UPDATE Rectorul Epure rămâne în arest. Complicele său, taximetristul Tala, a fost eliberat
0Dănuţ Tiberius Epure, rectorul Universităţii Ovidius, a declarat în faţa instanţei că vrea să fie cercetat în libertate pentru luarea de mită, infracţiune pentru care a fost „provocat“.
UPDATE ora 18.20 Iată soluţia pronunţată de completul de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti:
Încheierea 328/06.08.2013
În baza art.385/15 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat Epure Tiberius Dănuţ, împotriva încheierii de şedinţă din data de 31.07.2013 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a-II-a Penală.
În baza art.385/15 pct. 2 lit. d C.p.p. admite recursul declarat de recurentul-inculpat Tala Stere, împotriva încheierii de şedinţă din data de 31.07.2013 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a-II-a Penală.
Casează în parte, încheierea recurată şi rejudecând pe fond:
Respinge propunerea Parchetului de pe lângă Î.C.C.J.-D.N.A., privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Tala Stere, ca neîntemeiată.
În baza art. 149/1 alin. 12 rap. la art. 146 alin. 11/1, art. 145/1 C.p.p., dispune luarea faţă de recurentul-inculpat Tala Stere a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 06.08.2013 până la data de 04.09.2013, inclusiv.
În baza art. 145/1 alin. 2 rap. la art. 145 alin. 1/1 C.p.p., inculpatul este obligat ca, pe durata măsurii dispuse, să respecte următoarele obligaţii: - să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat ; - să se prezinte la secţia de poliţie în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul, conform programului de supraveghere întocmit de aceste organe sau ori de câte ori este chemat ; - să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.
În baza art.145. alin.1/2 Cp.p., impune inculpatului ca pe durata, măsurii obligării de a nu părăsi ţara, să respecte şi următoarele obligaţii: - să nu se apropie de coinculpaţi, de membrii familiilor acestora, de martorii din prezenta cauză şi să nu comunice cu aceste persoane, în mod direct sau indirect.
Atrage atenţia inculpatului că, în situaţia încălcării cu rea credinţă a obligaţiilor stabilite, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive. (...)
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului TALA STERE, de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 226/UP/31.07.2013, emis de Tribunalul Bucureşti, Secţia a-II-a Penală, în dosar nr. 26458/3/2013, dacă nu este reţinut sau arestat in altă cauză. Menţine restul dispoziţiilor încheierii recurate. (...) În baza art. 192 al. 2 C.p.p. obligă recurentul-inculpat Epure Tiberius Dănuţ, la 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.08.2013
UPDATE ora 18 Curtea de Apel Bucureşti a decis menţinerea în arest a rectorului Dănuţ Tiberius Epure. El va rămâne după gratii 29 zile. Complicele său, taximetristul Stere Tala, a fost eliberat.
Reporterii Mediafax prezenţi în sala de judecată de la Curtea de Apel Bucureşti relatează declaraţiile făcute de părţile implicate, în timpul procesului de recurs care se judecă marţi, 6 august. Rectorul Dănuţ Tiberius Epure a contestat măsura Tribunalului Bucureşti de arestare preventivă pentru 29 zile.
Apărătorul rectorului a afirmat că denunţătorul în cauză este Gheorghe Ţarălungă, fostul decan al Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa, care i-ar fi făcut clientului său „o serie de şicane“.
Odată cu Epure au mai fost denunţaţi prorectorul instituţiei de învăţământ superior şi decanul Facultăţii de Chimie.
„Acest denunţ a fost făcut cu intenţia de a face rău“, a spus avocatul, care a precizat că în cazul a două fapte de luare de mită pentru care este cercetat clientul său au fost folosiţi investigatori sub acoperire pentru „provocare“.
„Nu există probe că lăsarea în libertate a inculpatului va zădărnici aflarea adevărului. (...). Nu are antecedente penale, a condus o unitate de învăţământ superior care a devenit şi mai apreciată după ce a preluat el conducerea“, a arătat avocatul rectorului suspendat.
Apărătorul a depus la dosar şi 21 de caracterizări şi acte medicale, subliniind şi că soţia şi unul dintre copiii lui Dănuţ Tiberius Epure au suferit intervenţii chirurgicale.
Pe de altă parte, procurorul Anticorupţie prezent la şedinţa de judecată a susţinut în faţa instanţei că există probe care arată că Dănuţ Tiberiu Epure a solicitat şi primit în mod repetat mită de la candidaţi sau studenţi ai universităţii.
„A facilitat admiterea unor candidaţi nepregătiţi la Universitatea Ovidius, iar aceste consecinţe se vor vedea în timp“, a susţinut procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. El a subliniat că rectorul l-a întrebat la un moment dat pe unul dintre investigatorii sub acoperire „cât este dispus să dea pentru admitere“, iar apoi i-a dat un bileţel pe care să scrie suma.
Dănuţ Tiberius Epure neagă în continuare acuzele aduse de DNA.
„Nu pot să recunosc ce spune Parchetul, nu e real. Sunt probleme la Universitate pe care doar eu pot să le rezolv. Regret situaţia în care mă aflu“, a spus Epure în faţa instanţei.
El a menţionat că a fost încarcerat în Arestul Central al Poliţiei Capitalei în aceeaşi încăpere cu cetăţeanul ceh găsit mort, în 3 august, şi a trecut prin „clipe de groază şi teroare“.
Instanţa a rămas în pronunţare, urmând să ia o decizie definitivă cu privire la arestarea preventivă a lui Epure.
La data de 30 iulie, rectorul Dănuţ Epure a fost reţinut de DNA pentru 24 ore, pentru comiterea a trei infracţiuni de luare de mită în perioada august 2012 – iulie 2013. El a fost arestat o zi mai târziu de Tribunalul Bucureşti.
Complicele său este un taximetrist, Stere Tala, arestat şi el în dosar.
Vă mai recomandăm
Zi decisivă pentru rectorul arestat. Dănuţ Epure află dacă rămâne după gratii
Demiterea rectorului Dănuţ Epure, cerută public la Constanţa
FOTO Rectorul economist ajuns după gratii. Ascensiunea spectaculoasă a unui profesor atras de bani
Cum s-a schimbat declaraţia de avere a rectorului Universităţii Ovidius în doar un an
Rectorul Universităţii Ovidius, Dănuţ Epure, arestat pentru 29 zile
Rectorul prins cu şpagă, Dănuţ Tiberius Epure, suspendat din funcţia de vicepreşedinte al CNR