Ceasornicarii nu mai pot da timpul înapoi, la Ploiești
0În Ploiești, singurul oraș din țară unde există un Muzeu al Ceasului, timpul nu mai are răbdare cu ceasornicarii. Meseria lor este amenințată de extincție, o dată cu ultimii păstrători ai secretelor. Nici măcar muzeul de profil nu mai are un ceasornicar.
Pe când timpul curgea după alte repere, mai molcome, Ploieștiul avea un ceasornicar-șef, meșter absolut și autoritate incontestabilă pentru colegii de breaslă. Fiecare cartier avea câte doi-trei ceasornicari care nu mai făceau față cererilor de reparații la orologiile Pobeda, Slava și Zaria, pe când centrul orașului, în zona Halelor Centrale, răsuna de tic-tac-urile neîntrerupte care răzbăteau din atelierele ceasornicarilor.
Dar, timpul nu mai are răbdare cu orologierii. „La 10 ani, tatăl meu mi-a pus prima dată în mână un ceas, unul de masă, căruia aveam să-i fac o intervenție destul de simplă. Am fost copleșit de importanța pe care mi-o arăta tatăl meu. Au trecut peste 33 de ani de atunci", întoarce resorturile, către vremurile de altădată, Valeriu Petrică Dumitrescu.
Este ceasornicar din tată în fiu. Părintele său, Vasile, a fost acel orologier-șef al orașului, un nume pronunțat cu profund respect și ton grav inclusiv de către ploieștenii obișnuiți care i-au călcat pragul atelierului când instrumentele de măsurare a timpului au avut nevoie de îngrijirile unei mâini dibace și a unui ochi atent. „Tatăl meu a fost unul dintre cei 10 ceasornicari din România care au ajuns, în ciuda regimului comunist, la fabricile din Moscova și Leningrad, pentru specializare. De la el am moștenit această pasiune. Sora mea geamănă a lucrat și ea în domeniu o vreme, tot sub influența tatălui", povestește Valeriu Dumitrescu.
Moșteniri de familie
Îi știe pe toți colegii din oraș. Au mai rămas aproximativ 10, dar unii s-au îmbolnăvit și nu mai practică meseria ori au fost nevoiți să mai facă și altceva pentru a supraviețui. Valeriu Dumitrescu se încăpățânează să fie numai ceasornicar, în atelierul său de nici patru metri pătrați, de pe linia de tramvai. „M-am gândit de mai multe ori să renunț pentru că nu este o meserie rentabilă, banii sunt puțini și sunt foarte multe dandanale de plătit la stat. Dar nu am putut. Ar însemna să-mi dezamăgesc clienții care îmi calcă pragul de peste 20 de ani sau care mă așteaptă, uneori, cu ceasurile defecte până când mă însănătoșesc", spune bărbatul.
Vin la el prahoveni de prin toate colțurile județului pentru că stră-bunicul și bunicul le-au spus că la „Vasile și fiul" se repară cel mai bine ceasurile din casă. Tot pe la el vin, în atelierul înghesuit, pentru „consultații" colecționarii din Ploiești care au plătit bani frumoși pentru piese rare. „Sunt plăcut surprins și de un alt fenomen pe care l-am remarcat în ultima vreme. Tinerii au redescoperit ceasurile bunicilor și le aduc pentru reparații, apoi le poartă cu mândrie, pentru că au aparținut familiei lor", a constatat ceasornicarul.
Ceasurile noi, de proveniență asiatică în cele mai multe cazuri, ajung cel mai des la atelierul lui Valeriu Dumitrescu. Doar 2 din 10 merg bine, iar finalul este mereu același, ajung tot pe masa de „disecție" a ceasornicarului.

Templul ceasurilor, fără ceasornicar
Cum școli de profil nu mai există, după ce ultimele redute ale timpului vor cădea la Ploiești, dispariția meseriașilor este iminentă. Exemplul cel mai concret îl reprezintă imposibilitatea de a găsi, din 2010, un meșter care să se ocupe de piesele din Muzeul Ceasului. Disponibilizările din sistemul bugetar au lăsat instituția, unică în România, fără ceasornicarul angajat pe bază de colaborare. „Situația nu s-a schimbat de atunci, iar de întreținerea și reparația ceasurilor se ocupă personalul muzeului. Nu știm când îl vom găsi pentru că prioritățile sunt altele acum. Muzeul va intra în lucrări de restaurare și consolidare", ne-a spus muzeograful Carmen Banu. Muzeul Ceasului a fost înfiinţat în anul 1963 de către profesorul Nicolae Simache şi găzduieşte peste 4.000 de piese vechi şi valoroase.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!
