Creşte numărul infecţiilor respiratorii „clasice”. Cazuri mai multe cu o treime faţă de anul trecut

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhiva Adevărul
FOTO: Arhiva Adevărul

O mare parte a populaţiei evită şi vaccinul antigripal, oamenii fiind speriaţi de teoriile conspirative referitoare la vaccinul anti-COVID-19.

Creşte îngrijorător numărul de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripa clinică, IACRS şi pneumonii) în România. Într-o singură săptămână, la ultima raportare, au fost înregistrate 54.699 de astfel de infecţii, cu 31.7% mai multe comparativ cu numărul înregistrat în aceeaşi perioadă a sezonului precedent şi cu 38.2% mai multe decât în săptămâna anterioară ultimului raport. 

De la începutul sezonului a fost confirmat cu laboratorul un singur caz de gripă, cu virus gripal tip B, în municipiul Bucureşti. Nu a fost comunicat niciun deces confirmat cu virus gripal. Până la mijlocul lunii decembrie au fost vaccinate antigripal 886.127 de persoane din grupele aflate la risc. 

Specialiştii se aşteaptă deja la un sezon de gripă mai greu decât anul trecut, campania de vaccinare începând destul de târziu, la mijlocul lunii octombrie. 

La Iaşi, situaţia este deocamdată sub control, medicii spunând că acest lucru se datorează măsurilor de protecţie împotriva COVID-19.

„Din fericire, datorită faptului că până în momentul de faţă au fost respectate măsurile de protecţie, purtarea măştii şi distanţarea, cazurile nu au fost atât de numeroase comparativ cu anii trecuţi. În continuare recomand vaccinarea antigripală în special persoanelor din categoriile vulnerabile care au indicaţie în acest sens”, a transmis Florin Roşu, manager la Spitalul de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva” din Iaşi. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 


Bătaie în trafic la Cluj-Napoca în urma unui accident. Şofer luat la pumni şi trântit pe jos | VIDEO

UPDATE Grevă spontană: Niciun tren nu mai pleacă din Gara de Nord. 109 trenuri sunt afectate şi în 54 de staţii activitatea este oprită

Iaşi



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite