Zece ierburi puternice de leac folosite în Dacia. Cum s-a păstrat numele plantelor considerate vindecătoare

ARHIVĂ.

Dacii cunoşteau puterea vindecătoare a plantelor medicinale, iar multe cuvinte păstrate din limba folosită de strămoşii noştri sunt denumiri de plante medicinale.

O mulţime de plante medicinale ale căror denumiri dacice s-au păstrat în lucrările de specialitate ale unor autori antici sunt cunoscute în România, ca leacuri folosite din cele mai vechi timpuri. Pedanios Discorides, un medic militar roman care a trăit în secolul I d. Hr., a lăsat posterităţii unul dintre cele mai preţioase tratate de medicină din Antichitate, De Materia Medica. 

În cele cinci volume scrise în limba greacă, autorul antic a înregistrat aproape 200 de denumiri de plante medicinale, menţionând proprietăţile acestora, iar pentru aproape 80 dintre ele şi denumirea dacică. Multe numele dacice de plante erau omonime cu denumirile latine sau greceşti, iar menţiunile referitoare la plantele medicinale folosite de daci arătau că aceştia erau renumiţi pentru cunoaşterea plantelor medicinale.

Scrierile originale ale lui Discorides au fost traduse în volume de limba engleză care în ultimii ani au fost digitalzate şi publicate pe Internet. Şi istoricul român Ion Horaţiu Crişan a prezentat plantele cu nume dacice înregistrate de Discoride, aşa cum le menţiona autorul antic, apreciind că în realitate numărul remediilor naturiste folosite de strămoşii noştri era mult mai mare.

Iată câteva dintre cele mai cunoscute plante de leac ale dacilor şi denumirile lor folosite în Dacia.

1 Cimbrul - mozula
Dacii cunoşteau cimbrul sub numele de mozula, afirma Discorides. „Toată lumea cunoaşte Thyme. Este   un arbust cu multe ramuri mici, cu multe frunze înguste şi flori mici purpurii. Creşte de obicei în locuri stâncoase şi sterpe. Preparat ca băutură cu sare şi oţet este folosit pentru stomac. Un decoct cu miere este folosit împotriva astmului, expulzează viermii intestinali, porneşte fluxul menstrual şi uneori e folosit pentru avort. Aplicat în amestec cu vin, combate durerea de şolduri, iar alături de carne ajută în cazul vederii slabe. Se mai numeşte cimbru alb, romanii îl numesc thymus, iar dacii, mozula”, scria Discorides, în Materia Medica, o lucrare care a fost reeditată în 1933, la New York şi este disponibilă pe archive.org.

2 Floarea de piatră – lax
Floarea de piatră era descrisă astfel de medicul din Antichitate: „Andrachne sylvestris are frunze mici, late şi groase, asemănătoare cu cele ale măslinului, dar mai abundente. Creşte în zone muntoase şi uneori şi în grădini. Din rădăcină, cresc mai multe tulpini roşii, care se înclină spre pământ. Amestecate dau un suc bun, sunt puţin lipicioase şi sărate. În amestec cu grăsime de gâscă, vindecă umflăturile glandulare. Romanii o numesc illecebra, unii portulaca, iar dacii, lax, iar africanii maemoem”.

3 Urzica – Dyn
Urzica, pe care Discorides o numea Acalyphe, avea două varietăţi. Una sălbatică, mai ascuţită, cu frunze mai închise la culoare, cu seminţe ca ale cânepei, dar mai mici şi alta, cu seminţe mai subţiri şi mai puţin ascuţite.  „Dioscoride spune că frunzele acestei plante vindecă, sub formă de cataplasme, muşcăturile de câine şi ulceraţiile cangrenoase sau carcinomatoase. Buruiana este bună la luxaţii, umflături, parotidite, tumori axilare, abcese. Se aplică cu ceară celor care suferă de splină”, scria I. H. Crişan, autorul volumului „Medicina în Dacia”. Decoctul de seminţe era folosit ca afrodiziac şi deschidea pântecele. Dacă se mănâncă împreună cu miere ajută la astm, pleurezie şi pneumonie. Romanii o numesc urtica, iar dacii, dyn, menţiona Discorides.

4 Măselariţa - Dielleina
Măselariţa purta denumirea dacică de Dielleina (Hyoscyamus niger L., iar autorul antic o descria ca fiind o tufă groasă cu frunze late şi lungi, zimţate, negre şi aspre, cu o tulpină din care florile ies treptat ca la rodie, având multe seminţe. Această plantă este de trei feluri, cele cu flori negre şi galbene, care trebuia utilizată cu grijă pentru că putea provoca delir şi somnolenţă, iar cele cu flori albe erau mai folositoare. „O varietate a acestei buruieni are efecte mai moderate şi este bună pentru tratamente. Se foloseşte împotriva scurgerilor fierbinţi, împotriva durerilor de urechi şi a durerilor la organele  genitale feminine”, relata istoricul. Ion Horaţiu Crişan. Dacă se fierbe ca şi legumele şi se mănâncă, simţurile sunt profund dereglate. Romanii o numesc inanaoentaria sau appolinaris, iar dacii, dieliam.

5 Coada Şoricelului - Duodela

Duodela sau Diodela (Achillea millefolium L., Coada şoricelului, Alunele, Sorocină). „Dioscoride spune că, băută în fiertură simplă sau amestecată cu oţet şi miere, buruiana înlătură inflamaţiile şi elimină fierea. Foloseşte şi astmaticilor sau melancolicilor. Se mai utilizează pentru stimularea poftei de mâncare şi curăţirea sângelui, bolile de nervi, durerile de şale şi hemoroizi”, informa I. H. Crişan.

6 Izma - Tendila
Tendila, Teidila (Mentha piperita L., Izmă, Izmă bună, Gingiurnă, Mintă). „Dioscoride consideră că planta, băută şi aplicată sub formă de cataplasme, este de folos celor muşcaţi de şerpi”, informa istoicul.  

7 Brusture - Riborasta
Riborasta (Lappa maior Gartn., Brusture). „Dioscoride afirmă că rădăcina acestei plante, băută cu fructul de pin, este de folos celor care scuipă sânge şi la puroieri. Aplicată prin cataplasme este bună la luxaţii, iar frunzele, sub aceeaşi formă, ajută la ulceraţiile vechi”, scria Ion Horaţiu Crişan.

8 Limba Boului  - Boudathala
Boudathla (Anchusa officinalis L., Limba boului, Miruţă). „Dioscoride spune că planta pusă în vin pare să fie binefăcătoare (înveselitoare, sudoriforică). Este recomandată contra guturaiului, bronşitei, iritaţiilor rinichilor şi retenţiei urinare. Pentru a uşura transpiraţia se foloseşte sub formă de infuzie sau decoct, în bolile infecţioase, ca rujeola ori scarlatina”, scria I.H. Crişan.

9. Ochiul Boului - Propedula
Propedula (Pentaphyllum, Cinci degete, Iarba degetelor, Ochiul boului) era descrisă de autorul antic ca o plantă cu ramuri subţiri de douăzeci de centimetri lungime, cu frunze asemănătoare cu ale mentei, cinci pe fiecare stem, cu flori pale alburii sau gălbui şi o rădăcină roşiatică şi lunguiaţă. Creşte în locuri umede şi pe malurile râurilor. „Dioscoride arată că, dacă rădăcina acestei plante se fierbe cu apă, până ce lichidul scade la o treime, şi apoi se ia în gură, durerile de dinţi se liniştesc. Fiertura vindecă ulceraţiile putrede ale gurii. Sub formă de gargară, înlătură inflamaţiile faringiene”, se arată în volumul Medicina în Dacia. Rădăcina mpcinată şi fiartă în oţet şi apoi aplicată, reduce efectele herpesului, reduce umflăturile, edemele, anevrismele, supuraţiile şi conjunctivitele. Sucul de rădăcină este util în cazul disfuncţiilor de ficat şi a otrăvirilor. Frunzele, amestecate cu miere sau vin şi băute, sunt utile în cazul febrelor recurente. Romanii o numesc quinquefolium, iar dacii, propedula, menţiona Discorides.

10 Iris – Aprus
Dacii numeau aprus o plantă asemănătoare irişilor, pe care Discorides o menţiona sub numele de Xyris, o plantă cu frunze largi şi ascuţite, cu flori purpurii şi roşii, cu păstăi triunghiulare. Rădăcina roşie, lungă, cu multe articulaţii, este bună pentru răni la cap şi fracturi. Aplicată cu oţet, vindecă edemul şi inflamaţia. Rădăcina se ia ca băutură pentru convulsie, hernie, sciatică, urinare dureroasă lentă şi intestinală. Dacă se ia un decoct ca băutură cu oţet, reduce şi inflamaţiile de splina. Este numită şi iris agria, sau cactos, iar romanii o numesc gladiol, unii îl numesc iris agrestis, în timp ce dacii îl numesc aprus”, menţiona autorul antic.

Mai puteţi citi şi:

Mătrăguna, planta erotică a românilor. Fetele dansau goale, se sărutau şi mimau actul sexual înainte s-o folosească

Enigmele matriţei din Sarmizegetusa Regia: de unde provin lupii înaripaţi şi ce simbolizează fioroşii grifoni, ilustraţi pe artefactul antic, unic în lume

Cum au cosmetizat comuniştii vestigiile de la Sarmizegetusa Regia pentru Nicolae Ceauşescu. Intervenţia brutală a pervertit esenţa celebrei aşezări dacice