Amintiri de la Inuri: unde se închide o şcoală se deschide un muzeu

0
0
Şcoala-muzeu din Inuri SURSA FOTO Cristina Stancu
Şcoala-muzeu din Inuri SURSA FOTO Cristina Stancu

În sud-estul judeţului Argeş, la Inuri – un sat al fostei comune devenite oraş Topoloveni – se află un mic muzeu ce poartă numele mitropolitului ortodox Daniil Topoloveanu. E fosta şcoală de la Inuri, locul de care îşi leagă amintirile câteva generaţii de copii ai cătunului cândva izolat de restul lumii

În comuna Topoloveni care cuprindea în urmă cu un veac şi jumătate doar trei sate, respectiv Topoloveni, Cârcinov şi Inuri, cu o populaţie de circa 650 de locuitori, funcţiona, la 1830, o şcoală în care învăţau 16 băieţi şi 4 fete. Aşezământul nu s-a mai păstrat, dar merită amintit că pentru întreţinerea acestei prime şcoli, statul cheltuia anual, la acea vreme, 1.080 de lei.

„În satul Inuri, foarte rare erau cazurile de analfabetism“

Mai târziu, din toamna anului 1923. şi satul Inuri – a cărui denumire provine de la una dintre vechile ocupaţii ale locuitorilor acestei zone, cultivarea inului – a avut propria sa unitate de învăţământ – o şcoală sătească – în casa unui localnic, Nae Popescu. 

„Primul învăţător la această şcoală a fost Gheorghe Cătănoiu din Viţicheşti. În satul Inuri, în anii premergători izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial, exista un număr mare de ştiutori de carte. Peste 80% din locuitori ştiau să scrie şi să citească. În ceea ce priveşte generaţia tânără, cu vârsta între 8 şi 45 de ani, foarte rare erau cazurile de analfabetism“, povesteşte pentru „Weekend Adevărul“ cercetătorul etnografic Sorin Mazilescu.

Amintiri de la Inuri: unde se închide o şcoală se deschide un muzeu
Amintiri de la Inuri: unde se închide o şcoală se deschide un muzeu

Şcoala-muzeu din Inuri SURSA FOTO Cristina Stancu

E locul de suflet al localnicilor, căci aici au primit învăţătură zeci de generaţii de locuitori ai satului Inuri. Clădirea, ridicată în stil românesc, cu verandă la intrare, foarte bine luminată, are două încăperi, într-una funcţiona sala de clasă, iar încăperea mai mică era locul unde se retrăgeau învăţătorii în pauzele copiilor. S-a păstrat, din fericire, până în zilele noastre, deşi, ca şcoală, n-a mai funcţionat de mult. De câţiva ani, bătrânul edificiu a fost introdus în circuitul public, odată cu inaugurarea, la 14 august 2017, în bătrâna construcţie, a Şcolii Muzeu „Mitropolit Daniil Topoloveanu“.

Aşezat într-o zonă pitorească, muzeul reprezintă una dintre atracţiile turistice ale satului Inuri, ale oraşului Topoloveni şi nu numai.

„«Veşnicia s-a născut la sat»! Aşa spune poetul. Cine neagă acest lucru şi nu respectă tradiţiile în care au trăit strămoşii noştri, portul, credinţele şi valorile noastre româneşti îşi neagă originile şi personalitatea de român autentic. De la oamenii din sat s-au găsit obiecte vechi adunate la un loc, pentru a le reaminti celor din tânăra generaţie cum lucrau bătrânii, cum se îmbrăcau şi cum îşi desfăşurau activităţile casnice“, mai spune Sorin Mazilescu.

Muzeul este o aducere-aminte a îndeletnicirilor şi faptelor acelor locuri, împletită cu înţelepciunea lor simplă. Şi, cum altfel, în cadrul muzeului a fost reconstruit şi interiorul uneia dintre clasele şcolii de altădată.

Începutul universului

Aici, printre băncuţele tocite, catedra de demult, bătrâna tablă, manuale şi instrumente de scris originale, am găsit-o pe Elena Petrică, în vârstă de 68 de ani, administratorul Muzeului Şcoală, ea însăşi unul dintre copiii ce au deprins aici tainele cititului şi socotitului. „Eram şapte copii în clasă. Şase băieţi şi o fată. De câte ori privesc lucrurile astea, mi-amintesc de doamna învăţătoare care ne-a pus prima dată mâna dumneaei pe mâna noastră şi ne-a învăţat cum să scriem şi cum să răzbim în viaţă, ne-a învăţat să fim oameni şi să ne iubim patria“, povesteşte ea pentru „Weekend Adevărul“.

Ne-arată banca în care şi-a petrecut primii săi ani de şcoală. Se-aşază cu emoţie fix pe locul în care dăscăliţa a pus-o acum mai bine de 60 de ani şi-o năpădesc amintirile. Atinge uşor o călimară veche, care şi azi mai are urme de cerneală. 

„A fost frumos. Dar anii au trecut... N-am însă cum să uit acele vremuri, mai cu seamă că am rămas legată fizic de locul ăsta. Aici, în bancă, a început universul meu. Dincoace stătea colegul meu, Gheorghiţă Boţârcă. Azi e om mare, primarul Topoloveniului. Dumnealui a ţinut să coboare din pod aceste lucruri şi să transforme şcoala în muzeu. Din ce s-a mai păstrat de-atunci, cu ce s-a mai strâns de la localnici, iată ce a ieşit! A fost o mare dorinţă a dumnealui şi o bucurie mare a sătenilor din zonă“, mai spune Elena Petrică.

Amintiri scrise cu mâna inimii

Costume populare, ţesături şi obiecte de lucru, chiar şi un război de ţesut, o copaie şi un tuci, un fier vechi de călcat şi o copăiţă în care se făcea aluatul pentru pite, plus multe alte obiecte din gospodăriile ţărăneşti înconjoară băncuţele şi obiectele şcolare, ca o întregire a imaginii vechiului sat Inuri. 

„Într-un cuvânt, este muzeul Daniil Topoloveanu, pentru că în zona aceasta s-a născut şi a crescut mitropolitul Ţării Româneşti din perioada lui Nicolae Mavrocordat, Daniil Topoloveanu. Şi nu întâmplător, toate aceste obiecte ale satului de odinioară au fost strânse aici, pentru că şcoala de la Inuri rămâne una dintre cele mai frumoase amintiri legate de această zonă plină de istorie, unde a fost vatra Topolovenilor“, spune pentru „Weekend Adevărul“ Gheorghiţă Boţârcă, primarul oraşului Topoloveni.

Îşi aminteşte, la rându-i, cu emoţie, de primii săi ani de scoală, clasele I-IV. „Această şcoală funcţiona la vremea aceea într-un sistem mixt clasa I cu clasa a III-a şi clasa a II-a cu clasa a IV-a, pentu că nu erau foarte mulţi copii. Pe vremea mea, exista o familie de învăţători – Răuţoiu, doamna şi domnul – dascălii şcolii. Repartiţia se făcea teritorial, în funcţie de domiciliu. Se spune că cea mai mare dragoste, legat de şcoală, o ai faţă de învăţător, însă eu eram unul dintre acei copii care scriau cu mâna stângă, iar asta a făcut să o urăsc pe învăţătoarea mea din clasa I şi din clasa a III-a (în clasele a II-a şi a IV-a am făcut cu domnul învăţător). A reuşit în cele din urmă (zâmbeşte), căci deprinderea a fost, într-adevăr, să scriu cu mâna dreaptă şi scriu şi astăzi cu mâna dreaptă, dar caligrafic o fac cu mâna stângă“, povesteşte Gheorghiţă Boţârcă.

„Rodica era o zvăpăiată de copilă“

N-a uitat nici năzbâtiile acelor ani, chiotele de bucurie, jocul cu mingea, prietenii. Printre împătimiţii de atunci ai sportului cu balonul rotund se număra şi mama fotbalistului, actual antrenor Adrian Mutu. 

„Eu eram în clasa I, iar mama lui Adi Mutu, Rodica, era în clasa a III-a. Noi, băieţii de clasa I, jucam fotbal cu cei de clasa a III-a, iar Rodica era o zvăpăiată de copilă. Nu ne lăsa doar pe noi, băieţii, să jucăm fotbal, trebuia neapărat să intre şi ea într-una dintre echipe, să joace cu noi fotbal. Trebuia să o băgăm şi pe ea, că, altfel, cum ne prindea mingea, o arunca în grădina cu zarzavat a unui vecin şi ne alegeam cu ea tăiată“, îşi aminteşte Gheorghiţă Boţârcă.

