Povestea delicioaselor gemuri de la Saschiz, de care se îndrăgostesc turişti din toată lumea. Finanţare britanică pentru mâncare „ca la mama acasă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gemurile facute la Saschiz sunt facute doar cu ingrediente naturale FOTO Ramona Găină
Gemurile facute la Saschiz sunt facute doar cu ingrediente naturale FOTO Ramona Găină

Investiţie Într-un mic atelier din localitatea Saschiz, judeţul Mureş, se produc gemuri, siropuri, zacuscă şi murături de cea mai bună calitate, fără niciun fel de conservanţi, în cadrul unui proiect demarat cu finanţare britanică şi extins apoi pe fonduri europene.

În localitatea Saschiz din judeţul Mureş, într-un atelier mic, câţiva localnici lucrează cu spor şi duc mai departe reţetele delicioase ale bunicilor şi părinţilor lor, cu produse naturale, fără conservanţi, cu migală şi foarte mult suflet. 

Povestea începe undeva prin 2006, când reprezentanţii Fundaţiei Adept, cea care a dezvoltat proiectul, au participat pentru prima dată, la Torino, în Italia, la un festival la care vin comunităţi gastronomice din peste 150 de ţări. Mai apoi, ideea a fost să ofere un spaţiu adecvat, aşa cum cere legislaţia europeană în domeniu, unde gospodinele din sat să poată veni să-şi pregătească produsele pe care apoi să le vândă, cu garanţia că au fost pregătite respectând toate normele de siguranţă alimentară. 

germuri saschiz

„Era un fel de întreprindere socială în care fiecare putea să vină să închirieze pentru o perioadă spaţiul, să proceseze conservele, după care să le poată vinde în condiţii legale. Apoi, treptat, legislaţia s-a schimbat, iar acum spaţiul nu se mai poate folosi în ideea în care a fost iniţial creat. Acum lucrăm şi în regim propriu şi vindem parte din produse aici la centrul de informare turistică şi pentru cine doreşte putem să facem prestare de servicii. Mai precis, vine omul cu fructele şi legumele de acasă, iar noi facem zacusca, dulceaţa, siropul“, explică Ben Mehedin, de la Fundaţia Adept.

germuri saschiz

Investiţia inţială a fost de 100.000 de euro, bani primiţi din Marea Britanie, plus o cofinanţare din partea companiei Orange, printr-un program de responsabilitate corporatistă. Odată cu proiectul, s-au creat şapte locuri de muncă pentru oamenii din comunitate, o parte dintre ei, patru la număr, proveniţi din rândul persoanelor cu risc de excluziune – fie fără educaţie, fie şomeri, fie cu venituri mici, fie foarte aproape de vârsta de pensionare. 

LINIE DE CONGELAT FRUCTE ŞI LEGUME

Odată cu schimbarea ideii pentru care a fost iniţial creat, atelierul s-a dezvoltat, iar astăzi, aici se fac, pe lângă conserve, şi fructe şi legume congelate. Extindere a avut loc în 2015, printr-un proiect finanţat din fonduri europene, a cărui valoare a fost de 200.000 de euro, din care 2% cofinanţare din partea Fundaţiei Adept. Prin proiect s-au cumpărat camera frigorifică la minus 18 grade, camera de refrigerare la 4 grade, o instalaţie de făcut suc de mere, o marmită pentru sterilizat, un aragaz, o maşină cu frig pentru transport şi un tunel de congelare rapidă, în care, în 6 ore, produsele ajung la minus 25 de grade. 

germuri saschiz

„Facem în atelier gemuri, zacuscă, suc de roşii, suc de mere, dulceaţă de ardei iute, murături, procesare de fructe şi legume, pe care le vindem în târguri şi pieţe şi în centrul de informare turistică. În plus, vin grupuri care ne vizitează şi mai vindem produse şi la poarta fabricii. Iar produsele sunt apreciate pentru că sunt gustoase, păstrează aromele fructelor proaspete, nu conţin aditivi, deci nu au E-uri, conţinutul de zahăr este scăzut şi atunci lasă aroma fructului să domine produsul. Sunt gustoase pentru că sunt făcute exact după reţete tradiţionale, nu pentru bani, ci pentru a asigura rezerva de hrană a unei familii. În plus, aceste produse vin dintr-o zonă cu înaltă valoare naturală, mai precis servicii de mediu pe care agricultura la scară mică le are: sol mai puţin degradat sau sol fertil, ape curate, aer mai puţin poluat, agrobiodiversitate”, explică Ben Mehedin. 

„CEI MAI ÎNCÂNTAŢI SUNT STRĂINII“

În această perioadă, la Saschiz se lucrează de zor la gemurile de căpşuni, şi se pregătesc de asemenea şi fructe congelate. În scripte, Gizela Nagy este operator procesare, dincolo de ele, lucrează cu drag pe reţete pe care le cunoaşte de la mama şi de la bunica ei.  

„Reţetele sunt din ce făceau bunicile noastre, părinţii noştri, le-am păstrat, le ducem mai departe. Facem gemuri din afine, mure, zmeură, frăguţe, soc, măceşe, coarne, tot ce e mai bun de pe dealurile şi câmpurile noastre. Lucrăm doar cu ingrediente naturale, nu punem conservanţi, iar în ceea ce priveşte zahărul, căutăm să-l folosim cât mai puţin“, explică femeia. 

germuri saschiz

Spre deosebire de mame şi bunici însă, care făceau gemurile în bucătăria proprie, aici totul se face respectând circuitele impuse de normele de siguranţă alimentară. „Fructele le spălăm, le curăţăm, le punem la uscat şi pe urmă le punem la congelator. Cele pentru dulceţuri le procesăm imediat“, spune Mirela Mondoc, şi ea angajată în atelier pe post de operator procesare fructe şi legume. 

Profitul obţinut din vânzarea produselor se reinvesteşte fie pentru dezvoltarea capitalului întreprinderii, fie pentru îmbunătăţirea condiţiilor angajaţilor, însă dincolo de cifre reprezentanţii fundaţiei spun zâmbind că angajaţii lucrează cu bucurie, iar rezultatele se văd. „Cei mai încântaţi sunt străinii, de fiecare dată spun «Oau!». Dacă gustă ceva, spun:  «Vreau să cumpăr din ăsta şi din ăsta». E o reacţie firească pentru cineva care se întâlneşte rar cu un produs autentic şi de calitate superioară. Am avut o turistă din Scoţia care a spus că în viaţa ei nu a mâncat mâncare aşa gustoasă ca în România, şi fusese în multe ţări, avea 46 de ani“, mai spune Ben Mehedin. 

Vă mai recomandăm: 

Dragoste ca-n filme într-un colţ de rai. Doi tineri au lăsat oraşul pentru a trăi sănătos alături de băieţelul lor într-un sat de poveste din judeţul Sibiu

Ildi şi Dan Pocan au renunţat la viaţa la oraş pentru a trăi într-un sat de poveste, într-o casă veche de 80 de ani. Fiul lor, David, trăieşte aici o copilărie autentică, alături de micuţii din sat.

Amintirile cutremurătoare ale unui fost pilot de război: „Era cu faţa neagră, îi arseseră sprâncenele, nasul, făcea cu mâna către mine. Cu ce să-l ajut?“

Iosif Drâmbărean are 94 de ani şi a fost comandor de aviaţie în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Astăzi, după 70 de ani de la încheierea războiului, veteranul încă mai visează că zboară şi că luptă, fără frică de moarte, „numai să batem inamicul“.

Paradisul ecvestru dintr-un sat uitat de lume: cum a ajuns dragostea pentru cai să atragă mii de turişti străini

Mihnea Vîrgolici (41 de ani) a renunţat la viaţa în Bucureşti pentru a-şi urma visul şi a transformat un fost IAS dintr-un sat uitat de lume din Transilvania într-un paradis al iubitorilor de echitaţie.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite