Fenomenul meteo atipic care aduce Iaşiul în pragul unui dezastru ecologic: „Natura ne oferă «şansa» să vedem cum poluarea generată de noi este întoarsă la sol“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetătorii de la Universitatea „Al. I. Cuza“ Iaşi au transmis că, timp de şapte zile, în cel mai mare oraş din Regiunea de Nord-Est vor fi înregistrate cote uriaşe de poluare.

Măsurătorile arată că încă de miercuri, 7 martie, nivelul particulelor poluante în municipiul Iaşi este mult peste normele acceptate. Potrivit profesorului Silviu Gurlui, de la Facultatea de Fizică a Universităţii „Al. I. Cuza“, Iaşiul se va afla timp de şapte zile sub un nor masiv de particule poluante din cauza unei inversiuni termice.

„Se întâmplă din cauza episoadelor de inversie termică repetate şi a poluanţilor care se acumulează în atmosferă. Practic, poluarea pe care am generat-o noi este întoarsă la sol. Ceea ce vedem noi acum este o sumă a poluării noastre. Natura nu ne oferă decât «şansa» să vedem cât poluăm!“, a transmis conferenţiarul doctor Silviu Gurlui, cercetător în cadrul Laboratorului de Optica Atmosferei, Spectroscopie şi Laseri LOA-SL.

Alergatul seara - periculos

Potrivit estimărilor specialistului, fenomenul început miercuri seară va continua până cel puţin luni dimineaţă. Valorile ridicate de poluare se înregistrează chiar şi seara, după ora 20.30. Aparatura folosită de profesorul Gurlui a detectat într-o zonă periferică a Iaşiului „depăşiri de 13 ori a limitei la PM10 şi de 10 ori la PM2.5“.

Este vorba, în special de poluare cu pulberi de praf, PM10 şi PM2.5 indicând dimensiunea, în microni, a particulelor.

Potrivit cercetătorului, „«calitatea smogului», a aerului respirabil din Iaşi, va depinde mult de condiţiile din trafic, de alte surse de poluare (cauzate de industrie, coşurile de fum din gospodării - centrale pe lemne, santiere), de praful de pe străzi, de condiţii meteo“.

Acesta nu recomandă folosirea bicicletelor, alergatul ori plimbările lungi seara, după ora 19.00 şi dimineaţă. Potrivit studiilor, PM2.5 reprezintă cele mai periculoase pulberi în suspensie (fire de praf) detectabile în aer în special în oraşele mari. Aceste particule pătrund adânc în plămâni, sunt greu de îndepărtat şi provoacă o reacţie a sistemului imunitar. Provin din praful de pe stradă, noxele de la centrale termice şi industriale, combustia de orice fel, trafic sau şantiere neprotejate. Expunerea pe termen lung la poluarea cu particule fine creşte mortalitatea şi riscul de boli cardiovasculare.

România riscă amenzi mari

Iaşiul este considerat unul dintre cele mai poluate oraşe din ţară, alături de Bucureşti şi Braşov, potrivit datelor raportate de la nivel central. Din această cauză, România riscă aplicarea unor amenzi usturătoare prin măsura de infringement, dacă după somaţiile primite nu prezintă planuri cu măsuri concrete pentru diminuarea poluării. Astfel, Primăria Iaşi este obligată să întocmească un plan de calitate a aerului, iar documentul care este acum în dezbatere publică a fost respins de mai multe ori de instituţiile de mediu de la nivel central.

„Nu cred că este rea-voinţă, ci doar incompetenţă“, explică cercetătorul ieşean lipsa unor măsuri concrete din partea autorităţilor locale şi judeţene. În ultimele luni, Primăria Iaşi a impus mai multe proceduri privind gestionarea numeroaselor şantiere deschise în oraş, însă acestea nu au avut un efect vizibil. Atât măsurătorile cercetătorului Silviu Gurlui, cât şi cele dela staţiile amplasate de Agenţia de Mediu arătă prezenţa peste limite a particulelor poluante.

Ministerul Mediului a transmis că, la nivel naţional, sunt trei municipalităţi în procedură de infringement din cauza poluării: Bucureşti, Braşov şi Iaşi. 

   

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite