Cum a fost hăituită de Securitate prima femeie paraşutist din România. A murit în împrejurări încă neelucidate
0
Documentele din arhive sunt atât de contradictorii încât, practic, nu este deloc sigur când a murit celebra Smaranda Brăescu, fiind avansate tot felul de ipoteze. Varianta Securităţii (conform actelor de filaj) este că în 1965 încă mai trăia pe undeva prin Franţa. Conform altor surse, ea ar fi murit însă în februarie 1948 şi a fost înmormântată într-un cimitir din Cluj.
Smaranda Brăescu, prima paraşutistă cu brevet din România, a fost, în perioada interbelică, una dintre cele cunoscute femei din lume. A bătut recorduri mondiale, s-a luat la trântă cu moartea şi a făcut celebră peste tot nu doar curajul femeilor românce ci şi lucruri mult mai subtile, cu ar fi folclorul şi portul popular.
Adulată de milioane de oameni, Măndiţa (aşa cum îi spuneau apropiaţii) a dispărut brusc din atenţia tuturor la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial. Practic, ea a fost ştearsă din istoria României în împrejurări bizare şi neclare, astfel încât, la peste şapte decenii distanţă, încă nu se ştie cum a murit şi unde este îngropată eroina aviaţiei româneşti.
Biografia oficială
Potrivit biografiei acceptate de Academia Română, Smaranda Brăescu s-a născut pe 21 mai 1897 în satul Hănţeşti, comuna Buciumeni, din judeţul Galaţi. Între anii 1924-1928 a absolvit cursurile Academiei de Belle Arte din Bucureşti, secţia de Artă Decorativă şi Ceramică. La 5 iulie 1928 a executat primul salt cu paraşuta, de la înălţimea de 600 de metri, fiind prima femeie din România cu brevet de paraşutist.
La 2 octombrie 1931 câştigă titlul european la paraşutism, în urma unui salt de la înălţimea de 6.000 de metri, depăşind şi recordul american de 5.384 metri. În urma acestui succes a fost decorată cu Ordinul Virtutea Aeronautică - clasa Crucea de Aur.
Proprietară a două avioane, un biplan de tip Pevuez şi un bimotor de tip Milles Hawk, cu cel de-al doilea, în 1932 a stabilit primul record de traversare a Mării Mediterane, în 6 ore şi 10 minute, străbătând distanţa de 1.100 km, între Roma şi Tripoli.
În acelaşi an 1932, la 19 mai, devine campioană mondială la paraşutism, în urma unui salt realizat cu o paraşută de construcţie românească, de la înălţimea de 7.400 de metri, cu durata de 25 de minute, acest record fiind depăşit cu doar câţiva metri, abia peste 20 de ani. Recordul său a fost omologat de aeroclubul din Washington. Recordul precedent, deţinut de un american, fusese de 7.233 de metri.
A fost una din puţinii instructori de paraşutişti militari. A activat ca instructoare la Batalionul 1 de paraşutişti de la Băneasa. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost activă ca pilot în celebra „Escadrilă Albă” de avioane sanitare, pe frontul de Răsărit. La închierea conflagraţiei avea 48 de ani.
Viaţa ei avea să ia o turnură diferită în anul 1946, când a fost semnatară, alături de alte 11 personalităţi (între care: generalul Aldea, prof. univ. dr. Grigore T. Popa), a unui memoriu prin care se condamna falsificarea alegerilor din noiembrie 1946, document înaintat Comisiei Aliate de Control, de fapt delegatului american, care l-a predat celui sovietic.
A fost condamnată de comunişti la închisoare în contumacie, nefiind găsită în procesul „Sumanele Negre” ca făcând parte din Mişcarea Naţională de Rezistentă , împreună cu comandantul Companiei de Misiuni Speciale din cadrul Batalionului Paraşutişti căpitanul Mihai Ţanţu şi Victor-Ionel Sassu (ofiţer paraşutist).
Ascunsă de oameni de suflet - prof. univ. Ion I. Gheorghiu din Iaşi şi preotul Matei Dumitru - nu a mai fost găsită niciodată. A fost căutată şi de oficialităţile sovietice, care i-au promis ştergerea tuturor acuzaţiilor pentru a face instrucţia soldaţilor sovietici. Aici se opreşte biografia oficială a Smarandei Brăescu. Pe filele albe au apărut însă numeroase variante, niciuna totuşi pe deplin demonstrată.
Versiunea romanţată de 1980
O vreme, în perioada 1946-1960, autorităţile din România au interzis să se vorbească despre Smaranda Brăescu, considerată „duşman al poporului”. Încet-încet, însă, au apărut variante romanţate ale sfârşitului vieţii acesteia, una dintre acestea (scrisă de Vasile Firoiu, în 1980, în volumul „Amazoanele cerului”) prezentând imaginea unei eroine care se sfârşeşte în tihnă, povestind nepoţilor aventurile vieţii ei.
„Ultima perioadă a vieţii, Smaranda Brăescu o va petrece în familie, în cartierul bucureştean Bucureştii Noi, alături de sora ei şi de nepoate, a căror imaginaţie o va încânta cu povestiri despre minunatele ei performanţe, despre felul cum a reprezentat cu cinste tricolorul român în Europa şi America...”, scrie autorul menţionat, probabil cu cele mai bune intenţii, dar în mod cu totul fals.
De fapt, Smaranda Brăescu a fost hăitută de autorităţile comuniste şi vânată de Securitate, ultima parte a vieţii ei fiind trăită în condiţii cumplite. Vă prezentăm alăturat fotocopia actului prin care Securitatea anunţa, în noiembrie 1947, că încă o mai caută pe eroină.
Documentul Securităţii care confirmă căutările în privinţa Smarandei FOTO Arhiva CNSAS
Versiunea Securităţii
Potrivit dosarelor operative din arhiva fostei Securităţi (sursa: Sorin Turturică, în volumul „Aviatoarele României. Din înaltul cerului în beciurile Securităţii” - Editura Militară, Bucureşti, 2013), de fapt Smaranda Brăescu trăia încă şi în anul 1965 (ar fi avut 68 de ani) undeva prin Franţa.
Smaranda era căutată pentru implicarea ei într-o acţiune anticomunistă. Câţiva tineri ofiţeri paraşutişti cu experienţa frontului au dorit să se pună la dispoziţia Partidului Naţional Ţărănesc în vederea unei acţiuni de amploare pentru răsturnarea regimului comunist””, scrie autorul volumului amintit.
Potrivit aceloraşi documente ale Siguranţei, în iulie 1946, Smaranda era protejată de Ella Negruzzi, prima avocată pledant din istoria României, iar sora Ellei, Ana Racoviţă, o ascundea pe aviatoare la via ei de lângă Iaşi. Smaranda a trecut, se pare, prin mai multe ascunzişuri din Moldova – vii, mănăstiri, gospodării de preoţi, mereu cu agenţii pe urmele ei. Potrivit Siguranţei, la 22 noiembrie 1947 s-ar fi aflat la Bucureşti, aşteptând să plece din ţară, iar la 21 februarie 1948, Siguranţa credea că ar fi plecat deja în America.
O notă din octombrie 1948, identificată de Sorin Turturică în aceleaşi arhive ale CNSAS – o notă a Securităţii de-acum – contrazice informaţia. „Se ascunde la o mănăstire de maici catolice din Timişoara. Informaţia parvine de la călugărul Buzan Iosif, originar din comuna Rotunda, judeţul Roman, care a fost prin regiunea Beiuş-Transilvania”, scrie în document, potrivit lui Sorin Turturică.
Acelaşi autor prezintă un ultim document privind-o pe Smaranda: o notă-extras dintr-un Dosar nr. 4650 (care se pare că între timp ar fi dispărut din arhive), care arată că: „Din materialele aflate la dosar rezultă că Brăescu Smaranda – fost pilot – a participat pe frontul antisovietic. Din unele materiale rezultă că a participat cu avionul care era proprietatea sa. Aceasta a fost condamnată la 2 ani pentru participarea la acţiunile duse în organizaţia «Sumanele negre». În prezent se află în poziţia de fugară în Franţa (8.04.1965). Nu rezultă dacă a executat condamnarea”.
„Din acest document reiese că, în anii 1960, Smaranda Brăescu, care se apropia de vârsta de 70 de ani, se afla în Franţa. Acolo era urmărită şi rezultatul filajului era consemnat într-un dosar care a avut cel puţin 41 de file. Însă efortul autorului acestei cărţi de a descoperi Dosarul 4650 a rămas, deocamdată, sortit eşecului”, concluzionează Tuturică.
Versiunea generalului Neculai Staicu
Unul dintre cei mai fervenţi cercetători ai împrejurărilor morţii Smarandei Brăescu s-a dovedit, până la urmă generalul Neculai Staicu-Buciumeni, un prolific scriitor (a scris peste o sută de cărţi) după pensionare şi până la vârsta de 100 de ani. Fostul militar era născut în Buciumeni, comuna de care ţinea satul natal al Măndiţei, iar acest lucru l-a ambiţionat să caute adevărul „până-n pânzele albe” (cum îi plăcea să spună).
Generalul Neculai Staicu Buciumeni FOTO Arhiva Adevărul
După aproape un deceniu de cercetări intense în arhive, dar şi în teren, generalul Staicu-Buciumeni avea să concluzioneze că Smaranda Brăescu ar fi murit, la vârsta de nici 51 de ani, pe 2 februarie 1948 (cu circa trei săptămâni înainte ca agenţii Securităţii să scrie, negru pe alb, că a fost văzută urcând într-un avion ce părăsea România cu destinaţia SUA), într-o mănăstire catolică din Cluj.
Potrivit relatărilor generalului, eroina ar fi fost îngropată în cimitirul central din Cluj-Napoca, pe cruce fiind trecută însă identitatea falsă sub care se ascundea: Maria Popescu. Cauza morţii, conform declaraţiior unor călugăriţe care ştiau povestea de la nişte presupuşi martori oculari, ar fi fost un cancer de sân.
Din păcate, însă, cercetările lui Neculai Staicu-Buciumeni nu au fost confirmate (cel puţin deocamdată) oficial. Deşi există dovezi că Maria Popescu (sau Maria Matei, după alte surse) a murit şi a fost îngropată la Cluj, nu există vreo dovadă certă (în afara relatărilor indirecte) că Maria Popescu eset aceeaşi persoană cu Smaranda Brăescu.
Din păcate, o eventuală expertiză antropologică este şi ea imposibilă. Mormântul în care se presupune că s-ar fi aflat osemintele eroinei văzduhului a fost concesionat unei alte familii, în 1970 (taxa de concesiune nemaifiind plătită de nimeni), iar rămăşitele s-au pierdut.
Din casa Smarandei mai sunt „vreo doi pereţi”
Asociaţia Română pentru Propagandă şi Istoria Aeronauticii, filiala Cluj a organizat, în noiembrie 2018, în Cimitirul Central, ceremonia dezvelirii monumentului închinat aviatoarei Smarandei Brăescu, în cadrul căreia a fost oficiată o slujbă religioasă de mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ.
IPS Andrei Andreicuţ la monumentul închinat Smarandei Brăescu FOTO Asociaţia Română pentru Propagandă şi Istoria Aeronauticii
Pe cenotaful, amplasat la câţiva metri de mormânt (familia care deţine concesiunea locului de veci a refuzat să coopereze), este scris în piatră spre aducere aminte: „Celebra aviatoare Smaranda Brăescu. A stabilit recordul mondial absolut la salt cu paraşuta de la înălţime pe 19 mai 1932 la Sacramento – USA”. Notă: „cenotaful” este un monument funerar construit în memoria unei persoane decedate ale cărei oseminte au dispărut sau se găsesc în altă parte.
Un alt omagiu închinat Smarandei Brăescu este la Buciumeni, comuna ei natală, unde, tot prin grija generalului Staicu-Buciumeni, a fost ridicat un bust al acesteia.
Din păcate, casa în care aviatoarea a copilărit a ieşit din circuitul public. După ce în perioada comunistă a fost folosită ca sediul al miliţiei şi ca grădiniţă, în 1992 a fost retrocedată moştenirilor care au vândut-o unui pensionardin Tecuci. Acesta a renovat şi a extins imobilul şi, după cum declara în urmă cu câţiva ani unei publicaţii locale, „din vechea casă mai sunt vreo doi pereţi”.
Se încarcă comentariile...
