Citate celebre ale gazetarului Eminescu. „Cel mai mare rău pentru un popor este sărăcia“

Deşi pe 15 iunie românii comemorează 128 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu, activitatea de jurnalist a geniului versului a fost una la fel de bogată.

Se ştie că în toată activitatea sa publicistică Mihai Eminescu a fost un condeier polivalent. Despre acest lucru, criticul literar Perpessicius, cercetătorul operei eminesciene, spunea că problemele politice, sociale şi economice îl interesau pe Eminescu în egală măsură, iar gândirea sa este actuală şi azi.

Practic, ce a scris Eminescu gazetarul între anii 1870-1883 este de actualitate şi după aproape 130 de ani.

- „Un om de stat, precum şi o politică de stat stau pururi deasupra partidelor, încât idealul unui om de partid e opus acelui om de stat”;

- „Un rău politic se poate vindeca pe timp cât puţini îl văd; când îl vede toată lumea, el nu mai e vindecat”;

- „Orice zgârie-hârtie care nu avea idei a crezut că poate înlocui această lipsă prin vorbe nouă”;

- „Favoarea şi interesul electoral singure prezidează la alegerea amploiaţilor statului”;

- „Funcţiunile publice sunt adesea în mâinile unor oameni stricaţi”;

- „Justiţia, subordonată politicei, a devenit o ficţiune şi nu mai există nici o garanţie pentru cele mai preţioase interese ale societăţii”;

- „Viciul organic al lipsei unei administraţii instruite, echitabile şi binevoitoare, a creat starea actuală de lucruri şi a fost izvorul abuzurilor”.

Apărător al producătorilor români

Cultura geniului poeziei româneşti, Mihai Eminescu, în domeniul economic este la fel de vastă, fiind un mare pasionat al operele clasicilor economiei de la acea vreme, precum Adam Smith.

Eminescu avea darul de a prinde în chip nemijlocit realităţile economice şi a le reda într-o formă de o surprinzătoare noutate.

În gândirea lui Eminescu, punctul de plecare a fost constatarea sărăciei poporului român. El spunea că "cel mai mare rău pentru un popor este sărăcia” şi că o condiţie a civilizaţiei statului este civilizaţia economică.

“Ţăranul trebuie să muncească o vară pentru a plăti un obiect de lux cumpărat din străinătate. O naţiune care produce grâu poate trăi foarte bine, dar niciodată nu va putea să-şi îngăduie luxul naţiunilor industriale înaintate. Şi ce e într-adevăr o naţiune agricolă pe lângă una industrială? Mocanul nu a deprins meşteşugul şi de acea câştigă într-un an cât câştigă meşterul din străinătate într-o zi”, susţinea Eminescu.

Eminescu a fost şi un mare apărător al sistemului protecţionist românesc, promovând din răsputeri producătorii români. La acea vreme, nimeni nu a făcut mai frumos apologia producătorului decât a făcut-o el.

“Condiţiunile plăcintei noastre constituţionale, a libertăţilor publice, de care radicalii se bucură atâta, sunt economice: temelia liberalismului adevărat este o clasă de mijloc, care produce ceva, care punând mâna pe o piatră îi dă o valoare înzecită şi însutită, care face din marmură statuie, din in pânzătură fină, din fier maşini, din lână postavuri. Este clasa de mijloc în asemenea condiţiuni? Poate ea vorbi de interesele ei?”, erau semnalele pe care le trăgea economistul Eminescu.