Mitruț Popoiu - Un tânăr adept al non-violenței și al toleranței

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consideră că Sacrul este o parte structurală a noastră, în vreme ce profanul nu are consistenţă reală, dovadă fiind faptul că nu trece dincolo de moarte.


Mitruţ Popoiu este un personaj cu care ai ce să discuţi. Este tânăr doctorand în teologie (Universitatea Bucureşti), bursier în 2008-2009 la Philipps Universitat, Marburg, şi între 2009-2010, la Eberhard-Karls Universitat, Tubingen. Are şi aptitudini muzicale, el fiind şi membru în mai multe coruri cu care a susţinut numeroase turnee şi concerte în câteva ţări occidentale, printre care Franţa, S.U.A., Italia.
A publicat articole ştiinţifice (cu tematică etnoculturală sau teologică), precum şi poezii în revistele „Dunărea de Jos" şi „Porto Franco" - Galaţi, Analele Universităţii Dunărea de Jos, Ziarul Lumina, Observator cultural şi „Idei în Dialog" - Bucureşti.
Interesul său pentru domeniul istoriei religiilor se manifestă de prin 1996 când îşi cumpăra cărţi din toţi banii de alocaţie. Pe vremea aceea era la Seminarul teologic şi a descoperit Istoria credinţelor şi ideilor religioase de Mircea Eliade. Tot atunci i s-a trezit şi pasiunea pentru a descoperi culturi şi civilizaţii noi. Este un tânăr care apreciază toleranţa (dar nu cea prostească) şi are un deosebit spirit de echipă.

Redobândirea Paradisului
În privinţa întrebării dacă nu cumva specia umană e predispusă la agresiune şi comportament violent, Mitruţ consideră că specia umană este, dimpotrivă, predispusă la a (re)dobândi Paradisul şi că agresiunea este învăţată de la cei din jur. El mai numeşte comportamentul violent "o ieşire din fire", aşa cum se zice în popor şi nu o constantă definitorie pentru umanitate.
Mitruţ mai crede că specia umană s-ar putea schimba în bine , numai că noi suntem fiinţe specific-raţionale şi nu ne schimbăm "în bloc".

Apocalipsa înseamnă Revelaţie
Mitruţ este convins de sfârşitul istoriei, dar atrage atenţia asupra unei interpretări greşite. Însuşi cuvântul Apocalipsă înseamnă Revelaţie şi nu sfârşitul lumii în urma unui cataclism cosmic. "Noi aşteptăm Apocalipsa, nu încercăm să o evităm. Creştinismul este o religie eshatologică. Suntem îndreptaţi cu faţa către transfigurarea omului. Transfigurarea a venit prin Hristos, însă noi trebuie să ne transformăm individual, să ne facem după „chipul lui Dumnezeu" , să ne îndumnezeim, cum spune Atanasie cel Mare. Ăsta e scopul nostru şi asta e singura predestinaţie acceptată în Ortodoxie", conchide Mitruţ.

Întrebări şi răspunsuri:
Crezi că predarea religiei în şcoli mai este eficientă, în condiţiile recrudescenţei violenţei în şcoli?
Predarea religiei la şcoală este necesară. Trebuie însă schimbat discursul, nu dogma. Discursul trebuie eliberat de limbajul de lemn, dar dogma trebuie să rămână, pentru că Dumnezeu nu se schimbă. Mai ales acum, când în şcoli creşte violenţa, e nevoie măcar de o oră de religie. Ar trebui să se revină la sistemul sever al liceelor interbelice şi de exemplu, să fie exmatriculaţi mai mulţi elevi cu probleme de disciplină şi nu doar „avertizaţi". Violenţa creşte din cauza teoriei seci şi a lipsei de comunicare reală, mai ales acum când toţi stau în faţa calculatorului în cea mai mare parte a timpului.

Ce-i place
Îmi place masa bună de după Liturghie alături de prieteni sau familie, dar până la masă, prescura de la sfârşitul slujbei, pe care o înfulec aproape fără răsuflare. Îmi plac vinul bun, muzica bună, discuţiile încâlcite, fructele de mare, aerul tare de munte, soarele dimineaţa la mare, ciupercile, comportamentul prietenos pentru cei de lângă noi şi răspunsurile civilizate şi argumentate.
Ce nu-i place?
Nu îmi plac violenţa, cearta prostească, filmele horror sau poliţiste, manelele, mârlănia, mizeria din România, aeroportul prost organizat şi murdar de la Băneasa precum şi Gara de Nord, limbajul vulgar, politica duplicitară, argumentele false şi mai ales nu îmi place intoleranţa celor care se pretind corecţi.

Profil

Născut. 23 iunie 1981, jud. Galaţi.
Studii. Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, bursier la Eberhard-Karls Universitat, Tubingen.
Ocupaţie. Profesor de religie.
Familie. Necăsătorit.

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite