Râmnicu Vâlcea: Doar cinci ceasornicari mai dau ora exactă în oraş
0
Ceasurile electronice chinezeşti cumpărate „la kilogram" au scos de pe piaţă mărcile ruseşti sau eleveţiene, cândva la mare căutare. Din 30 de meşteri reparatori de ceasuri, acum nu mai există decât cinci.
Pe un gang în centrului Râmnicului, în această dimineaţă, o femeie privea atent, la lupă, mecanismele un ceas mecanic. „A trecut vremea ceasornicarilor şi puţină lume mai deschide uşa atelierului. Ca să supravieţuim am încercat să facem şi alte activităţi conexe, dar astea sunt vremurile. Trăim de azi pe mâine, la limita de avarie", spune femeia care acceptă cu uşurinţă dialogul despre ceasornicari. Ileana Geoiculeasa (54 ani) îşi câştigă pâinea din repararea cesurilor. N-a crezut niciodată că va ajunge ceasornicar şi asta pentru că avea ceva probleme cu ochii, dar aşa a fost să fie! „Sunt o femeie echilibrată şi am crezut că această meserie mi se va potrivi. Niciodată bărbaţii nu mi-au dat vreodată şansa că voi rezista", spune ceasornicarul.
„De ceasornicari avem nevoie ca de aer"
Înarmată cu multă răbdare, Ileana are noroc şi de primul client care a venit să schimbe o baterie şi care răspunde sec: „Lucrurile de valoare rămân sau ar trebui să rămână. De ceasornicari avem nevoie ca de aer". Ileana Geoiculeasa explică de ce breasla ceasornicarilor s-a subţiat aşa de mult. „Ceasurile foarte bune, ruseşti, de odinioră, mărci precum Popeda, Racheta, Poliot, Slava au dispărut la fel şi cele elveţiene sau nipone, ca Orient sau Seiko. Acum piaţa este invadată de ceasurile chinezeşti, foarte proaste, ceasurile electronice, care deşi sunt exacte şi se pot cumpăra la preţuri extrem de mici, nu se mai pot repara. Sau, eventual, li se schimbă întreg modulul ", spune ceasornicarul.
Ceasuri mici, oferite de suflete mari
La un ceas automatic care pe piaţă este evaluat la suma de 400 lei, manopera reparaţiei nu poate depăşi 20 de lei, iar schimbarea unui ax, a unui telescop sau a unei rotiţe presupun preţuri foarte mici, deşi pentru a face rost de piese costurile sunt ridicate. Pentru a supravieţui, în micuţul atelier al ceasonicarului, se vând şi haine dar se pot face şi copii xerox. „Nici aceste activităţi n-au mers, dar încercăm să supravieţuim", spune ceasornicarul. După minute-n şir de discuţii, pe uşă mai intră un client. Ionică Valerian a venit să repare un ceas mecanic „de suflet". „Mi l-a făcut cadou fiul meu, care este şi student şi din primul lui salariu mi l-a dăruit din tot sufletul. Aş fi făcut orice să-l pot repara şi mă bucur că ceasornicarii sunt oamenii care pot să ne ofere aceste mici bucurii ale sufletului", spune bărbatul. Alături de Ileana Geoiculeasa, patrona ei este tot ceasornicar, iar cele două femei încearcă să supravieţuiască în vremuri care nu sunt propice acestei meserii.
I-a avut învăţăcei pe marii ceasornicari
Femeia care este cel mai în vârstă ceasornicar din oraş a reparat în cei 34 de ani de activitate, mii de ceasuri de toate felurile. De la ceasurile mecanice, de mână sau de perete, la cele automate sau electronice. A absolvit Şcoala de profil la Arad, unde şi-a făcut şi ucenicia, iar de-a lungul carierei i-a avut de învăţăcei pe marii ceasornicari din oraş: un evreu, pe nume Şularu, Duică, de la Ocnele Mari, Stănescu. Niciun tânăr din oraş nu are deschisă o ceasornicărie, iar din cei 30 de ceasornicari care erau înainte de 1989, acum nu mai sunt decât cinci.
Se încarcă comentariile...