„Traversam prin vad, pe un copac, ca să ajungem la şcoală“

Edilul comunei ţine să puncteze că importanţa şcolii de la Inuri e cu atât mai mare cu cât vechea vatră a Topolovenilor n-a fost în centrul actual al oraşului, aşa cum multă lume ar fi tentată să creadă, ci chiar la Inuri. 

„Mi-aduc aminte că, după 1989, când au apărut GPS-urile, mi-am luat şi eu din Germania un astfel de dispozitiv – înainte să pătrundă pe teritoriul României – şi am căutat Topoloveniul. Am vrut să văd unde anume în centrul Topoloveniului mă duce maşina, iar GPS-ul m-a dus la acea vreme – era anul 1990, luna iunie – exact la această şcoală, vecină cu biserica de la Inuri, ambele construcţii foarte vechi – biserica construită în 1702, pe vremea lui Daniil Topoloveanu, pe vechea vatră a unei altei biserici de lemn din satul Inuri“, povesteşte primarul.

„Ne-am trezit cu Nuţa în gârlă“

Gheorghiţă Boţârcă spune că, deşi în anii comunismului soarta bătrânei clădiri a şcolii părea pecetluită, imobilul a avut totuşi şansa să rămână în picioare. 

„Ca unitate şcolară, s-a închis încă dinainte de 1989, pentru că zona respectivă era propusă pentru dispariţie, pentru ştergerea ei de pe faţa pământului, iar majoritatea oamenilor se mutau către oraş. Nu le mai permitea legislaţia să mai construiască nimic aici. Nu exista nici cale de comunicaţie pentru că peste râul Cârcinov nu era pod. Mi-amintesc cum, cu mult înainte, copii fiind, traversam zona prin vad, ca să mergem la şcoală. Chiar îmi vine acum în minte o întâmplare petrecută într-o primăvară, când veneau apele cu gheţuri de la Dobreşti: o colegă mai mică de clasa I (noi, băieţii care o însoţeam, eram deja clasa a III-a) a alunecat pe un copac – căci pe copac treceam gârla, şi a căzut în apă. Ne-am trezit cu Nuţa în gârlă. Am căutat să o scoatem, dar în încercarea asta, a mai tras un coleg în apă. Până la urmă am scos-o. A fost supărare mare. Ea spunea că nu cădea dacă nu o împingea cineva... N-a împins-o nimeni“, povesteşte Gheorghiţă Boţârcă.

Amintiri de la Inuri: unde se închide o şcoală se deschide un muzeu
Amintiri de la Inuri: unde se închide o şcoală se deschide un muzeu

Închisă pentru a doua oară

Clădirea şcolii a rămas în administrarea primăriei, cu terenul din curte. Construirea, după Epoca de Aur, a unui pod peste râul Cârcinov a avut însă ca efect migrarea copiilor în centrul nou al Topoloveniului.

„După ani de zile, odată cu restaurarea bisericii de la Goleştii Badii, n-a mai funcţionat ca şcoală, dar a funcţionat o grădiniţă. După 1989 am activat-o acolo, pentru copiii din zonă, până când am construit podul de legătură cu satul respectiv. Apoi, copiii au început să vină în zona de centru, la grădiniţele mari. Unitatea s-a închis pentru a doua oară. Am considerat totuşi că este important să rămână în vatra satului Inuri, acolo unde s-a născut şi a crescut mitropolitul Ţării Româneşti din perioada lui Nicolae Mavrocordat, Daniil Topoloveanu, şi am transformat-o în muzeu. Astăzi este Muzeul Daniil Topoloveanu”, spune edilul. 

Amenajarea acestui muzeu face parte din proiectul „Monumente Istorice si tradiţii locale“. Muzeul adăposteşte sute de obiecte tradiţionale vechi de peste 100 de ani, donate, adunate sau găsite şi recondiţionate în ideea ca noile generaţii să înţeleagă trecutul localităţii şi să nu uite de tradiţii.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Iadul minelor de cărbune în mărturii cutremurătoare: cum trăiau şi mureau oamenii din Valea Jiului în anii '50

Mega-proiectele secrete din comunism: canalul pentru submarine, portul militar condus de sovietici şi mina de uraniu cu 15.000 de deţinuţi politici

Lacul Cinciş, şase decenii de la înfiinţare. Cum arată acum „litoralul Hunedoarei”, clădit pe ruinele a cinci sate | VIDEO 

Piteşti


Ultimele știri
Cele mai citite