Mesaj impresionant al unei focşănence adresat României, în zi de sărbătoare
0Educatoarea şi artista Lucica Nistor din Focşani a postat astăzi pe Facebook o urare adresată României, pe care o aseamănă cu o „fată mândră”.
,,Bună dimineaţa fată frumoasă ROMÂNIA, cu poale de ape limpezi şi ochi de fântâni, cu apă rece pentru setea drumeţului, BUNĂ DIMINEAŢA DE LA MULŢI ANI ŢARĂ BOGATĂ ŞI CU PLETE DE PĂDURE! E ziua ta ŢARĂ CA O NESTEMATĂ, la care râvnesc toţi flamânzii şi unde zorile se aşează pe umerii tăi de câmpii mirosind a pâine scoasă din vatră. Să ştii că ne-am rugat lui DUMNEZEU şi lui SF. ANDREI mai mult ca oricând pentru ziua aceasta mare, ROMÂNIE DODOLOAŢĂ! Ne-am spus ruga pe altarele văilor, şi-n luminişuri de pădure lângă pasul ciutei şi sprinteneala cerbului au dus-o sus lângă agerimea şoimului. Să ne fii şi să îţi fim, să piară ura, să înfloreşti, să te ridici unde se avântă vulturii, să îţi aduni fiii în poala ta ACASĂ, să nu-i mai laşi să rătăcească pe alte meridiane în lumi aspre. E ziua ta FATĂ MÂNDRĂ ROMÂNIE cu cosite auriii de grâu, binecuvântată fii tu, piatra mea preţioasă aşezată la porţi împărăteşti unde şi-a rânduit Dumnezeu EDENUL . Fie să îţi potriveşti pasul cu steaua ta în care şade norocul, împlinirea, neatârnarea şi bucuria că eşti liberă! Suntem mândri că suntem fiii tăi, că suntem ROMÂNI că nu ne-am lăsat zbrobiţi, că nu ne-am umilit, că am ridicat numele tău la rând de domnie împărătească, fată frumoasă ROMÂNIE ! LA MULŢI ANI ROMÂNIE, TARA VITEAZĂ ŞI FRUMOASĂ!", este mesajul focşănenecei de Ziua Naţională a României.
De altfel, Lucica Nistor este şi autoarea unei poezii foarte frumoase despre România.
SINGURA MEA AVERE
Spuneţi-mi, n-aţi văzut cumva o ţară ?
Am fost plecat vreo patru ani pe-afară;
Azi am venit şi-o caut cu ardoare,
Dar n-o găsesc şi-n suflet rău mă doare.
O caut peste tot, am fost şi-n sate,
Ogoare plâng în buruieni lăsate,
Înspre păduri, potecile uitate
M-au rătăcit într-un pustiu de cioate.
Acasă poarta nu e zăvorâtă,
Căci mama tot mai iese şi se uită;
Atâta dor i-a mai rămas pe lume,
Feciorii să-i mai strige iar pe nume.
Moşneagul iese-n cale şi-o întreabă:
"Vine? La anul, cred! Acu-i la treabă,
La noi în ţară-i multă sărăcie.
Ştiu ei - că de-or veni, la ce să vie?!"
Spuneţi-mi, n-aţi văzut cumva o ţară
Cântată de poeţi odinioară,
Cu ochi de cer şi plină de verdeaţă?
Am fost şi-am căutat-o şi la piaţă.
Acolo nu era, de bună seamă,
Că prea o înjurau români de mamă;
Harbuzul, pătrunjelul, biata prună,
Erau culese parcă. de pe Lună!
Chiar, voi nu aţi văzut pe jos o ţară,
Călcată în picioare şi murdară?
Ce-aveţi cu ea? Nimica nu vă cere,
Eu o declar singura mea avere!...
Mai puteţi citi:
Se încarcă comentariile...
