S-a ales praful de nobila breaslă a ceasornicarilor

Florian Dorobanţu şi Eremia Cocoroiu îşi împart atelierul cu trei reparatori de televizoare

Ultimii trei ceasornicari din Giurgiu rezistă cu greu în faţa crizei şi a „chinezăriilor”. Altădată un oraş în care breasla ceasornicarilor era bine reprezentată, Giurgiu riscă să rămână în curând fără meseriaşi în domeniu. Ceasurile de proastă calitate, criza şi impozitele i-au doborât pe rând pe reparatori, în acest moment numai trei persoane ocupându-se de ceasurile giurgiuvenilor.

La cei 86 de ani ai săi, Eremia Cocoroiu este decanul de vârstă al ceasornicarilor giurgiuveni. Lucrează în acelaşi atelier cu alte patru persoane: un ceasornicar şi trei reparatori de televizoare.
„Vă întrebaţi de ce mai vin la muncă la vârsta mea? Pentru că vreau să mai fiu între oameni. Dacă nu faci mişcare te anchilozezi” afirmă bătrânul. Un alt motiv pentru care alege să repare în continuare ceasuri este acela ca nu se mai descurcă cu banii. „Am o pensie de 587 de lei. 300 de lei dintre ei se duc numai pe medicamente” susţine nea Eremia care are şi o mare nemulţumire legată de impozit. „Sunt impozitat cu 700% în condiţiile în care clienţii sunt tot mai puţini. Nu ştiu care au fost criterii pentru care trebuie să plătesc atât”.

Piese de la evreii din Bucureşti

Spune că a moştenit această pasiune de la tatăl său, unul dintre cei mai respectaţi ceasornicari ai secolului trecut şi că a fost martorul atât al perioadei înfloritoare cât şi a decăderii acestei meserii. „Ne-au nenorocit chinezăriile astea. Sunt ieftine şi de unică folosinţă. Nici nu poţi să le repari pentru că au plastic înăuntru. S-a stricat, l-ai aruncat şi îţi iei altul” spune giurgiuveanul obişnuit cu reparearea unor mărci precum Slava, Chaika sau Pobeda.
Îşi aduce aminte cu nostalgie de perioada în care atelierele erau călcate în mod constant de clienţi. Acesta susţine că cererile erau atât de mari încât mergea constant la Bucureşti pentru procurarea unor piese. „Luam piesele de care aveam nevoie de la jidani. Aveau de toate şi nu prea se tocmeau la preţ”.
Dacă altădată lucra şi 8 ore în atelier pentru a face faţă comenzilor, de câţiva ani octogenarul spune că lucrează cam trei ore din cauza problemelor de sănătate. „Cel mai mult mă bucur atunci când trebuie să repar ceasuri mai mari sau pendule. Reuşesc să văd piesele mai uşor”.

În trei decenii, au pierdut peste 70% din clientelă

Colegul de atelier al lui Eremia Cocoroiu este Florian Dorobanţu (64 de ani). Acesta confirmă faptul că există din ce în ce mai puţine solicitări din partea giurgiuvenilor. „Vin numai cei care ţin într-adevăr la ceasuri. Alţii vin şi se interesează cât mai costă un telescop. Când aud că lucrarea face 2 lei, pleacă imediat. Nu mai au oamenii bani” afirmă Florian Dorobanţu care spune că începând cu anul 1995 niciun tânăr nu s-a mai interesat de meseria de ceasornicar.
Cel de-al treilea meseriaş, Ilie Dănilă (58 de ani), ceasornicar din tată în fiu, spune că veniturile au scăzut sub 30% faţă de nivelul anilor ’80 atunci când în opinia sa această meserie era cea mai căutată. „Parcă puterea de cumpărare era mai bună atunci. La fel de adevărat este şi faptul că oamenii nu mai apreciază calitatea iar piaţa a devenit sufocată de ceasurile de calitate îndoielnică” afirmă Ilie Dănilă care spune că din urma banilor obţinuţi pentru o lucrare pretenţioasă trăiai două săptămâni, însă acum nici măcar colecţionarii nu mai bat la uşa ceasornicarilor.