Şcolile din Oradea îţi modifică planul de şcolarizare pentru următorii ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Ilie Bolojan a susţinut,  împreună cu inspectorul general şcolar,  Daniel Negrean o conferinţă de presă în care a prezentat reţeaua de şcolarizare şi planul de şcolarizare 2014 – 2015. Se preconizează o scădere cu până la 7% a numărului de elevi din clasele a V-a şi a IX-a în Oradea pentru anul şcolar 2014-2015.

Potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 117/23.12.2013 care stabileşte  numărul maxim şi minim de elevi într-o clasă, şi care prevede că numărul mediu de elevi într-o clasă la gimnaziu şi liceu să fie de 25, se preconizează o scădere cu până la 7% a numărului de elevi din clasele a V-a şi a IX-a în Oradea pentru anul şcolar 2014-2015.

”Dezvoltarea oraşului nostru depinde în mare măsură de calitatea educaţiei tinerilor care absolvă în municipiul Oradea. Cele trei mari obiective urmărite de noi acum sunt: calitatea, competivitatea şi eficienţa educaţiei. Pe partea de eficienţă ne interesează costurile cu care educăm tinerii, din punct de vedere al calităţii obiectivul nostru este ca tinerii să fie bine pregătiţi, iar în ceea ce priveşte competivitatea putem spune că suntem un oraş mai competitiv decât altele, numai dacă tinerii care absolvă au o pregătire corespunzătoare cerinţelor pieţei şi îşi găsesc cu uşurinţă locuri de muncă în oraşul lor. În general, învăţământul românesc este neadaptat la realităţile economice. Statisticile ne arată că 45% din companiile româneşti au dificultăţi în a-şi găsi angajaţii potriviţi”, a spus primarul Ilie Bolojan.

În timp, s-a dovedit că desfiinţarea şcolilor profesionale a fost o eroare. Primăria Oradea susţine reînfiinţarea învăţământului profesional, în prezent fiind înfiinţate în Oradea 6 clase de şcoală profesională în cadrul Şcolii Profesionale Eurobusiness, iar de la toamnă vor funcţiona 18 astfel de clase, asta şi pentru că Ministerul Educaţiei a aprobat înscrierea elevilor la şcoala profesională din clasa a IX-a. Totodată, există 13 clase de profesională în cadul învăţământului liceal tehnologic şi profesional.

”În urma analizelor făcute, am descoperit că avem indici la care nu stăm aşa cum ar trebui. Problemele sunt la gimnaziu şi la anumite clase de liceu. Pentru rezolvarea deficienţelor va trebui ca încadrarea să se facă la număr maxim de elevi atât pentru clasele de a V-a, cât şi pentru cele de a IX-a. Totodată, constiturea claselor pe profile va ţine cont de realităţile economice şi de cerinţele pieţei de lucru. Dacă în 2013 -2014 avem un număr de 65 de clase cu profil teoretic-vocaţional, urmează ca până în 2019-20120 să se ajungă gradual la un număr de 40 de clase cu profil teoretic, urmând să crească în schimb numărul claselor cu profil tehnologic de la 39 câte sunt în prezent la 61”, a afirmat Daniel Negrean, şeful ISJ Bihor.

Oradea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite