GALERIE FOTO Părintele paroh Ioan Coşa, apostolul celor fără de şansă
0
Într-o societate în care biserica este tot mai des blamată, sunt puţini cei care vorbesc despre preoţii adevăraţi, despre oamenii cu har şi dragoste de Hristos şi de oameni, pentru care preoţia nu e o meserie ci menirea adevărată, calea adevăratei împliniri sufleteşti.
În biserica mare de pe strada Constituţiei, ridicată de câţiva ani, practic, din temelii, părintele paroh Ioan Coşa ascultă calm o femeie îmbrăcată în straie cernite. Vocea caldă, egală, aduce linişte iar femeia zâmbeşte din tot sufletul când aude că părintele lor, al celor fără de şansă, este subiectul unui poveşti despre adevăraţii slujitori ai lui Dumnezeu.
Un copil spunea cu emoţie ”Tatăl nostru”
Acum în vârstă de 46 de ani, părintele Coşa este unul din cei mai iubiţi şi apreciaţi preoţi din oraş. Zâmbeşte, amintindu-şi de satul natal, în care un copil aflat la început de drum a ştiut că şansa lui de a se împlini este să se pună în slujba lui Dumnezeu şi, cel mai important, să fie sprijin şi şansă pentru cei fără de şansă.
”Eu am simţit că aşa mă pot împlini şi am simţit că asta e calea pe care eu pot să merg. De mic copil, m-am născut într-un sat de lângă Sibiu, la Ruşi, şi de mic mergeam lângă strană, în spatele stranei, şi îngânam şi eu ceva acolo cu cei care mergeau şi cântau duminică de duminică. Aveam un preot deosebit de vrednic, care a făcut 20 de ani de temniţă comunistă şi care era implicat mai ales atunci, în perioada comunistă, cu tineretul din sat, făceam ore de religie, ne chema la biserică, ne învăţa tot felul de lucruri interesante şi ne-a insuflat o dragoste faţă de Hristos şi de biserică.
Ţin minte că eram în clasa a VI-a şi părintele m-a oprit pe uliţele satului, într-o zi, şi mi-a spus ”Duminică vii la biserică şi spui Tatăl nostru. Slujba începea la ora 9 şi eu m-am dus de pe la ora 8, am stat la uşa bisericii până să se deschidă, a început slujba şi la momentul la care a trebuit să spun Tatăl nostru am spus Tatăl nostru inclusiv ceea ce trebuia să spună părintele din altar. Acesta a fost începutul”, rememorează părintele, zâmbind.
Apostol de suflete în satul natal, cantină socială pentru nevoiaşi la biserica unde slujeşte acum
A terminat Teologia imediat după Revoluţie şi apoi, 10 ani, s-a întors şi a slujit în satul natal. ”A fost o experienţă deosebită şi cred că şi o verificare a chemării propriu zise spre a sluji lui Hristos”, spune părintele, care a obţinut apoi, în 2001, după un concurs, postul de preot paroh la biserica unde slujeşte şi acum. A început slujind într-o baracă, lângă biserică, biserica nouă s-a ridicat în ani, cu efoturi, suflet şi sprijin de la oameni cu credinţă, iar acum, la subsolul ei, este amenajată o cantină unde, în fiecare zi, 50 de oameni fără posibilităţi vin şi primesc o masă caldă. Un loc cu oameni frumoşi, deschişi şi curaţi sufleteşte, o confirmare a zicalei că, întotdeauna, cu adevărat omul sfinţeşte locul.
Părintele Coşa zâmbeşte când îl întreb cât timp petrece la biserică. ”Soţia mă întreabă ”Te duci la biserică? La cât vii? Când termin”. Ştiu când mă duc dar nu ştiu când termin. Cel puţin aici la noi, unde este într-o poziţie chiar deosebit de bine aşezată biserică, între spital, gara, autogara, e un dute-vino permanent şi de aceea eu am şi ţinut ca biserica să fie deschisă tocmai pentru ca omul să intre, să se reculeagă, să spună o rugăciune. Dacă vin aici cu o problemă, invitabil apar încă 10. N-am avut o zi în care să nu fi trecut – în fiecare zi vin de 2-3 ori”, spune părintele Coşa.
Iar pe cei care trec pragul bisericii îi ascultă cu răbdare, le vorbeşte în primul rând din suflet şi încearcă să-i convingă că pragul lăcaşului sfânt nu trebuie trecut din obişnuinţă ci din credinţă adevărată, din convingere.
”Eu la fiecare slujbă încerc să conştientizez faptul că prezenţa noastră la biserică nu e din obişnuinţă ci noi venim la sfânta biserică ca o necesitate a legăturii noastre cu Hristos, încerc să şterg obişnuinţa şi formalismul pe care mulţi dintre noi îl avem şi rutina în legătură cu viaţa noastră religioasă. În ultima perioadă chiar văd mult mai mulţi credincioşi prezenţi la sfânta noastră biserică.
Sunt foarte mulţi oameni necăjiţi, cu multe probleme, noi chiar avem foarte multă implicare socială, de fapt este şi o dramă pe undeva pentru că noi ajutăm în fiecare zi 50 de persoane de iau o masă caldă aici, şi cu toate astea vin foarte multe persoane pe lângă cele 50 pe care nu le putem ajuta, suntem nevoiţi să le refuzăm şi te doare sufletul când vezi că nu poţi să te implici şi să-i ajuţi pe toţi, este o dramă şi oamenii sunt tot mai săraci şi mai necăjiţi, cu tot mai multe probleme”, spune părintele Coşa.
Despre păcate - cele vechi şi cele ale timpurilor moderne
Problemele care îi aduc pe oameni în faţa preotului sunt atât cele vechi, cunoscute, cât şi problemele timpurilor moderne.
”Pe oameni îi apasă ceea ce i-a apăsat întotdeauna, grijile, problemele, păcatul nu şi-a schimbat faţa, şi-a schimbat poate modul de acţiune sau de lucrare. Problemele sunt la fel, pe lângă faptul că sunt mai accentuate sărăcia şi lipsurile pe care le avem acum păcatele s-au diversificat, au apărut drogurile, a apărut viaţa sexuală dusă la exagerare, discrepanţa şi lupta dintre generaţii, lucrul acesta chiar se simte”, adaugă părintele Ioan Coşa.
Părintele are două fete, şi este extrem de mândru şi de fericit că ambele merg pe linia de implicare socială. Cea mare este studentă la Psihologie iar cea mică, elevă de liceu, merge cu profesoara de religie, au un cerc la tinerilor creştini sibieni şi multe acţiuni frumoase în care se implică. Iar pe viitor, îşi doreşte să facă un centru social unde este bisericuţa de lemn, să se mute acolo cantina de la subsol iar deasupra să fie făcute camere în care să poată fi cazaţi bolnavi, oameni cu probleme sociale.
Reîntoarcerea la credinţă, prin răbdare şi dragoste
Cât despre cum pot oameni redescoperi credinţa, în momentele în care senzaţia este că nu te mai poate ajuta nimic, părintele Coşa spune că singura cale este prin răbdare şi foarte multă dragoste.
”Aceasta este o mare dramă. Am foarte multe cazuri de oameni care vin la biserică că la cineva care să le descopere viitorul sau să le spună nişte lucruri extraordinare, am cazuri la care nu pot să le dau un răspuns, nu ştiu ce sfat să le pot da care să-i ajute în situaţia respectivă, de multe ori mă simt neputincios şi asta e o mare suferinţă a mea interioară. Eu zic că prin dragoste, prin răbdare, pentru că trăim într-o societate care este într-un permanent dute-vino, alergăm cu toţii în toate părţile şi nu avem timp să ne bucurăm că trăim, că avem suflet, că putem să ne bucurăm de ceea ce este în jurul nostru, mergem la servici, ne întoarcem de la servici, devenim nişte roboţi, eu încerc să-i fac pe oameni să conştientizeze că avem un suflet care poate să ne fie mângâiere şi care ne dă o altă latură decât cea materială pe care o avem noi acum şi căreia, din păcate, îi suntem subordonaţi”, adaugă părintele Ioan Coşa.
Se încarcă comentariile...
