Măsuri suplimentare la începerea noului an şcolar. Sute de poliţişti, în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deschiderea noului an şcolar mobilizează poliţiştii în stradă FOTO Adevărul
Deschiderea noului an şcolar mobilizează poliţiştii în stradă FOTO Adevărul

Sute de poliţişti ialomiţeni sunt trimişi în stradă pentru a asigura liniştea şi siguranţa elevilor, la început de an şcolar. Echipajele de poliţie vor fi prezente, zilnic, în zona intrărilor în şcoli, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor, fiind supravegheate în permanenţă traseele de deplasare a elevilor.

Astfel, poliţişti de ordine publică, de la rutieră, investigaţii criminale, dar şi de la alte structuri, vor fi prezenţi, în zona grădiniţelor, şcolilor şi liceelor din întreg judeţul.

De asemenea, poliţiştii de la rutieră vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier la orele de maximă afluire a elevilor. Totodată, sunt identificate şi controlate toate unităţile economice din zona adiacentă unităţilor de învăţământ cu privire la respectarea categoriilor de produse ce pot fi comercializate minorilor.

Pentru evitarea comportamentelor de risc victimal sau infracţional şi prevenirea evenimentelor negative, poliţiştii vor organiza pentru elevi diferite activităţi preventiv-educative.

Vă recomandăm şi:

Razie în trafic. Poliţia, cu ochii pe transportatorii de persoane şi de marfă

Razie în trafic. Transportatorii de marfă şi de persoane, în vizorul poliţiştilor

Razie pe şosele. Poliţia, cu ochii pe şoferii băuţi sau care consumă droguri

Tamponare pe DN4. Şoferul vinovat, băut şi fără permis, a fugit de la locul accidentului

Viteza şi alcoolul fac victime. Doi tineri au murit pe loc, iar alţi trei au fost răniţi într-un cumplit accident la Tonea

Slobozia

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite