Liceul care a dat fotbalişti de milioane la FCSB, CFR Cluj sau Dinamo se autofinanţează din produse agricole

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viitori fotbaşişti, şcoliţi la Nucet. FOTO: Daniel Dumitru
Viitori fotbaşişti, şcoliţi la Nucet. FOTO: Daniel Dumitru

Şcoala de fotbal din Nucet, judeţul Dâmboviţa, scoate talente în fiecare an, după o reţetă pe cât de simplă, pe atât de eficientă. Elevii, care ajung la Nucet din diferite părţi ale ţării, au posibilitatea să stea la internat, cu masă şi cazare, având şi o bază sportivă deloc de neglijat.

Antrenorii de acolo i-au descoperit pe Tavi Popescu, Neguţ, Martac sau Balauru, dar şi mulţi alţi fotbalişti din Liga I. 

Liceul Tehnologic Nucet a fost înfiinţat în 1901, fiind atunci şcoală de agricultură. În 1997 s-au înfiinţat clasele cu program sportiv de fotbal şi de atunci se face fotbal intensiv. 

Legătura dintre fotbal şi agricultură

Echipe mari din Liga I au fost patronate de afacerişti în domeniul agriculturii, cum ar fi Porumboiu la Vaslui sau Nicolae la Astra. Agricultura pare să fie şi motorul care duce mai departe tradiţia la Nucet.

Finanţarea este asigurată în regie proprie, prin valorificarea produselor agricole de pe cele 50 de hectare de teren cultivate cu păioase (16 ha grâu, 10 ha porumb şi 6 ha orz), dar şi de pe urma produselor animaliere ( 12 vaci). O sursă bună de venit este şi un parc fotovoltaic, investiţie privată, realizat pe o parte din terenul şcolii de la Nucet, care asigură 8.000 de euro anual.

„Tot ceea ce facem la Nucet facem din autofinanţare, pentru că noi nu primim de la nimeni niciun ban. Tot ce înseamnă cheltuieli cu deplasarea, de competiţie, cu arbitrajul, cheltuieli medicale cu ambulanţa, le asigurăm noi. Liceul dispune de o fermă didactică, unde are 50 de hectare de teren arabil. Şcoala lucrează acest teren şi produsele sunt valorificate. Tot profitul este reinvestit în fotbal. Ne cam fentează FRF, în sensul că foarte rar obţinem o sumă de transfer pentru un jucător. În mod normal, până la 23 de ani am putea să obţinem grila de formare în caz că semnează cu o echipă, care este în funcţie de nivelul echipei la care ajunge. Poate fi şi 2.000 de lei pe lună. Ne străduim şi lucrurile merg bine”, spune directorul liceului Dumitru Daniel, profesor de fotbal.

liceul nucet fotbal

Organizarea unui joc acasă costă în jur de 2.000 de lei, cu arbitraj, ambulanţă cu tot ce trebuie. La acestea se mai adaugă cheltuieli cu vize, legitimaţii, echipamente etc. 

Este o tradiţie a Liceului Nucet, ca de 30 de ani să livrăm pe prima scenă a fotbalului, în Liga I, la echipa naţională de tineret şi poate şi de seniori.

Octavian Popescu, Neguţ, Martac sau Balauru - perlele de la Nucet 

Şcoala de fotbal de la Nucet este un bazin de copii talentaţi şi mulţi dintre ei ajung la echipe mari din primele două ligi.

„Copiii in cu pasiune la liceul nostru şi îşi doresc să-şi facă un nume în fotbalul de performanţă şi este o tradiţie de mulţi ani la Nucet. În afară de asta noi dispunem de o bază sportivă foarte bună. Avem trei terenuri gazonate, avem sală de sport, toate acestea într-un cadru natural foarte frumos. Avem de asemenea şi internat şi cantină şi le oferim copiilor gratuitate la cazare şi masă”, mai spune directorul liceului.

liceul nucet fotbal

O. Popescu şi C. Neguţ, fotbalişti crescuţi la Nucet

La Nucet s-au format, printre alţii:

-Octavian Popescu (FCSB)

-Cristian Neguţ (Chindia - CFR Cluj)

-Marius Martac (Chindia Târgovişte)

-Dragoş Balauru (UTA Arad), Denis Ispas ("U" Cluj) 

-Alexandru Ţigănaşu (FC Botoşani) 

-Alexandru Stoica (FC Voluntari, împrumutat la Unirea Slobozia) 

-Robert Stoica (Ripensia Timişoara) 

-Alexandru Jipa (Chindia Târgovişte) 

-Alexandru Ciocâlteu (1599 Şelimbăr) 

-Teodor Meilă (Mostiştea Ulmu, ex-Steaua)

-Cristian Negoţei (ex-Sepsi, CD Magraners)

-Alin Pencea (ACSO Filiasi) 

-Ionuţ Bobea (AFC Odorheiul Scuiesc, ex-Gaz Metan Mediaş) 

-Dumitru Antonio (Corvinul Hunedoara)

-Marin Tinel şi Ioniţă Marius (CSA Steaua)

-Spânu Andrei (Dinamo Bucureşti)

-Stănescu Ciprian (Concordia Chiajna)

liceul nucet fotbal
liceul nucet fotbal

Antrenori de fotbal la Nucet: Rotariu Marius, Constantin Marius Corvin, Radu Dănuţ Ştefan şi Dumitru Daniel. 

„Sistemul claselor cu program este unul dintre cele mai eficiente, pentru că în cadrul orelor de şcoală elevii au de la 8 la 16 ore pe săptămână de pregătire sportivă. La terminarea celor 12 clase, elevii de la clasele cu program sportiv primesc atestat de instructor sportiv, şi pentru că avem şi şcoală post-liceală de antrenori, pot deveni antrenori la 21 de ani să îşi găsească o echipă de juniori şi multe altele” 

Despre Liceul Tehnologic Nucet

În 2022 au prins catedră 30 de cadre didactice. Liceul este structurat pe 3 compartimente: Gimnaziu, Învăţământ liceal, cu profil vocaţional, tehnologic (gastronomie - industrie alimentară) şi Şcoală Post-liceală cu 2 specializări: gastronomie - industrie alimentară şi antrenori de fotbal. 

Înfiinţat în 1901, de către marele om de ştiinţă Spiru Haret, Liceul Tehnologic Nucet îşi deschide pentru prima dată porţile la 1 septembrie, în temeiul Legii din 1899, sub titulatura de Şcoală Inferioară de Meserii şi Agricultură din Nucet. 

liceul nucet fotbal

Elevii provin nu numai din Dâmboviţa, ci şi din Botoşani, Gorj, Ilfov, Muscel, Prahova, dar şi din Bucureşti.

În anul 1919, Şcoala Inferioară de Agricultură şi Meserii îşi schimbă titulatura şi profilul în Şcoală Inferioară de Agricultură din Nucet.

În anul 1937 unitatea de învăţământ agricol devine şcoală de Horticultură gradul I.

În perioada 1946 - 1948 Şcoala suferă o nouă metamorfoza şi funcţionează sub denumirea de Şcoală Medie de Îmbunătăţiri Funciare Şi Piscicultură.

    

Din 1960 liceul este organizat în Grup Şcolar Agricol cu profiluri de tehnică veterinară şi mecanici agricoli.

    

În perioada 1978 - 1990 unitatea nuceteană de învăţământ liceal funcţionează cu mai multe profiluri şi meserii:

- profilul agricol cu meseriile: agronom , veterinar, zootehnist;

- profilul industrie alimentară cu meseriile: operator în piscicultură, operator în industria cărnii, laptelui şi conservelor, operator morărit şi panificaţie;

- profilul vocaţional specializarea fotbal;

- şcoală profesională agricolă cu meseria mecanic exploatare tractoare şi maşini agricole.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Emil Săndoi dă de pământ cu arbitrii de la Chindia - Rapid: „Cum poţi să judeci aşa pe invers o fază care este decisivă? Vrem puţin respect”

CFR Cluj a învins Chindia şi are un avans de 11 puncte faţă de FCSB

Târgovişte

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite