Bursele școlare, neplătite la timp. Elevii cer respectarea termenului legal. Oficialii se scuză: „E un circuit mai lung“

0
Publicat:

Reprezentanții Cosiliului Județean al Elevilor Olt au cerut în mod oficial rezolvarea problemei plății burselor școlare, pentru că în doar câteva școli se respectă termenul legal de 15 ale lunii. S-a ajuns cu jalba la Prefectură.

Reprezentanții CJE Olt s-au întâlnit cu prefectul județului și cu șeful IȘJ FOTO: Fb/CJE Olt
Reprezentanții CJE Olt s-au întâlnit cu prefectul județului și cu șeful IȘJ FOTO: Fb/CJE Olt

Elevii beneficiari de burse ar fi trebuit să primească banii, lună de lună, în data de 15, conform unei hotărâri de guvern care se aplică încă din toamna anului trecut. Nu se vorbește pentru prima dată de întârzieri, a fost chiar o intervenție a Ministerului Educației, în octombrie 2022 pe această temă.

În județul Olt, și semnale similare vin din toată țara, se înregistrează lună de lună întârzieri. Sunt școli care nu au făcut nicio plată pentru ianuarie și februarie, sunt altele care au plătit parțial, cert fiind faptul că în foarte multe școli sunt întârzieri. 60% dintre elevi, liceeni în cea mai mare parte, au spus că nu li s-au plătit bursele la timp. Cifra a reieșit în urma unei centralizări a chestionarelor aplicate de către Consiliul Județean al Elevilor (CJE) Olt.

Având în vedere cele constatate, reprezentanții CJE Olt s-au adresat Prefecturii Olt, în speranța că s-ar putea desluși care este veriga slabă în circuitul banilor de la Ministerul Educației – Inspectoratul Școlar Județean – primării – școli, pentru că niciuna dintre instituții nu-și asumă răspunderea.

„La nivel județean am remarcat faptul că elevilor li se întârzie plata burselor. Conform hotărârii de guvern, aceasta trebuie să se facă pe 15 a lunii și ne-am gândit să apelăm la Prefectură, este soluția ca mai bună, fiind reprezentanții Guvernului în teritoriu. (...) Am aplicat un chestionar și am centralizat 1.000 de răspunsuri. 60% spun că nu primiseră bursa în luna curentă pentru luna februarie. Noi avem structurile mai dezvoltate în licee și de acolo ne luăm și informațiile, dar odată ce se rezolvă problema la liceu, cred că se va rezolva și pentru gimnaziu. Domnul prefect ne-a spus că va adresa o circulară către primării pentru a vedea care este situația și am primit asigurări că problema se va rezolva”, a declarat președintele CJE Olt, Alexandru Prina, pentru „Adevărul“.

Nu toate unitățile școlare sunt în aceeași situație, înregistrându-se și excepții.

Liceul Teoretic „Petre Pandrea” Balș este una dintre școlile care virează lună de lună banii în conturile elevilor, a precizat Prina. Pentru cele în culpă, însă, elevilor le-a fost foarte greu și să stabilească cine este vinovatul pentru întârzieri.

Prefectul județului Olt, Florin Homorean, a declarat la rândul său că situația nu este foarte clară.

O să comunicăm cu unitățile administrativ-teritoriale, am sunat, a fost la întâlnire și domnul inspector general (n. red. - al Inspectoratului Școlar Județean Olt) Bărbulete. Nu în toate localitățile, dar sunt localități în care ajung mai târziu bursele pe cardul elevilor. E un circuit mai lung. De la Ministerul Educației la Inspectoratul Școlar, de la Inspectorat la primărie și de la primărie către școală. Asta e chestiunea domnului inspector general, să vadă dacă e circuitul între școli sau din cauza școlii. Acuma, încă n-am făcut o investigație atât de amănunțită. Asta intenționăm noi, să comunicăm către administrațiile locale să facă plata imediat ce de la Inspectoratul Școlar ajung banii în contul lor”, a declarat prefectul Homorean.

Din discuțiile purtate, a mai precizat prefectul, problema nu ar fi în virarea banilor de la minister către IȘJ Olt și nici de aici către primării. „Unii invocă faptul că n-au ajuns la ei, alții spun că i-au trimis la școală și nu plătesc școlile... Nici elevii n-au putut să ne dea o situație, doar au făcut un chestionar online prin care au întrebat alți colegi de-ai lor dacă și-au primit banii sau nu. Motivația diferă de la o școală la alta”, a mai spus Homorean.

„Nu acceptăm nici cumpărarea de cretă, de markere, la clasă”

Plata la timp a burselor nu este singura problemă a elevilor. Elevii au mai discutat, la întâlnirea cu prefectul și cu șeful IȘJ Olt, și despre lipsa autorizațiilor la incendiu, fiind o problemă care ține direct de siguranța elevilor în școală. Aceștia se plâng și de lipsa consumabilelor în școli, de la hârtia igienică, săpunul și apa caldă pe care ar trebui să le aibă în grupurile sanitare din școli, și până la markerele și creta pentru tablă.

Sunt școli în care astfel de consumabile încă se cumpără din banii părinților, deși școlile au capitol special de cheltuieli în buget, iar primăriile ar trebui să finanțeze aceste cheltuieli.

„Deși bugetul pentru consumabile, hârtie igienică, săpun, apă caldă este asigurat de către primărie, elevii ne spun faptul că aceștia nu le văd în băi foarte des. Am discutat cu directorii unităților de învățământ acolo unde au fost probleme și ne-au spus că dânșii nu au nicio problemă să pună aceste consumabile, însă își doresc ca și elevii să nu își bată joc și să arunce hârtia igienică prin baie sau să o ia cu ei acasă, fiindcă așa e situația în foarte multe cazuri. E, cumva, o situație pe care dânșii nu doresc să o gestioneze și cred că ar trebui un apel și către elevi, să înțeleagă faptul că sunt bunuri comune. Avem nevoie să înțelegem lucrul ăsta ca să trăim într-o societate, până la urmă. Nu trebuie să suferim toți”, a mai spus Prina.

Pe de altă parte, reprezentantul elevilor recunoaște că sunt și situații în care explicațiile directorilor au și nu prea suport în realitate. „Personal n-am văzut hârtie igienică, să pot să spun că se pot juca cu ea, așa că...”, a adăugat elevul.

Deși se întâmplă, Prina spune că elevii nu ar trebui să fie de acord nici să-și achiziționeze singuri markerele, de exemplu. „Nu acceptăm nici cumpărarea de cretă, de markere, la clasă, întrucât acestea sunt lucruri care trebuie asigurate de către unitatea de învățământ.Trebuie colaborare cu directorul unității de învățământ și, în cazul în care problema nu se rezolvă, elevii să apeleze la noi”, a mai precizat Alexandru Prina.

CJE Olt se concentrează acum ca și colegii lor din gimnazii să primească o mână de ajutor de la liceeni și să înceapă să fie cu adevărat o voce.

„Am început acum să acționăm și în zona gimnaziului. Avem un grup care consiliază 30 de consilii școlare din școlile gimnaziale, suntem într-un stadiu incipient, dar ne bucură faptul că avem din multe comune din județ, în special. Preponderent sunt școlile gimnaziale din mediul rural. (...) Noi vrem să înțeleagă toată lumea care este spiritul acestei organizații de reprezentare a elevilor, pentru că de aici cred că pleacă foarte multe bune practici din societatea de mâine”, a conchis Alexandru Prina.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite