Ritualul zilnic pentru starea de bine. Mici trucuri care ne pot aduce şi menţine buna dispoziţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Buna noastră dispoziţie depinde în primul rând de noi şi abia apoi de ceilalţi. Avem capacitatea de a o influenţa şi de a ne face, noi înşine, zilele mai frumoase. O spun specialiştii în stil de viaţă sănătos, care recomadă un ritual zilnic simplu pentru obţinerea stării de bine.

“Energia emoţională este interconectată cu sistemul nervos şi cu cel endocrin. Gândurile sunt cele care ne conturează energia emoţională şi tot cu ajutorul lor ne putem face zilele mai senine. E nevoie însă să alocăm nişte resurse în acest sens, pentru că, aşa cum spunea Dalai Lama, <<Drumul spre fericire presupune trei secrete: hotărâre, efort şi timp>>”,explică, pentru Adevărul, Anca Tene, specialist în stil de viaţă sănătos, coordonator al programelor Green Therapy.

Potrivit specialistului, pentru a ajunge la o stare de bine, în primul rând trebuie să conştientizăm şi să fim recunoscători pentru ce avem, indiferent cât de multe alte lucruri ne dorim. “Spusă în gând sau cu voce tare, imediat când îţi începi ziua, mulţumirea te ajută te simţi mai puţin anxios, invidios, stresat  sau singur, pentru că îţi concentrează atenţia pe cel mai important lucru pe care îl deţii: viaţa ta. Enumerarea a cel puţin 10 motive pentru care eşti recunoscător înseamnă deja un start excelent pentru atingerea obiectivului propus: starea de bine”, explică Anca Tene.

Specialistul recomandă şi meditarea asupra unui citat motivaţional în fiecare zi. ”Poţi să-ţi începi ziua cu un citat pozitiv. Chiar dacă pare banal, ajută, la fel ca muzica relaxantă sau exerciţiile fizice uşoare”, mai spune specialistul în stil de viaţă sănătos. Câteva exerciţii de respiraţie la începutul zile pot fi, de asemenea, benefice. 

“Respiră profund şi lent în timp ce efectuezi următorul exerciţiu imaginar: enumeră în minte emoţiile negative pe care le ai şi adună-le pe fiecare în parte într-un balon de săpun imaginar. Imaginează-şi apoi cum acest balon se îndepărtează, se înalţă şi dispare”, explică Anca Tene.

Acceptarea propriilor emoţii, un pas important către starea de bine

Deşi pare un paradox, în opinia specialistului, unul dintre cele mai importante demersuri pentru atingerea stării de bine este tocmai acceptarea stării de rău. “Emoţiile pe care le ai îţi pot deveni cei mai buni prieteni. Aşa că de ce să le laşi să-ţi fie duşmani. Tu eşti cel care decide cu ce atitudine îeşi din casă, chiar dacă eşti în mare întârziere, de exemplu. O atitudine plină de anxietate, cu siguranţă va atrage atrage şi alte lucruri negative, aşa că de ce să nu încerci o atitudine pozitivă! În fond, nu ai nimic de pierdut”, mai spune Anca Tene.

O plimbare, chiar şi de câteva minute, în natură ne creşte şansele de a ne simţi mai bine. “Stabileşte o conexiune cu natura, chiar dacă locuieşti într-o zonă urbană foarte aglomerată. Un colţişor de natură nu e niciodată imposibil de găsit.  Dacă e vară, aşează-te pe un petec de iarbă şi renunţă câteva minute la încălţăminte. Dacă e iarnă, bucură-te de privelişte în timp ce savurezi un ceai sau o cafea aromată.

“După ce i-ai dat spiritului gânduri pozitive, preocupă-te şi de fizic, oferindu-i un mic dejun  sănătos şi hrănitor. Te ajută să ai un start zilnic plin de energie, dar şi un stil de viaţă sănătos. În programele noastre, recomandăm o  varietate de smoothie-uri din cele mai sănătoase, în combinaţii de fructe şi legume”, mai spune specialistul.

“Important este să menţii un echilibru între muncă şi ceea ce te defineşte dincolo de ea”

Fixează-ţi obiectivele pentru întreaga zi! Acesta ar trebui să fie ultimul punct, dar nu cel mai puţin important, al ritualului tău zilnic pentru starea de bine. “Stabileşte câteva lucrui care te-ar putea face mai fericit chiar şi într-o zi în care trebuie să te focusezi pe muncă. Acordă timp pasiunilor şi lucrurilor care îţi plac. Inserează-le de la începutul zilei în lista de priorităţi, dar într-un mod realist, pentru a nu ajunge la frustrări şi gânduri negative. Foarte important este să menţii un echilibru între muncă şi ceea ce te defineşte dincolo de ea. Şi nu uita, este esenţial să ai încredere în lucrurile care s-ar putea să ofere o nouă perspectivă pentru stilul tău de viaţă”, încheie specialistul.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite