Botezul Domnului, în satul românesc: „De Bobotează, lupii erau favorabili oamenilor şi alergau prin pădure duhurile întunericului“
0
Botezul Domnului sau Boboteaza este ziua de celebrare care anunţă închiderea ciclului sărbătorilor de iarnă începute la Crăciun. Pe vremuri, lumea satului românesc considera această zi cea mai potrivită din an pentru alungarea spiritelor rele.
Botezul Domnului sau „Epifania” este unul din cele 12 praznice împărăteşti şi reprezintă momentul în care Sfânta Treime s-a revelat oamenilor.
Potrivit "Calendarului popular românesc", volumul Gabrielei Rusu-Păsărin, la începutul creştinismului, atât Naşterea, cât şi Botezul se sărbătoreau pe 6 ianuarie, aspect ce crea multă confuzie în rândul credincioşilor prin faptul că erau două sărbători cu înţelesuri teologice profunde, dar total diferite.
"La Naştere este vorba de întrupare, iar la Botez de manifestare divină. În acest context, în urma disputelor cristologice stârnite de erezia arianistă, ghidaţi după o profeţie a Vechiului Testament, dar şi revelaţi de Duhul Sfânt, Sfinţii Părinţi au decis ca data de celebrare a Naşterii Mântuitorului să fie pe 25 decembrie, iar data de 6 ianuarie să rămână una a Epifaniei sau Teofaniei (arătarea lui Dumnezeu)", explică dr. Ion Tiţa-Nicolescu, cercetător la Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii Goleşti, care aminteşte sursa citată.
"Prilej de a merge la preot pentru a-i cere să le facă dezlegări de blesteme"
Tradiţiile şi obiceiurile populare au însoţit, veacuri la rând, Boboteaza. În lumea satului românesc de odinioară, sărbătoarea era orânduită alungării spiritelor rele.
"În acest sens, erau stropiţi cu agheasmă copiii, adulţii, dar şi animalele din gospodărie. De asemenea, de Bobotează, lupii erau favorabili oamenilor şi alergau prin pădure duhurile întunericului, alungate din sate şi din spaţiile locuite de oameni, pentru a le sfâşia. De Bobotează cerurile se deschid, iar tot pământul este purificat, prilej pentru mulţi de a merge la preot pentru a-i cere să le facă dezlegări de blesteme sau de farmece", explică dr. Ion Tiţa-Nicolescu.
„Câşlegiile de iarnă”
Încă din Ajunul Bobotezei, flăcăii, conduşi de un bărbat însurat, numit vătaf, păzeau zi şi noapte o fântână sau un izvor, pentru a lua apă neîncepută necesară la „Iordanul de Sfântul Ion ”, obicei ce face parte din categoria colindelor.
"După Sfântul Ion începea perioada şezătorilor care ţinea până la Lăsatului Secului de Paşti. În această perioadă cunoscută drept „câşlegiile de iarnă” se stabileau viitoarele căsătorii", mai spune cercetătorul.
Se încarcă comentariile...
