Pictorul Tiberiu Iakab, orfanul maturizat într-un centru de boli psihice. Talentul său de artist i-a adus o locuinţă protejată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tiberiu Iakab, la vernsajul expoziţiei sale. foto: Cristina Stancu
Tiberiu Iakab, la vernsajul expoziţiei sale. foto: Cristina Stancu

Cu o copilărie tristă, abandonat la naştere şi crescut prin centre de asistenţă socială, Tiberiu Iakab (37 de ani) şi-a găsit refugiul în culoare. Ani la rând a pictat pe ce a nimerit, de la cartoane la polistiren expandat. A trecut însă la un alt nivel, iar marţi şi-a vernisat propria sa expoziţe “Artă pentru suflet”.

Cu Tiberiu Iakab, soarta n-a fost prea generoasă. Are 37 de ani şi se exprimă mai puţin prin cuvinte, dar sufletul său vorbeşte prin culoare. Nu are studii artistice, dar pictează cu emoţie şi un talent înăscut. Dovadă: cele peste 50 de lucrări, în special reproduceri (portrete, peisaje, natură statică), dar şi lucrări originale, cu care marţi, 22 iunie 2021, a impresionat la vernisajul expoziţiei sale personale “Artă pentru suflet”.

"Cu pensula în mână, în faţa culorilor, aşa mă simt eu bine. Ce-mi doresc mai mult şi mai mult este să devin un artist în adevăratul sens al cuvântului", mărturiseşte, pentru “Adevărul”, Tiberiu Iakab.

"Cred că Dumnezeu a avut grijă de el"

Şi-ar dori să studieze arta plastică, şi-ar dori să devină independent prin pictură, şi-ar dori ca, peste ani, să fie un nume de care să se fi auzit departe. 

Pentru toate astea are însă nevoie de sprijin, iar expoziţia e un prim imbold, căci lucrările sale au stârnit deja interesul unor iubitori de artă. 

"Nu l-am cunoscut până astăzi, dar cred că Dumnezeu a avut grijă de el. Viaţa i-a oferit atât de multe dureri pe care a trebuit să le depăşească şi a avut atât de multe impasuri, încât ceea ce reuşeşte să facă nu poate fi considerat decât impresionant. Un tânăr, un artist, care trebuie promovat şi ajutat!”, spune, pentru "Adevărul", medicul Viorel Enache, unul dintre cei care au achiziţionat marţi lucrări  semnate de Tiberiu Iakab. 

Abandonat la naştere, crescut în orfelinate şi maturizat într-un centru de boli psihice, un tânăr face “Artă pentru suflet”
Abandonat la naştere, crescut în orfelinate şi maturizat într-un centru de boli psihice, un tânăr face “Artă pentru suflet”

Dr. Viorel Enache

De altfel, expoziţia este una cu vânzare şi poate fi admirată până pe 29 iunie.

„Îl vom susţine să urmeze şi cursuri de specialitate, aşa cum îşi doreşte”, a promis, la vernisaj, Marius Nicolaescu, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Argeş.

"Din copilărie nu-mi amintesc mai nimic despre părinţii biologici"

Tibi este un tânăr liniştit, timid. A trăit o copilărie nefericită, căci nu a avut şansa unei familii. Abandonat la naştere, şi-a petrecut cei mai fragili ani ai vieţii prin centre de plasament. 

"Din copilărie nu-mi amintesc mai nimic despre părinţii biologici, dar îi cunosc. Din când în când mai iau legătura cu ei. Acum un an am văzut-o ultima oară pe mama. Dacă mă cheamă, dacă îmi telefonează, mă duc pe la ei", mărturiseşre, pentru “Adevărul”, Tiberiu Iakab.

Din cauza problemelor de sănătate, de 19 ani locuieşte într-un centru de boli psihice din comuna argeşeană Tigveni. 

“La vărsta de 18 ani, pentru o scurtă perioadă a ieşit din sistem, a mers la familie, nu s-a adaptat, familia neputându-l susţine şi a ajuns din nou într-un centru, de data aceasta pentru persoane adulte cu dizabilităţi”, spune Iuliana Matei, directorul general al D.G.A.S.P.C. Argeş.

"Cei care m-au ajutat au fost de pe la casele de copii"

Pictează de când era copil. Pasiunea pentru artă a crescut în timp şi a devenit principala sa preocupare. A ajuns să lucreze şi câte 12 ore pe zi.

    

"De la şase ani pictez. Iar cei care m-au ajutat au fost de pe la casele de copii, căci pe acolo am crescut... Pot spune că dumnealor m-au descoperit. Îmi place să reproduc picturile lui Grigorescu, dar am şi lucrările mele. Mă inspiră natura. Când fac o plimbare, pur şi simplu mă documentez. Prind nuanţele, culorile, apoi le reproduc", mai spune Tiberiu Iakab.

Abandonat la naştere, crescut în orfelinate şi maturizat într-un centru de boli psihice, un tânăr face “Artă pentru suflet”
Abandonat la naştere, crescut în orfelinate şi maturizat într-un centru de boli psihice, un tânăr face “Artă pentru suflet”

Tiberiu Iakab, la vernisajul expoziţiei sale. foto: Cristina Stancu

Fie că studiază pe Internet pictori celebri şi reproduce, fie că realizează propriile compoziţii, o face cu pasiune.

"Deşi a avut o viaţă nefericită, a fost înzestrat cu acest har de a picta, şi o face minunat fără a avea o oră de pregătire. În urmă cu an şi ceva, cu sprijinul purtătorului nostru de cuvânt, ne-am gândit să-ncepem să-i procurăm materialele necesare, să-i facem o surpriză, şi aşa a început să picteze pe materiale de calitate şi cu materiale de calitate. A început să prindă curaj şi noi am constatat de-a lungul timpului că lucrurile s-au schimbat. Dacă la început, erau culori sumbre, închise, în ultima vreme pictează pastelat, în culori luminoase, ceea ce reflecă starea lui interioară. Am mai expus lucrările lui în spaţiul public şi am constatat că există un interes şi o apreciere din partea publicului, aşa că n-am gândit că ele merită şi o expoziţie, dar a lui", mai spune Iuliana Matei.

În curând, Tiberiu se va muta din centrul de la Tigveni, într-o locuinţă protejată.

"Fiind un centru pentru persoane adulte cu dizabilităţi, poate beneficia de servicii pe viaţă, dar nu acesta este interesul nostru, ci acela de a deveni o persoană independentă, care să fie integrată. Pentru viitorul apropiat, ne gândim ca el să fie mutat într-o locuinţă protejată. Credem că un asemenea tip de serviciu va fi mai potrivit pentru un artist", mai precizează Iuliana Matei.

 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Povestea impresionantă a orfanului care pictează dumnezeieşte, deşi nu are studii în domeniu

Evaluarea Naţională 2021. La simulare, Argeşul s-a clasat pe locul trei în ţară

 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite