că dacilor le plăcea la nebunie vinurile de import. Se aduceau cu corăbii amfore cu vin din insulele greceşti Tasos şi Rodos. Amforele aveau fundul ascuţit şi se înfigeau în nisip sau pământ. Calitatea lor era garantată de o serie de inscripţii sau ştampile. Astfel aflăm că cei mai mari producători greci de vinuri erau Paulos, Ruphos, Sazar, Heracles, iar ai Italiei - Tertius şi Sextus Cornelius“, se arată în volumul „Istoria pe placul tuturor“ a lui Eugen Şendrea. 
 

„Dă-mi să beau!“

O serie de descoperiri arheologice demonstrează cât de iubit era vinul de către daci. „În Cioroiul Nou (Dolj), pe vremea stăpânirii romane în orăşelul Statio Aquensis, locuitorii i-au ridicat lui Bacchus o statuie din marmură, iar la Sucidava (Celei), un bărbat a pus chiar să i se scrie pe rama unei oglinzi «Da vinum», adică «Dă-mi să beau!»“, prezintă Eugen Şendrea.  

Ştampilele au fost falsificate 

S-a ajuns chiar şi la falsificarea unor ştampile care se aplicau vinurilor de import. „Ca urmare a cererii mari de vin, unii negustori locali au falsificat unele amfore în ateliere proprii. Aceştia au aplicat ştampile false, aşa cum arheologii au găsit la Stoeneşti–Muscel“, se mai arată în volumul „Istoria pe placul tuturor“. Cultivarea viţei de vie a continuat, în ciuda invaziile avarilor. 

Cele mai renumite vinuri

La începutul secolului al XVIII-lea, cele mai apreciate vinuri erau cele albe: „În timpul lui Dimitrie Cantemir, soiurile cele mai răspândite erau vinurile albe: galbena, plăvana, grasa şi tămâioasa, iar vinurile roşii: frâncuşa, crăcana şi coarna neagră. În «Descrierea Moldovei», Cantemir arăta care erau cele mai renumite vinuri. Cel mai renumit, fireşte, era Cotnariul. «Îndată după acesta, vinul de Huşi, în părţile Fălciului e socotit cel mai bun, în al treilea rând vine vinul de Odobeşti, din ţinutul Putnei, pe râul Milcov. Se bea bine, mai ales la ospeţe»“, arată Eugen Şendrea.  

Vinul se bea chiar şi cu oala 

Vinul era consumat în cantităţi mari, chiar şi cu oala. „Iată relatarea unui călător francez din a doua jumătate a secolului XVI: «Primul pahar este în sănătatea lui Dumnezeu, al doilea în sănătatea Voievodului, al treilea în a sultanului, al patrulea în sănătatea tuturor bunilor creştini, al cincilea îl beau pentru pace, iar al şaselea încep să-l închine pentru cei de faţă cu mari ceremonii şi cu urări de mântuire, sănătate, drum bun şi întoarcere bună, de îndeplinire a dorinţelor. Închinând astfel, se scoală în picioare ţinând sus băutura, beau stând drepţi şi te privesc mult dacă faci ca ei». Se bea vinul fie cu pocalul, paharul sau cu oala“, se precizează în lucrarea „Istoria pe placul tuturor“.