Cel mai valoros abecedar tipărit vreodată în România. Colecţionar: „«Scriere şi Cetire» al lui Ion Creangă este diferit de tot ce înseamnă astăzi manual şcolar“

Învăţătorul Andrei Stan, în mijlocul colecţiei de abecedare FOTO Diana Deleanu

Cea mai mare colecţie de abecedare din România a fost adunată de un învăţător din Brăila. Între cele peste 200 de lucrări rare, piesa de rezistenţă este reprezentată de abecedarul reeditat al lui Ion Creangă, din 1868. Alte manuale şcolare de limba română, matematică, istorie şi geografie datează din anii 1920.

Într-o casă bătrânească din comuna gălăţeană Lieşti se află peste 200 de manuale şcolare. Toate sunt atent îngrijite de Andrei Stan (64 de ani), un învăţător pentru care cărţile sunt o lume fascinantă. În cei 44 de ani de carieră a învăţat sute de copii să ţină pentru prima dată stiloul cu mâinile tremurânde. A avut mereu răbdare şi o vorbă caldă, calităţi învăţate de la o vârstă fragedă, chiar de la membrii familiei.

Avea 10 ani când a făcut prima dată cunoştinţă cu un abecedar vechi. Se afla în vizită la bunici. Era vara anului 1951 şi pentru că afară era o căldură insuportabilă îşi căuta de joacă în casă. Curiozitatea sau destinul au făcut ca băiatul să ajungă în podul casei. Chiar dacă era întuneric  şi mult praf, o ladă mare i-a atras atenţia.

Zeci de manuale şcolare au fost descoperite în momentul în care a şters praful de pe ele. Paginile colorate l-au cucerit pe loc aşa că a furat trei dintre ele şi a fugit repede din pod, în speranţa că nimeni nu-l va descoperi. „Când am dat peste abecedare am simţit un anume fior şi un imbold pentru a le lua. Deci pot să spun că a fost un furt, un păcat. Nu ştiu dacă acest păcat, la judecata de apoi va atârna foarte mult“, ne-a mărturisit învăţătorul.

Urca în pod şi citea pe furiş

Comoara descoperită era colecţionată chiar de membrii familiei. Fraţii şi surorile tatălui au fost învăţători, aşa că toate manualele şcolare de pe care au predat au fost atent păstrate în podul casei. Acela a fost momentul când băiatul a descoperit o lume nouă, mult mai palpitantă. Orele petrecute la şcoală i se păreau interminabile. Abia aştepta să ajungă acasă pentru a mai citi pe furiş din manualele şcolare. Totul i se părea mai aproape de universul său. „Plus că erau manuale luate pe furiş aşa că eram mândru că mi-am satisfăcut curiozitatea“, îşi aminteşte cu nostalgie Andrei Stan. 

Iar microbul s-a transmis uşor din tată în fiu. Nu a făcut nimic altceva decât să îi lase băiatului la îndemână manualele şcolare adunate de el în copilărie. A sperat să îi mai coloreze copilăria şi programa şcolară într-o perioadă în care manualele erau pline de poezii dedicate partidului şi socialismului. „L-am văzut cum nu le mai lăsa din mână. La un moment dat mi-a recunoscut sincer că sunt mult mai frumoase decât manualele de la şcoală“.

Vorbeşte calm, rar şi cu pasiune de manualele sale. În mod paradoxal nu şi-a dorit de mic să devină învăţător. Pe atunci visa cu ochii deschişi să ajungă preot. Nu era nuntă, înmormântare, botez sau sărbătoare la care el să nu fie prezent. Părinţii şi-au dorit foarte mult să urmeze şi el studiile pedagogice. „Exact ca şi la Creangă, a trebuit să fac ce a zis mama şi nu ceea ce mi-a dorit sufletul.“ 

Din momentul în care a intrat la liceul pedagogic, aplecarea către cărţi a fost şi mai mare. O idee lăsată să ofilească în copilărie începea să prindă aripi în imaginaţia sa. Îşi dorea să aibă în bibliotecă o adevărată colecţie de manuale şcolare. Primul pas: a învăţat arta negocierii. A încercat să nu iasă din nicio casă fără un abecedar sau manual şcolar vechi. A negociat cel mai mic preţ de fiecare dată iar uneori a avut noroc şi le-a primit gratuit de la cei care oricum doreau să le arunce.

Aşa s-a ales cu o colecţie impresionantă: abecedarul lui Creangă din 1868, manualul învăţătorilor gorjeni de la 1932 şi cel apărut după instaurarea Republicii, manuale de limba română de după 1900, manuale de matematică de la 1911, manuale de  istorie care încep de la 1920 şi Geografia României din 1921. 

„M-am îmbolnăvit de conţinutul lor. Îmi place să le răsfoiesc, îmi place să le citesc, să le mângâi. Acum le am pe foarte multe într-un depozit la ţară, în satul meu natal. Soţia mi le-a dat afară din casă aşa că am reuşit să-mi fac nişte dulapuri acolo, le-am băgat într-o magazie şi singurel, doar cu cartea pe genunchi, sunt ca într-un basm“, ne-a declarat Andrei Stan.

Toate cărţile colecţionate îi sunt dragi, dar piesa de rezistenţă rămâne abecedarul reeditat al lui Ion Creangă, din 1868. L-a adus chiar la clasă să îl poată răsfoi şi elevii de astăzi, dar cei mici s-au plictisit rapid. Toţi s-au declarat fani ai manualelor actuale, cu multe poze şi pagini neîngălbenite.

„Abecedarul lui Creangă este diferit de tot ce înseamnă astăzi un manual şcolar. Este structurat în trei părţi. În prima parte se învaţă literele mici de tipar şi nu se începe aşa cum suntem obişnuiţi cu sunetul şi litera A ci cu sunteul şi litera I. Apoi cu sunetul şi litera N. Şi se formează cuvântul IN. Deci aici nu avem decât literele mici de tipar, cuvinte unesilabe adică într-o singură silabă şi proseciuni, adică propoziţii. În partea a doua avem fabule, poezii şi proverbe. Iar în ultimele pagini avem un fel de manual de rugăciune. Nu a uitat nici de aritmetică“, a explicat învăţătorul.

Colecţia învăţătorului răspunde şi la o întrebare des întâlnită în sistemul educational. Este în prezent mai multă materie în manualele copiilor, faţă de cum era odată? Răspunsul se vede simplu din evoluţia învăţământului românesc, surprinsă prin intermediul colecţiei.

„În prezent pare mai multă materie dar nu este pentru că în perioada interbelică la clasa I se făcea şi înmulţirea şi împărţirea, până la douăzeci, e adevărat. La clasa a treia se făceau deja numerele zecimale, acum nu se mai fac nici măcar la clasa a patra. După aceea, o carte de compunere cuprindea aspectele practice despre ce însemna scrisoarea, care erau părţile ei, ce cuprindea o scrisoare dedicată părinţilor, rudelor, ce însemna o cerere. Lucruri care astăzi nu se mai fac cu aceeaşi rigurozitate“, ne-a explicat Andrei Stan. 

Mai are doar un an până îşi încheie cariera de cadru didactic, dar aventura cu manualele şcolare şi-a propus ca abia acum să o înceapă. Îşi doreşte să scrie o istorie a manualelor şcolare şi să organizeze expoziţie pentru toţi cei îndrăgostiţi de pagini vechi şi pline de poveşti.