INTERVIU Richard Clayderman: „Îmi pare rău că sunt atâtea maşini în România, o ţară atât de frumoasă“

Denumit de Cartea Recordurilor drept "cel mai de succes pianist al tuturor timpurilor" graţie carierei sale impresionante care cuprinde peste 1.300 de piese înregistrate şi 150 de milioane de albume vândute în întreaga lume, Richard Clayderman (65 de ani) a acordat un interviu în exclusivitate pentru „Adevărul“.

Născut pe 28 decembrie 1953 la Paris, Richard Clayderman a învăţat să cânte la pian de la tatăl său, profesor de pian. La vârsta de 12 ani a fost acceptat la Conservatorul din Paris, unde a avut mare succes în anii adolescenţei. Dificultăţile financiare, precipitate de boala tatălui său, l-au împiedicat să aibă o carieră promiţătoare de pianist clasic. Atunci, pentru a-şi câştiga existenţa, a lucrat ca funcţionar bancar, precum ca şi acompaniator pentru mai multe trupe. A acompaniat cântăreţi francezi faimoşi precum Johnny Hallyday, Thierry Le Luron şi Michel Sardou.

În 1976 a fost invitat de către Olivier Toussaint, un producător francez, şi de către partenerul său, Paul de Senneville pentru a înregistra o baladă pentru pian. De Senneville a compus această baladă ca un tribut pentru noua lui fiică, Adeline. A fost ales dintre peste 20 de pianişti valoroşi, iar numele lui Pagès a fost schimbat în Richard Clayderman (a preluat numele străbunicii sale pentru a evita pronunţarea greşită a numelui său adevărat în afara Franţei). Cântecul, intitulat Ballade pour Adeline, a fost un succes, fiind vândute 22 de milioane de copii în 38 de ţări. S-a numit Ballade pour Adeline. Până acum, Richard Clayderman a susţinut peste 2.000 de concerte pe tot globul, cântând în faţa a peste 6 milioane de oameni. A primit peste 340 de discuri de aur şi platină în cariera sa.
 

Adevărul: De unde s-a născut pasiunea dumneavoastră pentru muzică şi pian?

Richard Clayderman: Tatăl meu era profesor de pian şi pianul este un instrument muzical ce a făcut mereu parte din viaţa mea. Şi pianul mi-a adus cea mai mare bucurie pentru că datorită lui am putut să practic o meserie extraordinară, meserie ce mi-a dat oportunitatea să călătoresc în toată lumea pentru a susţine concerte.

"Iubesc România"

A fost întâlnirea dumneavoastră cu producătorul Olivier Toussaint momentul-cheie al carierei dumneavoastră?

Da, cu siguranţă. Paul de Senneville şi Olivier Toussaint sunt producătorii şi managerii mei de peste 40 de ani. Ei practic m-au pus la treabă şi mi-au oferit posibilitatea să înregistrez 50 de albume şi să dau în 40 de ani peste 2.000 de concerte pe cele cinci continente. Pentru un pianist şi mai ales pentru un pianist francez, să ai şansa de a face muzică aşa cum am avut-o eu este ceva pur şi simplu ceva extraordinar. Olivier Toussaint este mereu prezent la concertele pe care le susţin în România şi aş vrea să mai spun că şi el iubeşte România la fel ca mine.

Aţi susţinut numeroase concerte în România. Care era opinia dumneavoastră despre România înainte de a veni să concertaţi aici şi care este opinia dumneavoastră despre România acum?

Mi-am verificat recent arhivele şi am constatat că am cântat pentru prima oară în România pe 18 decembrie 1994, a fost un concert la Opera din Bucureşti. De atunci am susţinut peste 30 de concerte în ţara dumneavoastră şi îmi amintesc şi acum că la în anii în care am susţinut primele concerte în România am călătorit cu maşina dintr-un oraş în altul şi am constatat că numeroşi oameni de la ţară încă utilizau mulţi cai ca mijloc de transport... ceea ce nu am mai constatat de atunci. Din păcate maşinile au înlocuit caii şi îmi pare rău că sunt atâtea maşini în România, o ţară atât de frumoasă.

Care a fost schimbarea cea mai puternică pe care v-a adus-o în ritmul de viaţă succesul piesei Ballade pour Adeline?

Până să înregistrez acea melodie eram un muzician de studio sau un acompaniator de artişti şi nu îmi imaginam că într-o zi aş putea deveni un pianist solist şi să am o carieră precum cea pe care o am acum. Acum 40 de ani, nimeni, nici măcar producătorii mei sau eu însumi, nu şi-ar fi putut imagina ce evoluţie voi avea. Acea melodie mi-a schimbat viaţa şi cariera.

"Sper ca într-o zi să pot cânta la pian în avion"

Câte ore pe zi cântaţi la pian?

Cel puţin două ore pe zi în medie. Şi chiar şi atunci când călătoresc am mereu în camera mea de la hotel fie un pian acustic, fie un pian digital. Pur şi simplu nu mă simt bine dacă nu cânt la pian cel puţin două ore în fiecare zi. Atunci când călătoresc cu avionul, una dintre grijile mele este aceea că din păcate nu pot cânta la pian în avion. Sper ca într-o zi să pot instala un pian electric în faţa scaunului meu din avion.

Aţi avut vreodată momente în care pur şi simplu vi s-a întâmplat să vi se ia să cântaţi la pian?

Sincer să fiu, nu. Şi asta deoarece pianul este un prieten. În schimb, mi s-a întâmplat să mi se ia să călătoresc sau să susţin un concert cu piane ce nu erau piane bune calitativ.

Ca să vă parafrazez, avem nevoie de romantism mai mult ca niciodată?

Lumea este prea violentă şi prea multe războaie au loc... Aşa că dragostea şi bineînţeles romantismul rămân valori la care ader din toată inima ca milioane de oameni de pe glob.

Nancy Reagan, soţia fostului preşedinte american Ronald Reagan, v-a supranumit "Prinţul Romantismului" la un concert la New York în 1985. Cum a fost acea întâlnire cu doamna Regan pentru dumneavoastră omment?

Susţinusem un concert la New York în 1985 pentru o gală de caritate prezidată de către doamna Reagan. Iar aceasta a venit după concert, m-a felicitat mult şi mi-a spus: "Richard... sunteţi cu adevărat un Prinţ al Romantismului" . Acest dialog a fost făcut public de către jurnaliştii care ne înconjurau şi de atunci am rămas pentru mulţi drept Prinţul Romantismului.

Cum aţi descrie relaţia dumneavoastră cu pianul?

Relaţia mea cu pianul este cea mai frumoasă dintre toate relaţiile. Aş putea spune chiar că este aproape o poveste de dragoste cu pianul!

A primit peste 340 de discuri de aur şi platină