COVID-19 revine în forță în județul Suceava: aproape 400 de cazuri în luna martie, opt morți

0
Publicat:

De la 1 martie și până în prezent, 377 de suceveni au fost diagnosticați cu COVID-19, iar 47 dintre ei au avut nevoie de spitalizare. Opt persoane au fost răpuse de COVID-19 în județul Suceava, în luna martie.

DSP Suceava png

Din ce în ce mai mulți suceveni ajung la medicul de familie sau la spital cu COVID-19, incidența bolii crescând în județ, în ultimele 3 săptămâni.

Purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Suceava, Gabriela Budeanu, declară că trendul crescător se menține de la începutul anului, dar dacă în luna februarie au fost înregistrate 381 de cazuri, de la începutul lunii martie și până pe 21 martie sunt deja 377 de cazuri.

În cursul lunii ianuarie, s-au înregistrat mai multe îmbolnăviri decât în lunile octombrie, noiembrie și decembrie la un loc.

La acest moment, 47 de persoane din județ sunt internate în spitale din cauza bolii, 33 reprezentând forme mediii, 5 – forme ușoare, 4 – forme grave și 3 – forme critice care au ajuns la ATI.

Opt suceveni au murit de la începutul lunii din cauza COVID-19, ultimul deces înregistrându-se luni, 20 martie.

Cele mai multe cazuri internate (din care doi copii) sunt la Spitalul Județean Suceava și la Spitalul Municipal Rădăuți.

În județ sunt centre de evaluare COVID-19 la Spitalul Județean Suceava, la spitalul din Câmpulung Moldovenesc și la spitalul din Rădăuți.

Sanitarii recomandă populației să se protejeze, să poarte măști în spații aglomerate și să se vaccineze împotriva coronavirusului, medicii de familie fiind cei care administrează în prezent vaccinurile.  

Dacă au simptome de răceală, se recomandă sucevenilor să se testeze și pentru COVID-19, pentru ca boala să nu se răspândească mai mult în comunitate.

„Vaccinul pentru varianta Omicron se administrează persoanelor care au minimum trei luni de la ultima doză din schema de vaccinare primară anti-COVID-19. Comirnaty Original/Omicron BA.4-5 (15/15 micrograme)/doză dispersie injectabilă este indicat pentru imunizare activă pentru prevenirea bolii COVID-19 cauzate de SARS-CoV-2, la persoane cu vârsta de 12 ani și peste, cărora li s-a administrat anterior cel puțin o schemă primară de vaccinare împotriva bolii COVID-19", o explicație purtătorul de cuvânt al DSP Suceava.

Purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Suceava, Gabriela Budeanu FOTO Alina Iosif
Purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Suceava, Gabriela Budeanu FOTO Alina Iosif

Județul Suceava a fost afectat grav de pandemia COVID, încă de la debutul acesteia, fiind în primăvara anului 2020 cel mai mare focar de COVID-19 din țara noastră după ce românii care lucrau în Italia, regiunea Lombardia, s-au întors acasă din cauza valului pandemic din peninsulă și au adus virusul la Suceava.

Spitalul Județean Suceava a devenit atunci cel mai mare focar de coronavirus. Șute de cadre medico-sanitare s-au îmbolnăvit după ce au luat virusul de la pacienți întorși din străinătate iar apoi virusul s-a răspândit în oraș.

De altfel, a fost deschis și un dosar de cercetare penală în ceea ce privește răspândirea COVID-19 la nivelul spitalului și al orașului Suceava în primăvara anului 2020, perioadă când orașul municipiu de județ și localitățile limitrofe au fost puse sub carantină și păzite de militari.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite