Eco-risipă: copaci noi de 1,5 milioane de lei în parcurile din Suceava

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii Primăriei vor să cumpere arbori cu aceşti bani, deşi parcurile sunt deja amenajate. În alte oraşe, proiecte similare au costat mult mai puţin. Nici măcar consilierii locali, care au votat proiectul anul trecut în luna august, nu par să ştie mai multe.

„Nu ştiam de acest proiect. Cum să înlocuiască arborii? Deci e o transparenţă totală în Primărie, nu-i aşa?“, a spus ironic consilierul local Corneliu Vornicu. În lipsa primarului, angajaţii şi-au ferecat gura. Viceprimarul Viorel Seredenciuc susţine că „datele sunt confidenţiale“ şi că nu ştie mai multe deoarece „nu face parte din comisia de licitaţie“, iar angajaţii de la „achiziţii publice“, care ar fi trebuit să ştie soarta fiecărui leu cheltuit de la buget, au spus că „doar primarul poate da informaţii“. Singurele date oficiale sunt afişarea pe site-ul Primăriei.

Proiectul de reabilitare a parcurilor de la Universitate şi Obcini este semnat de firma bucureşteană Garden Center Grup, societate care s-a înscris ulterior şi la cererea de oferte pentru atribuirea proiectului de 1,5 milioane de lei. Acesta presupune modernizarea a peste 13.000 de metri pătraţi cu 1,5 milioane de lei în timp ce, de exemplu, la Vaslui, dar cu altă firmă, o modernizare similară costă de trei ori mai puţin, 420.000 de lei, pe o suprafaţă de aproape zece ori mai mare decât cele două parcuri sucevene la un loc.

„Dacă noi am făcut proiectul tehnic, nu înseamnă că noi vom câştiga licitaţia. Nu vă putem oferi alte informaţii“, este tot ce au spus repezentanţii Biroului de Ofertare din cadrul firmei. Societatea este recunoscută drept una abonată la banii publici, având lucrări similare în numeroase oraşe din ţară. La Suceava, în anul 2008, a câştigat proiectul de refacere a Parcului Central cu 1,2 milioane de lei, în defavoarea a două societăţi de profil din municipiul Suceava. De asemenea, semnătura Garden Center Grup se mai întâlneşte în Bucureşti, Timişoara sau Bacău, în ultimul oraş întârziind deja cu peste şase luni refacerea Parcului Olimpic după ce a câştigat 2,38 de milioane de lei.

Pentru cheltuirea banilor proveniţi de la buget, s-au înscris trei firme: una din Bucureşti, Garden Center Grup, o firmă din Suceava, Artpeisaj, şi o companie din Ploieşti, Eurorom Construct Invest. „Firmele şi-au depus documentaţia, ofertele s-au deschis, dar există o perioadă în care li se mai pot solicita clarificări. Încă nu s-a stabilit cine se va ocupa de acest proiect“, a fost singura explicaţie dată de viceprimarul Viorel Seredenciuc.


Copaci puşi peste copaci


În paralel, pe site-ul Primăriei, din luna mai, este afişat proiectul propus de Garden Center Grup pentru reabilitarea parcurilor de la Universitate şi Obcini. Sunt prezentate fotografii urâte, realizate în timpul unor lucrări, expunând doar şanţuri şi gropi ce la ora actuală nu mai există. De asemenea, nici copacii nu par să fie la locul lor, motiv pentru care urmează să se planteze sute de arbori şi arbuşti. „Nu oferă o diversitate cromatică adecvată unui parc. Copacii nou plantaţi nu vor constitui tentaţii pentru hoţi şi copii“, sunt argumentele folosite în proiect pentru schimbarea la faţă a celor două parcuri. 


Tehnic, în parcul de la Universitate vor fi reabilitaţi 9.553 de metri pătraţi. Vor fi plantaţi 11 arbori foioşi şi 524 de arbuşti şi garduri vii. Vor fi refăcute aleile, vor fi montate 57 de bănci, 28 de coşuri de gunoi şi 24 de stâlpi de iluminat. În plus, în parc vor fi amplasate şase toalete ecologice. „Să lase copacii în pace, să nu-i înghesuie. Aleile trebuie refăcute, într-adevăr. Se caută motive pentru cheltuirea banilor de la buget şi apoi să spună că nu au fonduri pentru profesori“, crede Viorel Ostafie, profesor.

De cosmetizare nu va scăpa nici parcul din Obcini, de fapt o porţiune împădurită, de aproape 4.000 de metri pătraţi, aflată într-o intersecţie extrem de circulată, care face legătura între şoseaua care vine dinspre Iaşi cu cele care duc spre Vatra Dornei şi Centru. Aici, vor fi realizate alei pietruite, vor fi plantaţi 107 arbori, 437 de arbuşti şi garduri vii pe o lungime de 211 metri liniari în condiţiile în care mica oază de verdeaţă este deja plină de copaci.


Dacă proiectul va fi pus în practică, din cauza suprafeţei mici, ar rezulta o reţea deasă de arbori în care ar mai trebui să mai încapă 21 de bănci, zece coşuri de gunoi şi 15 stâlpi de iluminat. Nici reprezentanţii firmelor participante la cererea de oferte nu par să ştie cum arată parcurile sucevene. „Firma mea a depus documentaţia pentru realizarea acestui proiect, dar eu nu sunt din Suceava şi nu cunosc zona respectivă“, a declarat Adrian Gemănaru, director de vânzări la Artpeisaj.


Societatea Garden Center Group se ocupă de amenajarea spaţiilor verzi, fiind trecută în topul firmelor româneşti în funcţie de contractele de achiziţii publice, cu peste 70 de milioane de lei. Patronul firmei deţine o altă companie, Eco Horticultura, având acelaşi profil, una ocupându-se de aprovizionare, iar alta de execuţie. Banii ajung la aceeaşi persoană: Ion Olteanu, om de afaceri. În parcul Copou din Vaslui, cu o suprafaţă de peste 110.000 de metri pătraţi, lucrările de amenajare costă 422.000 de lei.

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite