Viaţa la 100 de ani: secretele longevităţii unei femei din comuna Poiana Sibiului. „Am muncit destul, am alergat destul, m-am pomenit bătrână“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O mamă, bunică şi străbunică fericită, Elena Stăncioiu a fost sărbătorită luni, 2 noiembrie, de toată familia, dar şi de autorităţile locale din Poiana Sibiului.

În casa bunicii Elena a fost luni mare sărbătoare. Toată familia s-a strâns să o sărbătorească pe cea care a împlinit, cu zâmbetul pe buze, 100 de ani de viaţă. 

Extrem de jovială, bunica a primit de la primarul localităţii, Ilie Dăncilă, un coş mare cu flori şi un tort pe măsură. Fără să stea pe gânduri, a suflat în lumânări după care a tăiat ea însăşi prima felie din tortul aniversar. 

„Nici nu m-am gândit că o să ajung la 100 de ani. Am muncit destul, am alergat destul, m-am pomenit bătrână, nici eu nu ştiu cum”, a spus Elena Stăncioiu, zâmbind. 

O viaţă de muncă

Femeia vine dintr-o familie numeroasă, a mai avut 3 surori şi 4 fraţi. Dacă băieţii au murit de mici, fetele au trecut, toate, de 90 de ani. A făcut 7 clase la şcoala din sat şi s-a căsătorit de tânără, la doar 16 ani. Viaţa le-a dăruit apoi ei şi soţului 2 băieţi, 3 nepoţi şi 3 strănepoţi. „M-am căsătorit la 16 ani, soţul era cu 12 ani mai mare, am ridicat casa împreună. A venit şi mai greu, şi mai bine, aşa e peste tot”, povesteşte bunica. 

Familia s-a ocupat cu oieritul, Poiana Sibiului fiind de altfel cunoscută drept comuna cu cei mai înstăriţi oieri din România. Bunica a fost în tinereţe băciţă apoi, mai bine de 40 de ani, a bătut drumul la Devapentru a face comerţ cu lână. „ A lucrat la început la oi, după care s-a apucat de negustorie cu lână al Deva, 40-50 de ani. Pleca cu desagii cu lână, şi pe jos şi cu căruţa. A fost şi în Basarabia la oi, a fugit din cauza războiului în ţară, erau în Basarabia cu oile şi când au venit ruşii şi au fugit din calea lor, au trecut Prutul şi au venit înapoi”, povesteşte Dumitru Stăncioiu, unul din cei doi fii ai bătrânei. 

Activă şi la 100 de ani

Chiar dacă a împlinit un secol de viaţă, bunica Elena este încă o persoană activă. Nici poveste să stea toată ziua în casă, mai aduce lemne, dă căţelului de mîncare, mai spală un vas. Se uită şi la televizor, dar nu prea vrea să vorbească despre conducătorii României de azi. Pentru tineri are un sfat simplu: „Să fie cuminţi, să înveţe la şcoală, să-şi vadă de muncă”. 

Dincolo de sfaturi, bunica are acelaşi zâmbet cald, care te cucereşte de cum o vezi. Strânşi lângă ea într-o poză, copiii o privesc cu admiraţie. Pentru ei, Elena Stăncioiu este un adevărat model. „De la mama am învăţat să fim cinstiţi şi că banul trebuie să vină numai din muncă, altfel nu se poate”, spune Ioan Stăncioiu, cel de-al doilea fiu al bătrânei. 

Vă mai recomandăm: 

Povestea celei mai frumoase locuinţe de saşi din Sibiu - Casa Baronului. Cum a reînviat o profesoară de română tradiţiile şi deliciile culinare ale saşilor

Aurelia Rusu (68 de ani), fostă profesoară de limba română, acum pensionată, a amenajat într-o veche casă săsească din localitatea Bazna un mini-muzeu splendid cu obiecte vechi săseşti, şi a publicat de asemenea o carte cu reţete tradiţionale ale saşilor.

Satul unde nu s-a mai născut nimeni de 27 de ani. Povestea celor 12 oameni care mai trăiesc în Gherdeal: „Saşii au plecat în Germania, românii – sub brazi“

Ultima nuntă în satul sibian Gherdeal a avut loc în 1987, iar ultimul copil s-a născut aici în 1988. Din comunitatea înfloritoare de altădată, care număra 300 de suflete de români şi de saşi, acum au mai rămas doar 12 locuitori, şi toţi trecuţi de 50 de ani. Amintirile lor au rămas închise în cutii cu fotografii alb-negru.

Calfa călătoare care s-a îndrăgostit de România şi a rămas aici: un german cucerit de plaiurile noastre şi-a făcut un atelier de dogărie în satul sibian Richiş

Germanul Christian Rummel (30 de ani) s-a mutat în România în 2010, după ce a ajuns pentru prima dată aici în 2007, în cadrul unui program pentru calfele călătoare. Cucerit de farmecul tradiţiilor locale, şi-a întemeiat o familie şi trăieşte în satul sibian Richiş, unde a repornit atelierul de dogărie.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite