Take „guriţă de aur“ Ionescu, talentatul orator care a devenit prim-ministru al României, în ciuda originilor modeste
0
Născut într-o familie modestă din Ploieşti, care îi restrângea din start ascensiunea socială şi politică, Take Ionescu a reuşit, printr-o pregătire de excepţie şi un discurs care făcea vâlvă, ce i-a adus porecla „guriţă de aur“, să devină unul dintre cei mai mari oratori români şi unul dintre politicienii şi diplomaţii de frunte ai ţării
Pe numele său adevărat Dumitru Ioan, Take Ionescu (scris şi Tache Ionescu) s-a născut pe 13 octombrie 1858 la Ploieşti, într-o familie modestă de negustori. Prin origini, Take Ionescu ar fi fost „condamnat“ la o viaţă burgheză, fără şanse de ascensiune în viaţa politică, rezervată priviligaţilor vremii.
Doar că ambiţia şi talentul lui Take Ionescu au depăşit tiparele epocii, iar după ce şi-a luat bacalaureatul la Ploieşti (în timpul liceului şi-a schimbat numele din Ioan în Ionescu), profită de o situaţie financiară îmbunătăţită a familiei pentru a merge la Paris să studieze Dreptul. Devine doctor în avocatură şi îl are coleg pe Raymond Poincare, viitorul preşedinte al Franţei.
Întors în ţară, devine în scurt timp renumit pentru elocinţă, pregătirea temeinică a proceselor, dar, mai ales, pentru talentul oratoric excepţional, cel care îi va aduce mai târziu şi porecla de „guriţă de aur“.
O bogată activitate politică
Potrivit compendiului de personalităţi româneşti, activează în Baroul Ilfov şi se înscrie şi în Partidul National Liberal, iar la alegerile din 1884 este votat deputat de către colegiul al III-lea de Ilfov şi astfel îşi începe cariera parlamentară.
La 4 decembrie 1884 a rostit primul său discurs parlamentar, ca delegat al tinerilor intraţi de curând în Cameră, când s-a pronunţat categoric în favoarea capitalului străin, un discurs cu nuanţe încă actuale. „Nu trebuie să ne impresioneze dacă unii străini se vor îmbogăţi. Ei vor pleca, dar industriile ne rămân (…). Într-o ţară ca a noastră, în care instrucţia este încă în faşă, în care starea economica este atât de rea, a da guvernământul numai numărului, ar fi cum am pune ţara la îndemâna celui dintâi dictator norocos“, se consemnează în dicţionarul de personalităţi româneşti.
La finalul anului 1886 părăseşte PNL alături de alţi parlamentari nemulţumiţi de politica pe care o adoptase Ion Brătianu. La alegerile din 1888 candidează ca independent şi este ales în circumscripţia din Craiova. Programul său politic este cunoscut în istoria României sub numele de „Takism“.
În 1891 acceptă invitaţia lui Lascăr Catargiu de a intra în rândurile Partidului Conservator şi a fost numit ministru al cultelor în cabinetul Catargiu. Anii de ministeriat l-au impus repede în primele rânduri ale vieţii politice româneşti, iar în anul 1908 a înfiinţat Partidul Conservator Democrat care datorită unei abile propagande a recoltat succese electorale importante. Take Ionescu s-a bucurat şi de sprijinul lui I.L.Caragiale, care, cucerit de programul partidului, l-a însoţit în trei turnee electorale.
Mediator şi diplomat de frunte al României
În timpul Războaielor Balcanice, Take Ionescu pleacă la Atena pentru a media negocierile dintre trimisul Imperiului Otoman, Mehmed Talat Pasa şi guvernul grec. A reuşit să convingă cele două parţi să semneze o întelegere, lucru pentru care a primit mulţumiri din partea celor două state şi a devenit cetăţean de onoare al Atenei. De asemenea, a reprezentat România la Conferinţa de Pace de la Bucuresti, din 1913, care a încheiat cel de Al Doilea Război Balcanic, în urma căreia România a primit două judeţe ale Dobrogei Noi, teritorii care ulterior au fost restituite Bulgariei.
A fost Ministru de Externe între 1917 şi 1918 şi între 1920 – 1922, favorizând intrarea ţării noastre în Primul Război Mondial, împotriva Germaniei. La sfârşitul războiului, Take Ionescu a fost Şeful Comitetului Naţional la Conferinţa de Pace de la Paris, ce a încheiat primul război mondial.
Pentru scurt timp, decembrie 1921 – ianuarie 1922 devine prim-ministru, fiind nevoit să demisioneze din cauza unei moţiuni de cenzură.
Suspiciuni de „eliminare“
În vara anului 1922, pe când vizita Italia, Take Ionescu se îmbolnăveşte de febră tifoidă şi moare la Roma. A fost adus în ţară cu onoruri militare, iar după câteva zile în care sicriul a fost expus la Ateneul Român, este înmormântat în curtea interioară a Mănăstirii Sinaia.
Potrivit Historia, dezamăgit de faptul că nu primise votul de încredere ca prim-ministru, funcţie pe care şi-a dorit cu ardoare să o ocupe măcar o dată în timpul vieţii, a plecat în vacanţă, în vara lui 1922, la Napoli. Aici, într-un restaurant a avut bunul simţ să nu refuze stridiile care i s-au oferit cu insistenţă. Oficial, a murit din cauza febrei tifoide contractate în urma consumului acelor stridii. În cazul morţii lui Take Ionescu, există cel puţin la nivel anecdotic, suspiciunea unei „eliminări” puse la cale atât de duşmanii interni cât şi externi.
Mai puteţi citi
Mircea Scarlat, teleormăneanul care a dat literaturii Istoria Poeziei Româneşti
Se încarcă comentariile...
