De ce tac clopotele în Italia, înainte de Paşti. Ramura de măslin e simbolul vieţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Paştele este una dintre cele mai mari sărbători religioase în Italia unde, din Joia Mare, clopotele amuţesc iar oamenii încearcă să fie mai tăcuţi şi mai smeriţi, amintindu-şi de răstignirea lui Iisus.

În timpul Postului, femeile pun grâu la încolţit într-un loc întunecat din casă. Firele de grâu vor fi folosite pentru decorarea bisericilor în zilele premergătoare Paştelui.

În Italia copacul care simbolizează victoria vieţii asupra morţii este măslinul. În Duminica Floriilor, oamenii duc la biserica ramuri de măslin pentru a fi sfinţite. După ce toţi oamenii s-au adunat în biserică, uşile se închid, simbolizând porţile Ierusalimului. Preoţii ciocănesc de trei ori şi uşile se deschid, muzica se revarsă în acorduri vesele, iar oamenii flutură ramurile, comemorând astfel intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim.

În Vinerea Mare, preoţii catolici reconstituie ritualul spălării picioarelor. Se aleg 12 bărbaţi săraci din parohie, care simbolizează cei 12 apostoli, iar preotul, acţionând că Iisus Hristos, le spală picioarele. 

Clopotele rămân tăcute din Joia mare şi până în dimineaţa zilei de duminică, atunci când anunţă învierea lui Isus iar copiii pornesc „vânătoarea” de ouă ascunse prin casă sau în grădină. 

Prima zi de Paşte este o zi a fericirii şi a speranţei renăscute. Oamenii consumă produse tradiţionale, dintre care cea mai importantă este friptura de miel, consumată împreună cu o salată de ouă fierte.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite