Stea fără nume în ţara ei, pianistă de succes în Olanda

O cheamă Ioana Cristina Ionescu, dar îi place doar Ioana Ionescu, pentru că sună melodios. Este pianistă de profesie, dar crede că mai are mult până departe. Născută la Slobozia, tânăra pianistă a cunoscut succesul la kilometri distanţă de casă tocmai în Olanda. Toate acestea, deoarece ţara sa este prea puţin pregătită să o asculte.

Fata care „frânge” pianul

Am reîntâlnit-o într-o zi de luni, în sala Centrului Cultural „Ionel Perlea” din Slobozia, după şapte ore de repetiţie în faţa pianului Yamaha, „un pian cu un tuşeu unic pentru mine”, după cum avea să ne spună.

Preţ de minute bune l-am ascultat şi noi, de dincolo de uşă, cu teama că nu va rezista şi clapele se vor frânge sub degetele ei. Ne-am amintit că am aplaudat-o, cu ani în urmă, la un concert de muzică de cameră al sopranei Mirela Bunoaica, în aceeaşi sală.

Şi-atunci ne-a fost teamă pentru pian. Nu ne-am putut abţine şi, jumătate de oră mai tîrziu, am întrebat-o. „O să încerc să vă explic. Toată lumea spune cât de frumos e Mozart. Sau Chopin, sau Debussy. Pentru că toată lumea cunoaşte muzica lor. E muzică popular clasică, dacă îmi este permis să spun aşa. Mie însă îmi plac nuanţele, îmi place complexitatea. Cea a lui Arcadi Volodos, de exemplu, un pianist care încă trăieşte. Îmi place Bartók, care a scris o muzică mai dură, care nu gâdilă plăcut urechile, dar care are  armonii ciudate. Are o sonată pentru pian foarte frumoasă, unica lui sonată pentru pian. Sau sonata pentru două piane, pe care am cântat-o foarte mult în Olanda, cu o prietenă. O piesă complexă, o piesă de show! Sunt conştientă că e o muzică greu digerabilă pentru marele public, dar mie îmi place pentru că a scris-o...foarte ritmic! E fascinant pentru că ritmul lui este mai aproape de muzica tradiţională a ţărilor noastre. Vesticii nu au aşa ceva în muzica lor, nu ştiu să „frângă“ pianul, cum vă place să spuneţi dumneavoastră!”.

O pianistă cu „foarte multe diplome”

Ioana Ionescu pare, la prima vedere, un copil bine crescut. Cuminte, zâmbitoare, politicoasă. Chiar prea politicoasă, fiindcă, deşi speriată de ideea acestei forme de publicitate, n-a vrut să deranjeze cu un refuz. „Cu ce să încep? Cu şcoala de-aici, cu Liceul „Dinu Lipatti“, unde am plecat în clasa a VII-a? Sau trebuie să vorbesc despre Conservator, unde am absolvit la secţia de interpretare muzicală pian? Ce anume trebuie să spun? Despre diplome? Pentru că mereu sunt întrebată de ele.  Aşa am ajuns să conştientizez că, de fapt, sunt o pianistă cu foarte multe diplome” ne spune aproape stânjenită.

O întrebăm care este cea mai importantă pentru ea. „Niciuna!”. Cel mai mult o bucură o bursă, bursa la Universitatea de Muzică, Teatru şi Media din Hanovra, în Germania, pe care a obţinut-o în anul IV de studiu.

„A fost salvarea mea! Mi s-au deschis ochii şi astfel am îndrăznit să plec în Olanda, unde am făcut doi ani de master. Acum sînt licenţiată şi, aşa cum v-am mai spus, pianist cu diplomă”.

 Deşi profesionistă, Ioana Ionescu nu concertează în România, ci în Olanda, unde deja se află, acum la momentul publicării acestui articol: „Toată lumea se uită la Clayderman şi spune: vai, ce mare pianist! Nu e! E, dacă vreţi, un fel de Andreea Bănică. Aşa înveţi să cânţi în clasa a II-a! Şi descopăr că fiecare ţară are un Clayderman. Au şi în Olanda unul, la fel de celebru! Am să vă dezamăgesc, eu nu cânt aşa! Cred că pot, n-am încercat, dar nu consider că felul acesta de a cânta muzica mă reprezintă sau reprezintă generaţia din care fac eu parte”.

Pe locul marilor compozitori

Ca orice pianist la început de carieră, Ioana este preocupată exclusiv de şlefuirea calităţilor sale interpretative. Vorbeşte despre ele lucidă şi conştientă de valoarea pe care a atins-o după aproape 20 de ani de muncă: „Cânt la pian de 20 de ani şi nu consider că ştiu tot. Ştiu din ce în ce mai mult, e adevărat. Pentru că tot timpul învăţ. Şi sunt bucuroasă că pot, deşi nu înţeleg cum reuşesc! Am colegii care pot improviza cu o uşurinţă fantastică. Eu nu pot. Eu sunt sclava partiturii. Iar pentru un concert de o oră şi 20 de minute repet 6 luni. Şi nu, nu e mult, mi s-a mai adresat întrebarea asta. Pentru că ceea ce fac, fac cu plăcere, cu bucurie. Pot repeta până la 10 ore pe zi, şapte zile din şapte, din păcate nu mai am atâta timp la dispoziţie. De acea, oriunde găsesc un pian, profit de el”.

 Pentru că respinge o carieră facilă, Ioana a ales calea aspră a concertelor pentru un public restrâns, la rândul lui profesionist. „Locul marilor compozitori a fost luat de marii interpreţi. Sunt foarte mulţi acum. Şi foarte buni. La fel de buni precum marii compozitori de altădată. Şi nu e o afirmaţie hazardată.  Noi îi ştim pe Beethoven, Mozart, Liszt drept compozitori. Dar nu trebuie uitat că ei au fost şi mari interpreţi. Liszt a fost considerat un fenomen al Europei, cel mai mare pianist al tuturor timpurilor. Paganini a fost şi el celebru pentru tehnica sa! Nu, nu şi Ioana Ionescu! Nu râdeţi de mine... Ioana Ionescu studiază, încă, pianul. Şi are momente în care cântă şi mental. Pleacă de la pian, pentru că trebuie, şi cântă în continuare„ .