GALERIE FOTO Cel mai mare colecţionar de trăsuri din România îşi construieşte un orăşel ca în filmele western
0Gălăţeanul Sorin Mavru are 48 de trăsuri. Cea mai veche a ieşit din mâna meşterilor în urmă cu aproape 300 de ani. Între o limuzină Mercedes „ultimul răcnet” şi alta din 1920, el o alege, fără să ezite, pe a doua. Pentru că fiica lui l-a convins să revină în Romania şi i-a insuflat dragostea pentru cai, investeşte o jumătate de milion de euro în cea mai nouă pasiune a sa.
Unul dintre motivele pentru care majoritatea oamenilor îşi doresc să fie bogaţi este acela că astfel îşi pot cultiva pasiuni costisitoare. O dovedesc şi gălăţenii care au făcut avere.
Cei mai mulţi dintre ei îşi demonstrează că banii aduc totuşi fericirea investind sume impresionante în maşini scumpe, în vacanţe şi călătorii în locuri exotice, în ambarcaţiuni moderne cu motoare puternice, în echipamente scumpe destinate vânătorii şi pescuitului.
Există însă şi excepţii. Unul dintre oamenii bogaţi din Galaţi, Sorin Mavru, îşi bucură sufletul altfel decât ceilalţi favoriţi ai zeiţei Fortuna.
A găsit drumul către succes străbătând mulţi kilometri prin Europa, iar în anii 90 s-a stabilit în Suedia. Acolo, graţie unei idei inspirate, a făcut bani. A dezvoltat un lanţ de spălătorii auto „manuale” convingându-i pe şoferii sedezi că serviciile acestora sunt mai bune decât ale celor automate, care le rupeau ştergătoarele de parbriz. Apoi, şi-a extins afacerile şi în domeniul comerţului cu maşini agricole. Astăzi, are dublă cetăţenie, română şi suedeză.
Alt fel de hobby-uri
Până aici povestea sa n-are nimic neobişnuit. Ceea ce îl individualizează însă pe gălăţeanul Sorin Mavru este originalitatea pasiunilor sale: colecţionează şi recondiţionează trăsuri vechi de sute de ani, precum şi automobile şi maşini militare de epocă, creşte cai din rase rare cu care participă la expoziţii-concurs internaţionale. Mai nou, investeşte o jumătate de milion de euro pentru transformarea unei proprietăţi din judeţul Buzău, unde creşte cai, într-un miniorăşel asemănător celor din filmele western.
Am discutat cu Sorin Mavru, pentru a doua oară în decursul ultimilor ani, la sediul reprezentanţei din Galaţi a firmei sale. Conversaţia a avut loc în acelaşi birou cu pereţi din sticlă în care toate obiectele au valoare istorică şi trădează pasiunea de colecţionar „înrăit” a gazdei noastre: mobilier Biedermeyer, ceasuri cu pendul, timone ale unor corăbii demult scufundate, o pianină veche de sute de ani.
„Sunt născut în Galaţi şi am 40 de ani. Prima mea pasiune a fost navomodelismul şi de la ea mi se trage cea pentru colecţionarea obiectelor deosebite. În 1989, am obţinut primul loc la un concurs naţional, cu nişte micromachete, bărci de salvare, de trei milimetri, vopsite în două culori, pe care le-am realizat sub lupă. Acela a fost începutul", ne mărturiseşte Sorin Mavru.
Pentru el, „clasic” este sinonim cu „satisfacţie”
Colecţionarul povesteşte că, în urmă cu 19 ani, s-a stabilit în Suedia unde a avut ideea inspirată de a încerca prima sa mică afacere, cu o spălătorie auto.
„Există fireşte şi suedezi care îşi spală maşina în curtea casei, însă pentru ei era ceva neobişnuit ca altcineva să facă acest lucru în locul lor. Erau obişnuiţi cu spălatoriile automate. Cu timpul, am reuşit să-i conving că maşinile sunt curăţate mai bine manual, fără producerea micilor avarii caracteristice spalatorilor automate şi cu posibilitatea unor servicii suplimentare de cosmetică auto. Aşa am ajuns să extind afacerea”, povesteşte Sorin Mavru.
Cum era de neimaginat ca maşinile de epocă să fie curăţate la spălătorii automate, afacerea l-a adus în contact cu cei mai importanţi colecţionari de bijuterii pe patru roţi.
„Am avut ocazia să cunosc un colecţionar celebru în Suedia, Kony Hakanson. Cum eu deja aveam o inclinaţie către obiecte deosebite, n-am ezitat să-i urmez exemplul şi am început să caut şi să cumpăr maşini din ce în ce mai vechi până când am ajuns la trăsuri, care pur şi simplu m-au cucerit” , spune Sorin Mavru
În prezent, colecţia sa numără nu mai puţin de 48 de astfel de atelaje valoroase, manufacturate între anii 1730 şi 1900. Cea mai mare parte dintre ele se află în Suedia, într-o hală special destinată.
„Am adus şi la Galaţi câteva trăsuri. Printre ele este şi un cupeu din 1820, lucrat manual în Anglia, care a aparţinut unei familii de nobili, înrudiţi cu membrii Casei Regale Suedeze. Blazonul acesteia este gravat pe portieră. Trăsura, o adevărată operă de artă, este intactă. Lemnul, pielea, cristalul şlefuit, alămurile felinarelor, toate sunt în perfectă stare!", ne spune cu mândrie pasionatul colecţionar.
Sorin Mavru regretă că nu poate aduce la Galaţi întreaga sa colecţie de trăsuri pentru a le expune într-un mic muzeu, dar şi-a propus să cumpere o clădire veche, din zona Portului Docuri, şi speră să-şi îndeplinească şi această dorinţă.
„Aşchia n-a sărit departe de trunchi”
O influenţă eseţială asupra pasiunilor lui Sorin Mavru a avut-o fiica sa, acum în vârstă de 15 ani.
„S-a născut în Suedia şi acolo am dus-o la o şcoală de echitaţie după care i-am cumpărat un cal. S-a îndrăgostit de cai şi mi-a inspirat şi mie pasiunea pentru aceste animale superbe. În urmă cu patru ani, am adus-o în vacanţă în România şi n-a mai vrut să se întoarcă în Suedia. Pentru că a rămas aici, a trebuit să aducem şi calul. Apoi, am fost în Irlanda, unde am mai cumpărat încă opt cai din rasa Appaloosa. Îi creştem în judeţul Buzău, lângă Bisoca, unde am amenajat un centru de echitaţie şi participăm cu ei la expoziţii", afirmă Sorin Mavru
Apropo de caii săi, unul dintre aceştia a câştigat marele trofeu la Royal London Show.
Orăşel western în judeţul Buzău
După o vizită la un parc de distracţie cu specific western, din Suedia, High Chaparral Sweden, i-a venit ideea să îmbine pasiunea pentru cai şi trăsuri, cu o afacere în domeniul turismului, la ferma bunicilor săi de la Săruleşti, în apropiere de Bisoca.
“La Săruleşti, bunicii mei au aproape opt hectare de teren pe care am început amenajarea unui orăşel western, la fel ca în filme. În acel loc minunat, timpul a rămas pe loc, localnicii merg cu căruţe trase de cai ceea ce pentru turişti reprezintă o atracţie. Adevăraţii turişti s-au săturat de staţiuni urbanizate aşa că, în mini-orăşelul western, vrem să oferim, nu doar spaţii de cazare, ci şi lecţii de echitaţie cu cai de rasă sau ponei pentru copii, precum şi drumeţii călare în acea zonă absolut superbă din judeţul Buzău. Vă puteţi convinge din pozele postate de fiica mea pe site-ul ei michellehorses.ro”, a mai spus Sorin Mavru.
La crescătoria din judeţul Buzău, de lângă Bisoca, gălăţeanul are 14 cai din rase diferite precum Appaloosa, Gipsy Cob, Tinker Warmblood din Suedia, precum şi ponei Shetland din Suedia. Tot acolo, a fost amenajată o pistă pentru echitaţie, un manej cu tribune, adăposturi moderne pentru animale şi spaţii de cazare pentru turişti în căsuţe din lemn.
Sorin Mavru ne-a mai dezvăluit că toate aceste utilităţi urmează să fie integrate în cadrul asemănător unui decor dintr-un film western, din care nu vor lipsi barul cu uşi batante, pe firma căruia evident că va scrie „Saloon", biroul şerifului, case cu etaj construite din lemn, ba chiar şi chiar o mini cale ferată pentru plimbări cu un trenuleţ. Pentru toate acestea, omul de afaceri estimează că va cheltui în jur de 500.000 de euro.
„Ultimul răcnet” sau autolimitarea bucuriei de-a avea
În finalul discuţiei, l-am întrebat de ce pasiunile sale nu sunt unele comune cu ale majorităţii oamenilor cu bani.
„Am mai spus-o şi repet cu toată convingerea că majoritatea românilor, care au reuşit în viaţă, îşi autolimitează posibilităţile de a se bucura de ceea ce au. Preferă să cumpere ultimul model de maşină lansat la un salon auto. Şi-ar lua BMW X9 dacă ar exista. Eu am alte preferinţe. Între un Mercedes ultimul tip şi altul din 1920, îl aleg, fără să clipesc, pe al doilea. Obiectele cu valoare sentimentală şi istorică aduc mult mai multă bucurie decât cele ultramoderne", consideră Sorin Mavru.