Cum prepari decoctul de gălbenele şi câteva afecţiuni în care este util

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: The Nerdy Farm Wife
Foto: The Nerdy Farm Wife

Recunoscute în medicina naturistă mai ales pentru rolul lor antiinflamator, cicatrizant, antibacterian şi antifungic, gălbenelele sunt utilizate în special sub formă de infuzii, tincturi, uleiuri şi creme. Există însă şi alte preparate cu efect terapeutic care lărgesc sfera indicaţiilor fitoterapeutice.

Pricipalul ingredient activ al florilor de gălbenele este calendula sapogenin, însă tabloul elementelor valoroase din plantă include, printre altele, şi saponine, uleiuri volatile, caroteni şi mucilagii.

Florile de gălbenele au efect antiinflamator şi vindecă rapid rănile prin aplicaţii locale, acţionează benefic asupra sistemului digestiv (calmează spasmele şi stimulează producţia bilei), au acţiune estrogenică, însă calităţile lor terapeutice depăşesc această sferă.

"Substanţele active din flori au şi acţiune imunostimulatoare şi antimicrobiană (inhibă dezvoltarea E. colli, Stafilococus aureus, Candida albicans, Trichomonas), acţiune hipolipemiantă (saponozide) şi spermicidă. Au o serie de indicaţii în uz extern, dar şi în uz intern, fiind recomandate în tratarea inflamatiilor gastrointestinale, gastritelor hiperacide, ulcerelor gastric şi duodenal, colecistitelor, dischineziei biliare atone şi hipoton, hemoroizilor  şi nu numai", explică Elena Badea, administratorul site-ului infuziedesanatate.ro.

Utile inclusiv în faringite şi afte, escare şi pustule

Printre preparatelele recomandate de specialist se numără şi decoctul de gălbenele, preparat dintr-o lingură de plantă uscată şi măcinată care se lasă la macerat timp de o zi, în 500 ml de apă rece. A doua zi ze strecoară, iar planta se fierbe 10 minute în 500 ml apă. La final, cele două llicori se amestecă.

"Decocul de administrează mai ales extern, sub formă de gargare în caz de stomatite, gingivite, faringite sau afte. Se utilizează în spălături şi băi de şezut (în cantităţi mai mari), dar şi la obţinerea compreselor externe (pentru tratarea ulcerelor, escarelor, abceselor, pustulelor, fisurilor şi degeraturi), precum şi pentru clisme", mai precizează Elena Badea. 

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite