Achiziția unui aparat vital pentru sute de pacienți cardiaci, blocată din cauza șicanelor dintre două instituții publice

0
Publicat:

De aproape o lună, achiziția de aparatură medicală esențială pentru mai multe spitale este blocată de șicane între Prefectura Argeș și Consiliul Județean Argeș. Iar cel mai delicat blocaj vizează achiziția unui sistem ce monitorizează activitatea cordului la pacienții cardiaci.

Sistemul hemodinamic de la angiograful Spitalului Județean Argeș s-a stricat FOTO CJ Argeș
Sistemul hemodinamic de la angiograful Spitalului Județean Argeș s-a stricat FOTO CJ Argeș

Concret, în luna iulie, Prefectura Argeș a atacat în instanță o hotărâre a Consiliului Județean Argeș privind actualizarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului pentru 2024, motivând că nu a fost o consultare publică în acest sens și că proiectul nu a fost pus în transparență decizională timp de 30 de zile. Respectiva hotărâre, emisă pe 27 iunie 2024, viza actualizarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului pentru 2024 și includea și alocarea de sume suplimentare în vederea unor achiziții esențiale de aparatură medicală și sisteme medicale pentru Spitalul Județean Argeș, Spitalul Valea Iașului, Spitalul Brădet și Spitalul de Geriatrie Ștefănești.

Iar cea mai importantă achiziție viza achizița unui sistem hemodinamic pentru angiograful de la Spitalul Județean Argeș, deoarece vechiul sistem s-a stricat după mai mulți ani de funcționare. Spitalul Județean Argeș a semnat contractul pentru achiziția unui nou sistem hemodinamic, numai că acest contract a fost blocat ulterior din cauza acțiunii în instanță înaintate de Prefectura Argeș.

Acțiunea în instanță a Prefecturii Argeș e o decizie aberantă și unicat la nivel național, cu consecințe dramatice și blocaje în sistemul de sănătate din județ. Țin să precizez că în luna iuni am primit în scris solicitări de la mai multe spitale din Argeș pentru alocarea de finanțări pentru achiziția de aparatură medicală și sisteme de siguranță esențiale pentru derularea activității. Pe 20 iunie, proiectul de hotărâre a fost urcat pe site-ul Consiliului Județean Argeș pentru a fi în transparență decizională, iar pe data de 27 iunie a fost dată hotărârea. Nu puteam lăsa în transparență decizională proiectul timp de 30 de zile, deoarece era vital să avem reacție rapidă la solicitările argumentate ale spitalelor din județ. În opinia mea, această acțiune în instanță este 99% șicană politică”, a declarat Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean Argeș.

Trebuie precizat că Consiliul Județean Argeș este condus de PSD, în timp ce Prefectura Argeș este condusă de PNL.

Medic cardiolog: „Sunt dezamăgit de sistem”

Din cauza blocajului, din data de 30 iulie, angiograful de la Spitalul Județean Argeș, unul vital pentru foarte mulți pacienți cu probleme cardiace, nu mai este funcțional. Și asta pentru că sistemul hemodinamic al angiografului, ce monitorizează activitatea cordului, s-a stricat.

„Principalii perdanți ai acestui blocaj sunt pacienții, în special pacienții cu infarct miocardic acut. Iar oric minute pierdut înseamnă risc de deces. De o săptămână, din cauză că sistemul hemodinamic al angiografului s-a stricat, pacienții cu infarct miocardic sunt redirecționați către București. Până acum au fost redirecționați 12 pacienți. Pot spune că sunt dezamăgit de sistem, de ce s-a întâmplat”, a precizat medicul Elvis Boțu, unul dintre cei mai apreciați cardiologi din județul Argeș și totodată unul dintre medicii care lucrează la Laboratorul de Angiografie și Cardiologie Intervenţională al Spitalului Județean.

Medicul cardiolog Elvis Boțu FOTO Denis Grigorescu
Medicul cardiolog Elvis Boțu FOTO Denis Grigorescu

Grație angiografului de la Spitalul Județean Argeș, ce funcționează de șapte ani, niciun pacient cu infarct miocardic acut nu a mai fost transferat la unități medicale din Capitală.

Până când situația se va debloca și pentru ca problema să nu devină una extrem de gravă, Adrian Dumbravă, managerul Spitalului Județean Argeș, a găsit o soluție salvatoare temporară. Concret, a reușit să convingă un furnizor de echipamente medicale să împrumute spitalului un sistem memodinamic pentru ca angiograful de la Pitești să funcționeze. Iar sistemul va ajunge la Pitești cel târziu în seara zilei de 6 august 2024.

