Arta vopsitului vegetal. Cum se foloseau românii de romaniţă şi adonis pentru a produce un galben de nereplicat astăzi

Interiorul caselor era decorat cu ştergare ţesute la război şi colorate cu ajutorul plantelor FOTO Adevărul

Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii s-au arătat interesaţi de arta decoraţiunilor. Arta textilă nu a fost dintoteauna bazată pe substanţe chimice. Oamenii se foloseau de plante pentru a da culoare hainelor, pereţilor casei şi chiar şi vaselor din care mâncau.

În meşteşugurile şi arta textilă tradiţionale, materialele folosite erau întotdeauna naturale şi prelucrate în gospodării, de la materia primă luată de la animale sau din câmp şi, foarte rar, cumpărate.

Cele mai des folosite erau: lâna, cânepa şi inul. Reţetele de vopsit, în cea mai mare parte, constau din fierturi de plante care se fixau pe fibre prin adăugarea de fixatori. Încă şi acum unele gospodine din judeţul Satu Mare mai păstrează reţeta vopsirii cu foi de ceapă a ouălor de Paşte. În arta populară tradiţională a sătmărenilor, dar şi a maramureşenilor, un loc important îl ocupa ţesutul covoarelor, respectiv a ştergarelor din lâna vopsită natural. Lâna era materialul principal, datorită dezvoltării oieritului. 

Oamenii obţineau vopselele naturale din toate părţile plantei: rădăcină, tulpină, scoarţa de copac, muguri, frunze, flori, fructe. Se obţineau nu numai culori, ci şi diferite nuanţe. Irina Liuba Horvat, etnograf în cadrul Muzeului Judeţean Satu Mare, a abordat acest subiect pentru a scrie chiar şi o lucrare despre arta vopsitului vegetal. 

"În ceea ce priveşte culoarea şi nuanţa, un rol hotărâtor îl aveau următorii factori: sezonul de recoltare, clima, solul şi condiţiile geologice ale terenului, condiţiile meteorologice, adică când erau culese plantele, vârsta plantei. Fiecărei plante îi corespundea o perioadă de strângere, timpul de recoltare a materiei prime, regimul strict de dozare, tehnologia foarte corectă a fierberii. Existau reguli foarte stricte legate de pregătirea ierburilor", spune etnograful Liba Horvat

Culori în funcţie de sezon

Gama de culori avea un caracter distinct de sezon. Primăvara se foloseau plantele verzi din materialul prezentat mai sus pentru a îmbogăţi paleta culorilor. Vara, materia primă folosită pentru vopsirea fibrelor erau florile, frunzele, tulpinile şi fructele, plantele erbacee, de obicei adunate în perioada de activitate maximă biologică, adică în timpul înfloririi.

În plus, toată vara erau folosite următoarele plante: brădişorul, muşcata, crinii, salcia, trifoiul, grâul, secara verde, rogozul, moscul.

FOTO Copil în costum popular ţesut şi decorat prin folosirea vopsitului vegetal. sursa: autenticmaramureswordpress.com)

Astfel, se extindea gama de culori intense, în special pentru culorile maro, galben şi verde. Gama de culori era oarecum mai săracă toamna - pentru vopsire se foloseau mai mult rădăcinile şi rizomii colectate înainte şi plantele uscate. Gama coloristică obţinută era spălăcită. Iarna era anotimpul folosit pentru ţesut. Dacă era nevoie, exista întotdeauna posibilitatea de a utiliza vopsirea cu ierburile uscate. 

"Practic, fiecare plantă care creştea în grădină, pe un câmp sau pădure, putea fi folosită pentru obţinerea coloranţilor. Din păr sălbatic, de exemplu, se puteau obţine mai multe culori: coaja - culoare maro închis, de la frunze - galbenă, din mere sălbatice, culoare galbenă cu nuanţe delicate de gălbui. Culori similare (galben şi galben pal), erau obţinute din flori: de romaniţă şi adonis şi chiar din muguri tineri de plop. Pentru obţinerea culorii albastru închis erau folosită brânduşa, iar pentru verde închis mătasea broaştei", explică etnograful.

Plantele care dau culoare

Durabilitatea şi nuanţele depindeau de mai mulţi factori: calitatea materiei prime, dozarea, combinaţia cu alte componente, timpul de macerare sau de fierbere. Pentru o culoare mai intensă trebuia ca fierberea să dureze un timp mai îndelungat. Infuzia de plante ara obţinută, de obicei, cu ajutorul macerării. Plantele folosite la vopsitul firelor de lână erau următoarele: aliorul, dudul, brânduşa de toamnă, ceapa, mărul pădureţ, urzica, viţa de vie, nucul şi multe altele.  

Culoarea maro se putea obţine din preluclarea scorţii nucului şi arinului, culoarea roşie din măr acru, mesteacăn, cimbrişor, frunza de păducel, culoarea albastră din stejar, mesteacăn sau viorea. Pentru a obţine culoarea galbenă se puteau folosi cele mai multe plante. Printre acestea se numără şofranul, florile de salcie, rădăcina uscată a urzicii, coaja mărului, sunătoarea sau brânduşa. Culoarea neagră se putea obţine din ienupăr, frasin sau alun, iar culoarea verde din nuc, măr pădureţ, sau plop. 

În concluzie, etnograful susţine că lipsa de interes şi cunoştiinţele despre vopsitul plantelor vor duce la dispariţia acestui meşteşug.  Către sfârşitul secolului al XIX-lea  procedeul vopsitul vegetal a dispărut aproape în totalitate în majoritatea zonelor din ţară. 

"Aproape fiecare plantă care ne înconjoară poate fi folosită pentru obţinerea unei culori. Strămoşii noştri ştiau să extragă din cămara naturii fără nici un risc, în schimb noi nu numai că am uitat, dar am şi ignorat experienţa strămoşilor. De aceea, mai devreme sau mai târziu, noi sau generaţiile viitoare vom trebui să ne întoarcem la folosirea experienţei strămoşilor - să căutăm reţetele uitate pe care ei leau folosit. Pentru a facilita acest lucru, ar trebui păstrăm cel puţin ceea ce s-a păstrat în memoria oamenilor", a concluzionat Liuba Horvat.