Portret: Luiza Nicola dansează şi monitorizează copiii cu dizabilităţi

Dansul popular i-a intrat în suflet încă din şcoala primară, când a început să ia lecţii la Palatul Copiilor. De 16 ani este componentă a Ansamblului “Dorul”, prin intermediul căruia a văzut aproape toată Europa.

Luiza Nicola are două familii pe care le iubeşte în egală măsură. Prima este cea pe care o formează alături de soţul ei (din 2008), iar cea de-a doua este Ansamblul Dorul, la care a venit în urmă cu 16 ani. Părinţii, care i-au fost alături tot timpul, îndrumându-i paşii, au adus-o din primii ani de şcoală la Palatul Copiilor, acolo unde avea să urmeze mai multe cursuri: muzică, dans, orientare turistică, teatru.

De mică în ansamblu

“Ţin minte că în drumul spre casă, dintre toate cursurile pe care le urmam, eu povesteam cel mai mult despre dansuri. Aşa mi-am dat seama că ele s-au lipit cel mai mult de sufletul meu. Am activat în ansamblul de acolo, după care m-am mutat la “Chindia”, de la Petrochimie, de aici am plecat la “Plaiuri argeşene” urmând ca, la vârsta de zece ani, să vin aici unde sunt şi acum, şi anume la Ansamblul “Dorul” al Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Argeş”, spune ea.

Alegerea a fost una cum nu se poate mai potrivită pentru Luiza, care priveşte dansul nu ca pe o pasiune, ci ca pe un mod de viaţă. Astfel, prin intermediul “celei de-a doua familii”, ea a avut ocazia nu numai să facă ceea ce-i place la nebunie, ci şi să vadă lumea.

“Am copilărit, am crescut şi m-am maturizat cu acest ansamblu. Am avut ocazia să ies din ţară în acea perioadă, de până în anii 90, când nu oricine reuşea asta. Pe atunci, eram cea mai mică dintre ei. Am ajuns să văd, în timp, toată partea de sud a Europei, Grecia, Turcia, Bulgaria, Ucraina, Austria, Italia, Spania, Franţa, Portugalia. Aş vrea să dansez până la adânci bătrâneţi”, explică Luiza.

A vrut să fie poliţistă

Iubitoarea de tradiţii şi-a dorit să urmeze o carieră în Poliţie, dar cum nu a reuşit să treacă de examenul de admitere la Academie, şi-a spus că nu e totul pierdut, aşa că a intrat la Facultatea de Drept, după care a făcut un master în Medierea conflictelor. Aşa a ajuns să se angajeze în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Argeş, la Serviciul de Monitorizare.
“La un moment dat, au apărut posturile scoase la concurs de DGASPC. M-am angajat şi am început de jos, dar am urmat paşii şi acum sunt inspector de specialitate.  Practic, pot să spun că fac, în mare parte, ce îmi place. E o muncă de birou. Mă ocup cu monitorizarea copiilor cu dizabilităţi încadraţi în grade de handicap, fac reevaluări, văd ce cazuri noi apar şi multe alte lucruri. N-au cum să nu te impresioneze cazurile lor, în momentul în care introduci pe calculator diagnosticul copilului şi încerci să-ţi imaginezi suferinţa prin care el trece, fie că e de natură fizică sau neurologică”, spune tânăra care îşi doreşte foarte mult un copil în perioada următoare.

PROFIL:

Născută. 30 martie 1984, în Piteşti
Studii. Masterat în Medierea conflictelor în Drept (Bucureşti)
Familie. Căsătorită din 2008

Ce îi place. “Îmi plac călătoriile, dansul, muzica şi, cel mai mult, copiii. Îmi doresc foarte tare un copil”

Ce nu îi place. “Nu-mi place trădarea, mă consider un om loial, cred că sunt un prieten bun”.

Întrebări şi răspunsuri

Cât ai dansat cel mai mult?

S-a întâmplat la un turneu în Portugalia, unde am avut un spectacol de o oră şi 45 de minute. Era un mozaic de dansuri, din toate zonele ţării şi am fost implicaţi toţi. Trebuia să dansăm, apoi să ieşim, să ne schimbăm şi iar să intrăm şi tot aşa. A fost epuizant, dar şi interesant, totodată.

Mai are vreun dans popular românesc secrete pentru tine?

“Acum îmi dau seama că îmi plăcea să nu ştiu un dans, că mă ambiţionam să-l învăţ. Acum, dacă le ştiu pe toate, nu mi se pare nimic greu. Ca dansuri, îmi plac foarte mult cele din zona Argeşului, e normal, sunt născută şi crescută aici”