Povestea unui cuplu din România care vrea să adopte un copil abandonat. „Nu tu alegi copilul, ci computerul“

Un cuplu de tineri români, ea 40 de ani, iar el în vârstă de 43 de ani, aflat la a doua căsătorie, a decis să adopte un copil. Din cauze medicale, cei doi nu pot avea un copil pe cale naturală. Care este procedura şi cât de complicat este să ajungi să ţii în braţe un copil aflaţi de la cei doi potenţiali părinţi adoptatori.

Demersurile le-au început în luna ianuarie a acestui an, iar contactul cu sistemul complicat, stufos şi nu în ultimul rând cinic i-a îndârjit şi mai tare chiar dacă au fost informaţi că îşi vor ţine copilul în braţe peste vreo doi-trei ani.

Pentru că se află în plină procedură de adopţie, am ales să protejăm identitatea celor doi potenţiali părinţi care au povestit pentru ”Adevărul” cât de complicat este să adopţi un copil în România.

Primul pas

Primul pas pe care trebuie să-l facă o familie care vrea să adope un copil abandonat este să se prezinte la sediul Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din judeţul în care are domiciliul. Într-o primă fază se depune o cerere tipizată prin care se anunţă ”sistemul” că încă un cuplu îşi doreşte copil aflat în plasament.

 Odată completat formularul începe calvarul, un adevărat război psihologic pentru care, dacă nu eşti pregătit, te vor pregăti ei obligatoriu, în cel mai dur mod posibil.

Actele

Pentru a începe procedura de adopţie, ”sistemul” are nevoie de o serie de dovezi palpabile că un cuplu poate să ofere condiţiile optime unui copil. Asadar este nevoie de documente care să dovedească venitul lunar al familiei, documente prin care se certifică faptul că potenţialii părinţi au un loc de muncă stabil, documente prin care să dovedească faptul că sunt proprietarii unei locuinţe sau că au unde să locuiască.

”În cazul nostru proprietar al apartamentului unde locuim este mama mea. A fost nevoie chiar şi de o declaraţie de la ea prin care să-şi dea acordul ca noi să stăm în casa ei şi să creştem un copil adoptat”, explică femeia pe care o s-o numim Alina.

În afară de situaţia socială şi financiară, ”sistemul” se interesează şi de starea de sănătate a cuplului. În acest sens se cere un pachet de analize prin care atât mama cât şi tatăl să fie declaraţi clinic sănătoşi. Este vorba despre analize complete, inclusiv pentru depsitarea unor boli cu transmisie sexuală, dar şi consult psihiatric.

Primul şoc

Odată ce ai reuşit să aduni toate actele necesare pentru dosarul solicitat de ”sistem”, urmează pasul al doilea. Cuplul este chemat la DGASPC pentru a participa la cursuri susţinute de asistenţi sociali şi de un psiholog. Cursurile sunt obligatorii şi reprezintă primul şoc al familiei care doreşte să adopte un copil.

Aceste cursuri par să aibă un dublu scop bine stabilit. Îi aduce pe părinţi cu picioarele pe pământ şi nu în ultimul rând îi învaţă cum să interacţioneze cu viitorul lor copil.

”Pur şi simplu ţi se taie elanul şi entuziasmul că vei deveni părinte, dar ei fac asta pentru binele tău şi al copilului. Afli cu exemple concrete că adoptarea unui copil abandonat nu este floare la ureche şi implică foarte multă răbdare. Te determină să conştientizezi în ce te bagi şi te învaţă cum să faci faţă. Şocul, vă spun, este mare şi pleci dezamăgit. Doar dacă îţi doreşti cu adevărat un copil rezişti”, spune bărbatul.

Pregătirea la care participărea este obligatorie durează câteva săptămâni, iar fiecare curs durează în medie patru ore. Cuplurile de potenţiali părinţi se întâlnesc la aceste cursuri şi au posibilitatea să interacţioneze între ele. O fază a pregătirii, aşa cum precizam anterior, se axează pe responsabilizarea celor care vor să adopte. Li se spune verde în faţă, cu exemple concrete, cum ar putea să fie primele luni cu un copil adoptat în casă.

Trezirea la realitate

”Ne vorbesc despre copiii din sistem şi de starea lor psihilogică. Ne-au povestit despre copii care se agaţă pur şi simplu de străini şi spun: <<mami, tati>> doar ca să fie luaţi. Îţi dai seama că dacă te tot abandonează o familie, peste doi ani te ia alta, copiii aceştia încep să-şi piardă reperele pe care le are un copil normal, casă, stabilitate, siguranţă, familie. Practic la cursurile acestea este o trezire la realitate. Ne-au vorbit despre copii care erau aşa de traumatizaţi că, atunci când i-a luat cineva să-i înfieze, în primele două zile au mânjit pereţii casei cu fecale. Ştiţi de ce s-au comportat aşa? Ne-au expicat asitenţii! Ca să vadă dacă noii lor părinţi se supără atât de tare încât să-i părăseacă. A fost ca un fel de provocare psihică pentru părinţi să vadă dacă ei sunt cei care îi vor ţine la ei pentru totdeauna sau îi abandonează şi ei. Ne-au spus să fim pregătiţi pentru că toţi provoacă într-o primă fază pentru că vor să afle dacă şi din casa aceea mai pleacă, pentru că el a plecat de la părinţii naturali, apoi s-a dus la asitentul maternal, apoi se vede într-o altă familie şi tot aşa. El vrea să vadă dacă va rămâne cu adevărat acolo. Ne-au mai dat un exemplu cu un alt băieţel foarte deştept pe care l-a înfiat o familie mai simandicoasă. Copilul a aflat că în noua casă poate să facă orice, dar să nu se atingă de nu ştiu ce cristale foarte preţioase. Ei, primul lucru pe care l-a făcut a fost să spargă cristalul acela. Ei sunt labili psihic, trăiesc cu teama în permanenţă că vor fi din nou părăsiţi şi atunci provocarea lor este să vadă că tu nu îi urăşti când fac o prostie şi că le accepţi şi greşelile şi că vei rămâne cu ei. Asta a fost destul de impresionant, sincer să fiu, pentru că nu mă gândeam la aşa ceva”, povesteşte bărbatul.

Totodată potenţialii părinţi sunt instruiţi să accepte acest prim comportament, testul iniţial la care mai mult ca sigur vor fi supuşi şi să perceapă această atitudine ostilă ca o etapă trecătoare, pentru că aşa va fi odată ce copilul va căpăta încredere că şi-a găsit într-un final familia şi casa.

”Dacă el vede că orice ar face nu pleacă de acolo şi că este iubit, îşi revine şi se va comporta ca un copil normal”, explică femeia.

În România nu poţi înfia un copil nou-născut

Un alt şoc pe care îl află potenţialii părinţi este că nu vor putea să înfieze în România un bebeluş, un copil de câteva luni. Pentru a fi declarat adoptabil, un copil are nevoie să rămână în grija ”sistemului” cel puţin un an, până ce acelaşi ”sistem” se convinge că familia naturală, asta însemnând părinţi biologici şi rude până la gradul al IV-lea, nu sunt interesaţi de cel mic. Abia după ce este finalizată această procedură, copilul devine adoptabil şi este trecut pe listă pentru adopţii.

”Ni s-a spus că ei încearcă să reintegreze copilul în familia naturală, dar doar după ce mama, tata, bunicul, unchii nu-l doresc, abia atunci devine adoptabil”, explică bărbatul.

Părinţii învaţă că indiferent ce ar fi avut de gând până să ajungă la cursurile obligatorii, esenţial pentru evoluţa sănătoasă a copilului este ca acesta să afle din prima zi în care a ajuns în noua casă că este un copil adoptat.

”Ni s-a spus că adevărul îl va afla mai devreme sau mai târziu. De exemplu la şcoală, figurează ca adoptaţi. Este aproape imposibil ca un profesor să nu <<scape>> informaţia. Au fost cazuri, ni s-a spus, când copiii adoptaţi au aflat mai târziu, pe la 16-17 ani, că sun adoptaţi şi au avut şocuri din care nu au mai putut ieşi. Dacă află mai târziu, apar crize existenţiale, pentru că fiecare copil îşi creează nişte repere, iar în momentul află că ei de fapt nu au acelaşi sânge ca părinţii lor îşi pierd busola, şi au căderi psihice şi se pot întâmpla acte de suicid. Sunt multe lucruri pe care le afli la aceste cursuri. Eu am crezut că ştiu destul de multe pe acest subiect, datorită meseriei mele, dar am avut mult de învăţat de la aceste cursuri. Mie unul mi se par binevenite ”, explică bărbatul.

Cum îţi alegi copilul

În ceea ce priveşte alegerea copilului, potenţialii părinţi primesc un al doilea şoc dur în timpul cursurilor obligatorii. Nu ei aleg copilul, ci ”sistemul”. Pur şi simplu, părintele primeşte o fişă în care trebuie să bifeze caracteristicile pe care doreşte să le aibă copilul său. Aşa află că acest ”sistem” împarte copiii abandonaţi în două mari categorii: adoptabili şi greu adoptabili.

Din ce am văzut eu, copiii cei mai solicitaţi sunt cei care au vârsta cuprinsă între 3 ani şi 6-7 ani. Este explicabil această plajă de vârstă. La trei ani poţi avea certitudinea că un copil este sănătos 

Pe ultimii nu prea îi vrea nimeni. Sunt copii de vârstă mare, de la 12-13 ani în sus, cu afecţiuni psihice, sau/şi cu afecţiuni fizice sau abuzaţi, asta însemnând violaţi chiar de către propriul părinte biologic. Ori, fiecare cuplu îşi doreşte în primul rând un copil suficient de mic astfel încât să-şi poate pună amprenta, sănătos fizic şi psihic.

Ai voie să refuzi maximum cinci copii

Deşi cele mai multe cupluri care doresc să adopte sunt convinse că merg într-un centru de plasament să-şi aleagă copilul, bazându-se pe instinct, situaţia este departe de a fi întocmai.

”Computerul te repartizează la un copil, în funcţie  de ce ai bifat tu în fişă la caracteristicile copilului. Cum vrei să arate, sexul copilului, câţi ani să aibă, de la cât la cât, sănătos, nesănătos, violat, neviolat, abuzat, neabuzat. Iar la abuzat sistemul nu face diferenţa între o palmă dată de părinte, că şi asta este o formă de abuz, şi viol, ceea ce nouă ni s-a părut foarte ciudat. Poate că aş lua o fetiţă abuzată, în sensul în care a mâncat bătaie de la tatăl alcoolic să zicem, pentru că astfel de copil mă gândesc că poate fi recuperat. Ei trec abuzat la general şi poţi înţelege abuzul de la o simplă palmă până la agresat sexual. Deci, computerul te repartizează şi-ţi face o listă cu copii compatibili. Tu ai acces la lista aceasta, îţi alegi unul singur dintre acei copii despre care computerul crede că sunt compatibil cu tine şi te obligă să te duci de câteva ori la el, asta însemnând la asistentul maternal unde el trăieşte”, a mai explicat bărbatul. Asistentul maternal are obligaţia să te ajute pe tine ca potenţial părinte să intri în voia copilului, să-ţi dea concursul, să te ajute, însă nu de multe ori se întâmplă acest lucru, mai ales în situaţiile în care între asitentul maternal şi copil s-a creat deja o legătură sentimentală.

De aici începe o nouă etapă. Dacă ai norocul ca acel calculator să identifice un copil care să ţi se potrivească în funcţie de solicitările tale, cuplul este obligat să înceapă vizitele de acomodare cu potenţialul lor copil. Este important de spus că un cuplu nu are voie să refuze mai mult de cinci copii. Dacă se întâmplă acest lucru, ”sistemul” reacţionează şi recheamă părinţii potenţiali la un nou stagiu de pregătire.

Ancheta

Un alt punct important în procedura de adopţie o constituie ancheta socială. Un asistent din cadrul ”sistemului” vizitează locuinţa părinţilor potenţiali. Este verificat aproape tot şi se merge până în intimitatea de cuplu.

”Sunt interesaţi în primul rând de casa în care va ajunge copilul, dacă are o cameră anume rezervată doar lui. Nu trebuie neapărat să fie mobilată şi aranajată, nu. Ei vor să afle dacă fetiţa sau băiatul va avea spaţiul lui, camera lui. Verifică igiena din casă, este vizitată bucătăria şi baia, se interesează de numărul de camere, cam de tot”.

Urmează apoi un chestionar paralel pe care trebuie să-l completeze în acelaşi timp, separat şi soţul şi soţia. Sunt întrebări intime, din care psihologul ”sistemului” vrea să afle care este relaţia de cuplu.

”Te întreabă, de exemplu, ce defecte are soţul/soţia, dacă am avut probleme financiare de-a lungul timpului, care sunt slăbiciunile soţului/soţiei. Fiecare răspunde separat în scris, fără să se poată consulta. Oricât te-ai pregăti înainte, n-ai cum să anticipezi întrebările pe care ţi le pun ei. Dacă răspunsurile soţului diferă de cele ale soţiei, credibilitatea ta de cuplu are de suferit”, mai spune bărbatul.

Dincolo de acest test, cei doi posibili părinţi mai sunt supuşi unor seturi de teste psihologice.

”Sunt aproximativ 200 de întrebări, care se repetă într-o altă formă. De exemplu eşti întrebat dacă îţi plac animalele şi mai jos, peste alte câteva zeci de întrebări eşti întrebat dacă consideri că un câine mai trebuie bătut din când în când dacă face vreo prostie. Vor să te încerce, află ei cumva dacă ai sau nu o problemă”

Sistemul este cinstit

Când toate aceste etape au fost parcurse, dosar, fişă de selecţie, cursuri, anchetă socială, teste psihologice, copil compatbil identificat, vizită la domiciliul unde locuieşte copilul, se vor împlini cel puţin doi trei ani de la deputul procedurii.

”Am fost avertizaţi de la bun început că atât va dura. În judeţul în care locuim noi, anual intră în sistem cam 45-50 de copii abandonaţi, dar nu toţi dintre aceştia sunt adoptabili. În momentul de faţă, sunt cam 150 de cupluri din judeţ care doresc să adopte.

Practic noi stăm acum la coadă să ne vină rândul. Prioritate au cei care au depus dosarul înaintea noastră, a mai explicat bărbatul.

Este important de spus că ”sistemul” nu este absurd. Nu îngrădeşte unui potenţial părinte posibilitatea de a adopta un copil din alt judeţ. Doar că trebuie avut în vedere că la momentul în care computerul a identificat copilul compatibil urmează vizitele la asistentul maternal care durează câteva luni, deci trebuie să aveţi disponibilitatea de a călători de câteva ori pe săptămână pe distanţe lungi, să aveţi unde locui şi un buget alocat pentru asta. Cel mai important de ştiut este faptul că ”sistemul” nu caută un copil pentru o familie, ci o familie pentru un copil. Selecţia este atât de dură tocia pentru a se evita posibilitatea ca un copil şi aşa aflat într-o situaţie dificilă să nu ajungă în mâna unor potenţiali traficanţi de carne vie.