Jurist la Spitalul Județean Argeș, Dan Nicolae a explicat și de ce hotărârea dată pe 27 iunie de către Consiliul Județean Argeș nu poate fi revocată, așa cum a solicitat Prefectura Argeș în instanță.

”Interpretarea Prefecturii Argeș este o interpretare eronată a legislației. Hotărârea dată de Consiliul Județean Argeș în luna iunie este un act administrativ cu caracter individual. Și, în conformitate cu legislația actuală, un act administrativ cu caracter individual devine irevocabil dacă acest act a intrat în circuitul civil. Iar hotărârea în cauză nu poate fi revocată, deoarece Spitalul Județean Argeș a făcut achiziții publice”, spune Dan Nicolae.

Deocamdată, cum termenul de judecată a fost stabilit tocmai pe 14 ianuarie 2025, autoritățile din județ trebuie să găsească soluții pentru a rezolva blocajul de sănătate din spitale.

Deputatul Remus Mihalcea, critici la adresa prefectului: ”Fă administrație pentru oameni, nu politică pentru partid!”

Deputatul PSD de Argeș Remus Mihalcea, cel care este și medic și a fost manager al Spitalului Colentina, a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj critic la adresa prefectului Dragoș Predescu, cel care a atacat o Hotărâre a Consiliului Județean Argeș prin care se alocau și fonduri pentru investiții în spitalele din județ, provocând astfel un blocaj în sistemul medical și punând în pericol viețile a numeroși pacienți prin blocarea achiției un sistem hemodinamic, extrem de important pentru salvarea pacienților cu infarct miocardic acut.

”Dragoș Predescu, trezește-te, copile!. Unii dintre cei cărora le pui viețile în pericol pot fi părinții sau bunicii tăi, ai mei sau ai oricăruia dintre argeșeni. Fă administrație pentru oameni, nu politică pentru partid! Au trecut alegerile locale, ați pierdut din nou, dar nu vă răzbunați pe argeșeni. Aici te joci viețile a sute de mii de oameni, nu cu muncitorii din birourile PNL Argeș. Încurajez promovarea tinerilor în politică și administrație, însă cu condiția să fie și competenți. Așadar, trezește-te, copile ajuns prefect! Semnat, Un medic. Cineva care n-a fost doar membru de partid și atât, de la vârsta de 15 ani până în prezent, și care înțelege cât de periculos este ceea ce le faci acum pacienților argeșeni”, a scris deputatul Remus Mihalcea.

Ce spune Prefectura Argeș

Iată și ce spune Dragoș Predescu, prefectul județului Argeș, legat de motivele pentru care Prefectura a atacat în instanță hotărârea Consiliului Județean Argeș privind actualizarea bugetului de venituri și cheltuieli al județului pentru 2024: 

”Banii publici trebuie alocați și cheltuiți în mod transparent! Nu a fost respectată procedura legală privind asigurarea transparenței decizionale. Nu a fost nicăieri, în spațiul public o dezbatere reală asupra proiectului de hotărâre. Nu au fost prezentate nici criteriile care au stat la baza alegerilor făcute când au fost împărțiți banii. Conform dispozițiilor articolului 7 din Legea nr. 52/2003, autoritatea publică are obligația de a înștiința populația, de a cere opinii cetățenilor despre proiectele de acte normative pe care intenționează să le adopte. Nerespectarea prevederilor atrage, de drept, nelegalitatea”, a declarat prefectul Dragoș Predescu.

În seara zilei de luni 5 august, după acuzele formulate de către reprezentanții Consiliului Județean Argeș, prefectul Dragoș Predescu a venit cu o nouă declarație.

”Îi acuz public pe șefii Consiliului Județean Argeș că nu au spus adevărul legat de situația sistemului hemodinamic pentru angiograf. Simplu și punctual: Sistemul Hemo Philips cu IntelliVue X3 a fost contractat prin achiziție directă în data de 11 iulie 2024. La fel și licențele. Termenul de livrare era de 48 de ore de la comanda fermă. Hotărârea de Consiliu Județean referitoare la actualizarea bugetului a fost atacată pe 16 iulie 2024. Practic, sistemul trebuia să fi fost deja la Spitalul de Urgență Pitești și să fie folosit pentru angiograf. Îi cer public Președintelui Consiliului Judeţean, Ion Mînzînă, să spună, să îi lămurească pe argeșeni de ce sistemul contractat nu a fost livrat”, spune prefectul Dragoș Predescu.

Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite