Ziua în care se încheie șezătorile. Legătura între spălatul ritualic al părului și caii lui Sântoader VIDEO
0În câteva localități din Olt (Brâncoveni, Osica de Jos, Cezieni), de Sântoader, gospodarii și-au încurat caii, sâmbătă, 4 martie 2023, ca odinioară. Sărbătoarea din care a rămas astăzi doar acest obicei avea pe vremuri o seamă de semnificații.
Ziua Sfântului Toader, consemnată în calendarul ortodox în prima sâmbătă a Păresimilor, sau a Postului Mare, a fost dublată, din vechime, de o sărbătoare care vine de dinainte de creștinism. Și aceasta vorbește despre Sântoader, dar el este un personaj de legendă, cu puteri miraculoase, care umblă călare pe un cal năzdrăvan, cu corn în frunte, care nu bea și nu mănâncă decât în ziua de Sântoader.
Calul acesta nu paște însă ca orice cal obișnuit, ci trebuie hrănit cu păr de fată mare. Conform altor legende, Sântoader avea nu un cal, ci șapte, opt sau nouă, cunoscuți drept „caii lui Sântoader”. Aceștia erau celebrați începând din prima marți, la amiază, din Păresimi, iar sărbătoarea se încheia miercurea, tot la amiază, în săptămâna următoare. Totdeauna, sâmbăta din acest interval era ziua Sântoaderului cel Mare.
În ajunul Sântoaderului, în vechime, gospodarii își tundeau vitele între coarne și la coadă și le țesălau ritualic, „ca să se curețe de iarnă”. Caii erau împodobiți cu ciucuri roșii împletiți la căpăstru.
Omanul se culegea în „vinerea Domnului”, iar spălatul avea loc până la răsăritul soarelui
În vinerea dinaintea sărbătorii de Sântoader, femeile de la sat aveau mare grijă să culeagă „omanul” sau „iarba mare”, o plantă specială folosită în ritualul spălării părului fetelor și copiilor. Pentru ritual se folosea rădăcina acestei plante medicinale, totul întâmplându-se până la răsăritul soarelui din ziua de Sântoader.
„Atunci când scoteau rădăcina acestei plante din pământ, fetele și nevestele tinere îl rugau pe Sântoaderul cel Mare (zeul cabalin mai mare peste herghelia lui Sântoader) să le dea păr frumos și sănătos. (...) Se credea că odată cu răsăritul soarelui ieșeau caii lui Sântoader și călcau, încurcând părul fetelor care nu au făcut până în acel moment spălatul ritual”, a dezvăluit muzeograful Claudia Balaș.
Neîndeplinirea acestui ritual însemna că părul ar putea să cadă sau să nu mai crească frumos. Mai mult, se credea că fetele care nu reușesc să spele părul până la răsăritul soarelui „vor împleti coadă albă în ograda părinților”.
Caii lui Sântoader aveau puterea de a le pedepsi pe fetele și nevestele care le nesocotesc ziua și torc, urzesc sau țes. Se credea că dacă umpli în noaptea de dinaintea lui Sântoader pe drum, poți întâlni caii năzdrăvani și aceștia te pot călca în picioare.
În dimineața de Sântoader se afuma prin casă, prin ogradă și prin grădini cu iarbă mare, iar după îndeplinirea acestui ritual flăcăii scoteau caii la încurat pentru a-i alunga pe caii lui Sântoader. În această zi nu se puneau cloști, existând credința că altfel vor ieși „pui schilozi”. Ziua se încheia, cum și astăzi se mai întâmplă prin anumite sate de la câmpie, cu focuri ritualice aprinse pe dealuri sau la răscruce de drumuri.
Această sărbătoare era ultima din ciclul sărbătorilor începute în noiembrie, la Filipii de Toamnă, și cu ea se încheia, de altfel, ciclul șezătorilor, gospodarii având nevoie de mai multă odihnă, pentru că se pregăteau pentru munca câmpului.
Astăzi, puține mai sunt localitățile în care să se practice, din cele expuse, și altceva decât ritualul „încurării cailor” și cel al aprinderii focurilor la care participă întreaga comunitate.
Se încarcă comentariile...
