Cel mai performant observator astronomic din România se construieşte la Odobeşti. Cum a ajuns o primărie mică să gestioneze un astfel de proiect

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Macheta observatorului astronomic de la Odobeşti FOTO: Primăria Odobeşti
Macheta observatorului astronomic de la Odobeşti FOTO: Primăria Odobeşti

Pentru implementarea proiectului, care trebuie finalizat până la finalul anului 2023, autorităţile din Odobeşti, Vrancea, au contactat reprezentanţi ai unor universităţi importante din ţară şi din străinătate.

După trei licitaţii eşuate, la Primăria Odobeşti, Vrancea, s-a semnat ordinul de începere a lucrărilor la ceea ce se doreşte a fi cel mai performant observator astronomic din ţară.

Este o investiţie realizată prin Programul Operaţional Regional, în valoare de 3 milioane de euro. Face parte dintr-un proiect integrat care prevede construcţia mai multor obiective, precum şi reabilitarea unor străzi.

„Lucrările la acest obiectiv au fost întârziate din cauza creşterii preţurilor din ultima perioadă. Am scos la licitaţie de trei ori acest obiectiv şi nu s-a prezentat nimeni, pentru că, din cauza creşterii preţurilor la materiale de construcţii şi nu numai, firmele nu se mai încadrau în sumele preconizate pentru realizarea obiectivului”, potrivit primarului Daniel Nicolaş, citat de Agerpres.

De altfel, Primăria Odobeşti este beneficiarul investiţiei care va fi dotată cu aparatură de înaltă Observatorul are şi un atu: aerul în regiune este foarte curat, ideal pentru astfel de instalaţii de observare.

Construcţia va avea parter şi etaj şi are o suprafaţă de 306 mp. Ea va avea sală de conferinţe, birouri, grupuri sanitare, depozite de telescoape etc. Va fi creată inclusiv o pagină de internet, unde va fi transmis în timp real ceea ce fac specialiştii.

Reprezentanţii Primăriei spun că va exista dotare 4K sau 8K, ideală pentru depistarea de noi corpuri cereşti. Un asemenea obiectiv poate deveni şi un punct de atracţie turistică, dezvoltându-se în primul rând turismul educaţional, prin vizitarea acestui observator astronomic de către elevii din şcolile şi liceele din judeţul Vrancea, dar şi din judeţele învecinate.

Colaborări cu universităţi din străinătate

„Gândul cu care am plecat la drum în construcţia acestui obiectiv nu a fost pentru a realiza un profit. Profitul nostru se va regăsi în educaţia copiilor noştri. Pentru că, dacă vrem să dezvoltăm comunitatea, noi trebuie să dezvoltăm şcoala, educaţia. Şi atunci, am avut deja discuţii cu Universitatea din Bucureşti, dar şi cu universităţi din nordul Europei, din Suedia, Norvegia şi Finlanda, acolo unde, din cauza poluării globale, nu mai pot să facă observaţie de calitate. Le vom da acces la observatorul nostru cu condiţia să facă lecţii deschise”, a mai spus pentru Agerpres primarul Nicolaş.

Totodată, prin proiect va fi modernizată şi zona din jurul clădirii şi se vor crea alei carosabile sau spaţii verzi şi 70 de locuri de parcare.

Primăria Odobeşti are un proiect privind şi construirea unui planetariu, tot cu fonduri europene, pe fostul amplasament al Grădinii de Vară din centrul oraşului.

Vă mai recomandăm:

Premieră naţională: Observatorul Astronomic de la Galaţi a descoperit o stea variabilă în galaxia Andromeda

Vânătorii de asteroizi din România. Specialiştii Observatorului Astronomic din Galaţi, printre cei mai buni din lume
 

Focşani



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite