Din ororile închisorilor comuniste. De ce a primit un deţinut şapte zile de izolare după ce a fost prins cu o bucată de lemn
0Închisorile comuniste nu erau doar spaţii de reeducare, ci de exterminare. Odată intraţi pe poarta penitenciarelor, nimeni nu mai ştia nimic de ei care erau condamnaţi. Primeau zile de carceră pentru cele mai nevinovate greşeli.
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii deţine o colecţie impresionantă de scrisori care nu au mai ajuns niciodată la destinaţie. Despre viaţa de altădată din spatele gratiilor publicul a putut să afle amănunte din expoziţiile pe care CNSAS le-a organizat în decursul timpului.
Într-o astfel de scrisoare, Ciupercescu Mircea îi scrie comandantului de la Văcăreşti rugându-l ca scrisoarea sa să ajungă la familie, întrucât are nevoie de ochelari cu dioptrii foarte mari. Lipsa ochelarilor îi provoca dureri mari de cap şi ameţeli. „Menţionez că de la data arestării (1951) nu am nici un contact cu familia“. La sfârşit se consemnează şi anul - '57.
Dintr-un dosar de penitenciar, se reţine că „deţinutul Fulop A. Alexandru, de la secţia IV-a, camera 104, a comis următoarele: La controlul făcut pe vizită l-am găsit scriind cu o bucată de băţ de lemn. Propun să fie pedepsit cu 7 zile izolare“.
Reprezentanţii CNSAS spun că trei sferturi din scrisori nu ajungeau la destinaţie. Familia nu putea să ia legătura în niciun fel cu deţinuţii. Un profesor a trimis 20 de scrisori în cei 16 ani de temniţă. Niciuna nu a ajuns la familie.
Deţinut politic: „Cu căluş la gură şi cu foame niciodată nu e bine“
Paul Andreescu FOTO Sînziana Ionescu
Paul Andreescu, de 77 de ani, fost deţinut politic, a fost arestat când avea 17 ani. Terminase Liceul Mircea cel Bătrân din Constanţa, în anul 1956. În noiembrie a fost arestat pentru că a împrăştiat manifeste împotriva regimului. „Făceam parte dintr-o organizaţie de tineri care împrăştiau manifeste şi unul dintre prieteni ne-a trădat. Noi ceream plecarea ruşilor din ţară, scoaterea limbii ruse din învăţământ, obligatorie la acea vreme, şi să nu mai fim obligaţi să învăţăm despre istoria Partidului Comunist Sovietic. Pe 7 noiembrie se defila, în cinstea Marii Revoluţii Sovietice, pe strada Stalin, actualul Bulevard Tomis. Noi voiam să ne băgăm printre manifestanţi şi să împărţim manifeste“, a povestit Paul Andreescu.
Nu au mai apucat, a fost arestat împreună cu alţi colegi. „Am primit cinci ani de detenţie. După cei cinci ani au decis că nu sunt reabilitat şi m-au trimis cu domiciliul forţat la Rubla, în Bărăgan. Nici atunci nu au considerat că am fost reabilitat şi mi-au mai dat jumătate de an. Noroc cu anul 1964 când a fost amnistiat“, a povestit deţinutul politic.
Cu toate acestea, Securitatea nu îşi terminase misiunea. „Până în anul 1989, peste 90 de ofiţeri de Securitate, de la general la locotenent major se ocupau de mine. Printre ei erau vecini, prieteni şi colegi“, spune el.
Asemenea lui, au fost sute. „Şi copiii de 14 ani erau arestaţi pentru delicte politice, iar regimul de tortură era asemănător cu al celor de 70 – 80 de ani. Văd acum la televizor că arestaţii ies şi merg în permisii. Noi eram arestaţi şi nimeni nu mai ştia nimic de noi, era o ruptură bruscă care trebuia păstrată pentru ca nimeni să nu mai ştie nimic de noi“, povesteşte fostul deţinut politic.
„Tot aud că se spune : «Înainte era mai bine!» Cu căluş la gură şi cu foame niciodată nu e bine. Iar un adăpost şi un loc de muncă, pe care le aveai pe vremea lui Ceauşescu, nu înseamnă bine, spunea Paul Andreescu.
Cum era interceptată toată corespondenţa
Însă nu doar corespodenţa deţinuţilor era inerceptată, ci şi a celor din afara gratiilor. În volumul „Învăţând istoria prin experienţele trecutului. Cetăţeni obişnuiţi supravegheaţi de Securitate în anii ’70-’80“, apărut la Editura CNSAS, Denisa Budeancă notează că de interceptarea scrisorilor, coletelor, telegramelor persoanelor urmărite, interceptarea manifestelor, memoriilor şi a scrisorilor de protest, precum şi identificarea autorilor lor s-au ocupat următoarele unităţi specializate ale fostei Securităţi: Serviciul „F” (1956-1967), Direcţia XII (1967-1968), Direcţia IX (1968-1972), Direcţia VI (1972-1973) şi Unitatea Specială „S” (1973-1989).
Securitatea aflase toate metodele prin care românii îşi transmiteau informaţii secrete
Dar să vedem cum a început totul. Conform unui „proect“ strict secret al Securităţii, care se află în arhivele CNSAS, în anul 1954 s-au stabilit metodele prin care urma să se controleze corespondenţa legionarilor, sioniştilor, membrilor grupărilor burgheze, dar şi al cetăţenilor români domiciliaţi în ţara natală. Aici sunt inserate metodele prin care oamenii îşi transmiteau informaţii ce nu trebuiau să ajungă la Securitate. Se vorbeşte de cerneala simpatică, de cifru, anagrame. Documentul aflat în arhiva CNSAS este semnat de Alexandru Drăghici, ministrul Afacerilor Interne.
Arhivă CNSAS
Scrierea cu cerneală simpatică
Despre scrierea cu cerneală simpatică se spune: „Gama cernelurilor simpatice este foarte variată. Se pot întrebuinţa unele medicamente: piramidon, salicilat, hipermanganat sau apă, zeamă de lămâie, urină, salivă, apă zaharată, alcool. Între rânduri, în spaţiile rămase libere şi uneori chiar peste scrisul vizibil se scriu comunicările cu cerneală simpatică“. În directive este dat exemplul unui cetăţean din SUA care trimite în RPR o scrisoare în limba maghiară. În text apărea cuvântul Czitron care era dat ca numele unui rabin, şi care în limba maghiară înseamnă lămâie. La controlul fizic-chimic s-a constatat că scrisoarea conţinea text simpatic scris cu lămâie. În acest caz, cuvântul Czitron indica existenţa scrisului simpatic.
Indigoul alb
Altă metodă folosită pentru a înşela Securitatea era indigoul alb – o coală albă de hârtie, îmbibată cu anumite substanţe chimice care se suprapune altei coli şi prin apăsare se imprimă scrisul invizibil. Numai prin tratare cu anumite substanţe chimice apare scrisul.
Scrisul convenţional
O altă metodă prin care se transmiteau informaţii ce nu trebuiau să ajungă la Securitate era scrisul conventional. „Cel interesat compune un text obişnuit care să nu dea deloc de bănuit. Descoperirea scrisului real presupune multă isteţime din partea cenzorului. Apoi, se dau câteva exemple. „Într-o scrisoare găsită într-un colet postal apărea următoarea frază: «Rufele pe care ţi le trimit trebuie să le speli petru că sunt murdare». Fraza a părut suspectă. Controlându-se atent rufele despre se făcea vorbire, s-a găsit în cusătura unei bluze instrucţiuni de spionaj scrise cu cerneală simpatică.
„Cenzurându-se în mod regulat scrisorile trimise din străinătate de un individ din RPR s-a constatat că acesta comunica mereu ştiri în legătură cu doi copii. Cercetându-se pe teren, s-a constatat că expeditorul nu avea niciun copil şi că sub această formă el transmitea informaţii în legătură cu capacitatea de apărare a ţării, iar cei doi copi erau denumiri convenţionale date armatei Sovietice şi armatei RPR.“, scrie în drectiva secretă.
În limbaj conventional, românii transmiteau în străinătate informaţii în legătură cu cei arestaţi, vorbin în scrisori despre persoane bolnave care sunt internate în spital.
Într-o scrisoare se scria, printre altele: „X este bolnav de 5 luni şi mai are de stat în spital încă 8 luni. Am consultat un doctor mare şi deşi i-am promis o sumă importantă, nu a putut să facă nimic pentru a reduce timpul cât a stat în spital.“ . Precizarea termenului a dat de bănuit cenzorului şi s-a constatat că era vorba de comunicări în legătură cu un arestat.
Arhivă CNSAS
Codurile
Codurile sunt scrieri secrete. De obicei, codul se bazează pe o carte sau un dicţionar, iar descifrarea textului de face cu o „cheie“. În cartea de coduri sunt trecute cuvinte sau litere codificate, cu echivalentul lor real. De exemplu: absolut – 1318, adresa – 9416. Din motive de conspirativitate, cartea de coduri se schimba foarte des. Spre exemplu, într-o scrisoare apărea un şir de cifre: 5/7, 8/3… Pentru descifrare, atât expeditorul, cât şi destinatarul foloseau aceeaşi carte, de obicei un dicţionar. Cifra 5 indica pagina din dicţionar, iar cifra 7 rândul în care se afla cuvântul respectiv.
De asemenea, se mai folosea şi codul muzical, unde notele constituiau un cod. Ele se trimiteau sub formă de partituri.
Cifrul
Cifrul consta într-o înlocuire a literelor cu cifre, semne sau chiar litere cu alt înţeles.
Substituţia
Substituţia era fie simplă, când fiecare literă este reprezentată printr-un singur semn. Exemplu a – x, b – n sau polivalentă, când o literă avea mai multe valori: a – 11, 25, 48; b – 18, 29, 65.
Anagrama
Anagrama apărea uneori ca o grupare de litere, într-o figură geometrică sau se putea ascunde sub diverse jocuri rebusistice. Pentru descifrarea textului era necesară mai întâi supracifrarea şi apoi descifrarea.
Limbajul timbrelor
Un anumit fel de a aşeza timbrele putea constitui o indicaţie sau un cod. Un marinar cetăţean străin, care naviga pe Dunăre, ruta Giurgiu – Viena, trimitea din fiecare port românesc cărţi poştale ilustrate, cu salutări, la aceeaşi adresă din străinătate. Părându-i-se suspect acest lucru, cenzorul a verificat cu multă atenţie cărţile poştale ilustrate şi a descoperit că pe dosul timbrelor erau scrise informaţii destinate unui centru de spionaj imperialist, cu privire la navigaţia română.
Coletele poştale
Securitatea a descoperit că într-un colet, tubul de pasta de dinţi era foarte uşor şi, când l-a deschis a descoperit hârtii ce conţineau instrucţiuni de spionaj. Într-un alt caz, instrucţiunile au fost descoperite într- pensulă de bărbierit.
Hainele unui deţinut politic FOTO Mariana Iancu
Retransmiterea scrisorilor
Uneori, scrisorile erau aduse în ţară pe alte căi decât cele poştale. De obicei, erau folosiţi marinarii de pe vapoarele româneşti sau curieri diplomatici care beneficiau de imunitate la controlul organelor vamale. Aceste scrisori erau mai apoi retransmise pe calea corespondenţei interne cu scopul de a camufla legăturile destinatarului cu strănătatea. Astfel, o scrisoare expediată de un „trădător” fugit din ţară transmitea instrucţiuni scrise cu cerneală simpatică unui „agent” cu scopul de a facilita fuga din ţară a unor persoane.
Instrucţiunile Securităţii privind controlul corespondenţei prevedea şi excepţii: era interzis să se deschidă corespondenţa membrilor CC, organelor de presă ale partidului – „Scânteia”, corespondenţa ambasadei URSS.
Serviciul de cenzură funcţiona pe lângă birourile de cartare ale oficiilor poştale, iar lucrătorul operativ trebuia să lucreze în deplină conspirativitate şi să nu lase urme pentru a duce la deconspirare. Acest articol a fost realizat cu sprijinul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Documentarea şi cercetarea în arhiva CNSAS a fost realizată de Direcţia Cercetare, Expoziţii, Publicaţii, Serviciul Programe Educaţionale şi Centrul de Istorie Orală.
Vă mai recomandăm:
Poveştile românilor care au deturnat avioane ca să evadeze din comunism: şase au ajuns până în Austria
EXCLUSIV Securitatea şi Dosarul „Litoral '77“. Cum au fost spionaţi toţi turiştii români şi străini
Se încarcă comentariile...
