Ştefan Cîrlig, „doctorul” ceasurilor
0De patru decenii este ceaosnicar, o meserie migăloasă şi care, la momentul respectiv, se şi căuta. Lucrurile s-au schimbat însă rapid, iar oamenii ca el au devenit rarităţi.
Meşteri pe cale de dispariţie
Şcoala pentru ceasornicari nu mai există nicăieri în România, iar meseria se mai transmite doar di tată în fiu. Aceşti meşteri sunt pe cale de dispariţie din cauza apariţâiei ceasurilor electronice. „Meseriaşii au mai rămas foarte puţini, indiferent de domeniu, dar ceaosrnicarii sunt chiar pe cale de dispariţie.”, spune meseriaşul. Cu siguranţă, în ziua de azi nimeni nu mai poate trăi din reparat ceasuri, iar meseria este practicată doar pentru a mai face un venit în plus sau din pură pasiune. „După atâţia ani de când practic această meserie, nici nu pot renunţa. Bani nu se fac din asta decât foarte puţini, dar o fac mai mult din plăcere”, spune Ştefan.
„Bijuterii” de buzunar
Prin mână i-au trecut mii de ceasuri de-a lungul carierei, unele dintre ele adevărate bijuterii, cu valoare destul de mare pentru că era fie foarte vechi, fie erau piese care au devenit rarităţi. Ceasurile ruseşti, foarte populare în perioada anilor 70, 80, au devenit acum piese rare, la fel şi ceasurile cu pendul, unele cu vechime de aproape 100 de ani. „Atlanticul, Doxa, Areta, sunt ceasuri care se găsesc foarte rar şi împătimiţii acestor obiecte le consideră mici bijuterii. Foarte căutate sunt şi pensulurile, care se vând cu câteva sute de euro”, spune Ştefan Cîrlig.
Pofta vine...lucrând
Ştefan Cîrlig nu a fost de la început pasionat de această meserie, dar pe măsură ce a început să-i înţeleagă tainele, s-a şi îndrăgostit de ea. Este o meserie de fineţe şi puţini pot să o stăpânească. „Eram un copil când am ales să devin ceasornicar. Nu ştiam exact ce vrea şi ce-mi place. Pe măsură ce am lucrat şi am învăţat, am şi devenit pasionat de ea. Trebuie să ai foarte multă răbdare pentru a face faţă”, spune meşterul. Nu oricine poate fi ceasornicar, pentru că este nevoie de precizie chirurgicală pentru a manevra piesele mici cât un vârf de ac. „E nevoie de multă dexteritate, atenţie, vedere bună şi nu trebuie să-ţi trebuire mâna. Este o meserie de mare fineţe”, spune Ştefan.
Piese nu se mai găsesc
Ceaosnicarii au probleme cu piesele de schimb pentru că nu se mai găsesc aproape deloc. De multe ori, meşterul trebuie să aştepte luni întregi până găseşte o piesă pentru un ceas pe care trebuie să îl repare. „Chiar dacă reparaţia nu este prea dificilă, uneori nu pot repara un ceas pentru că nu găsesc piesele. În special la ceasurile elveţiene clasice este o mare problemă, dar ne descurcăm cum putem”, spune ceasornicarul. Pentru curăţarea pieselor foloseşte neofilina, o benzină uşoară, care se evaporă foarte repede, şi curăţă impurităţile şi grăsimea din interior.
De la ceasuri la telefoane mobile
Fiul lui Ştefan, Ionuţ, a urmat şi el aceiaşi şcoală, făcând parte din ultima promoţie de ceasornicari din România. După aceea, şcoala s-a desfiinţat. Fiul său a lucrat aproape un deceniu în acest domeniu şi apoi s-a reorientat pentru că nu se putea trăi din asta. „Ionuţ, băiatul meu, a lucrat 11 ani ca şi ceasonicar, după care s-a orientat spre altceva. El este tânăr şi nu poate trăi din asta, aşa că şi-a găsit un domeniu apropiat pe care l-a deprins repede. Acum repară telefoane mobile”, spune Ştefan Cîrlig.
Profil:
Data şi locul naşterii: 28 decembrie 1952, Piteşti
Studii: Şcoala profesională din Arad, Liceul Agricol din Mărăcineni
Experienţă: Din 1970 este ceasornicar şi lucrează şi azi la Cooperativă Întreţinerea
Familie: are un băiat, Ionuţ,care a urmat şi el această meserie
Ce-i place:
Iubeşte sportul, fotbalul în special, la tv se uită la ştiri şi la
filme documentare. Îi place meseria lui şi a încercat întotdeauna să
înveţe mai multe.
Ce nu-i place:
Nu apreciază ţinuta unor tineri din ziua de azi, cu cercei, coadă şi
tatuaje şi comportamentul celor care au înţeles greşit democraţia şi
libertatea.
Două întrebări
Mai sunt ceasonicarii solicitaţi?
Pentru anumite piese sunt solicitaţi, mai ales pentru cele care sunt
moşteniri de familie, pendule, ceasuri de buzunar. Acestea au şi o mai
mare valoare, atât spirituală, cât şi materială.
Care sunt cele mai bune ceasuri din punt de vedere al uni specialist?
Desigur că acelea mecanice, iar cele electronice, eu nu m-aş încrede
decât în cele de marcă, elveţiene clasice sau cele japoneze, fabricate
de mărci recunoscute internaţional.