A murit comandantul navei-școală Mircea în marşul din SUA din 1976. A refuzat să mai navigheze după o anchetă a Securității VIDEO
0Contraamiralul Eugen Ispas, cel care a comandat nava-școală Mircea la doar 30 de ani, și a participat în anul 1976 la comemorarea a 200 de ani de la declararea independenţei Statelor Unite ale Americii, alături de veliere din întreaga lume, a murit la 18 ianuarie 2024.
În 1976, nava-şcoală Mircea a traversat Atlanticul participând, alături de veliere din întreaga lume, la comemorarea a 200 de ani de la declararea independenţei SUA, în urma unei invitaţii a Departamentului Forţelor Maritime al Statelor Unite ale Americii.
Cât timp a fost comandantul navei-şcoală Mircea, Eugen Ispas a mers cu nava în trei voiaje. În 1972, echipajul sub comanda sa a întins velele şi a plecat spre Orientul Apropiat, timp de 30 de zile. „Am vizitat Libanul şi Egiptul. A fost marşul în care şi-a făcut practica şi Traian Băsescu. Era un student foarte bun şi foarte glumeţ. Râdea toată ziua. După mulţi ani, când el era preşedinte, ne-am întâlnit şi mi-a zis: «Să trăiţi, domnule comandant». I-am răspuns că eu ar trebui să-i zic aşa, la care el a spus că nu, că eu sunt comandant toată viaţa“, îşi amintea Eugen Ispas.
„Salutul lui Ispas“
Un alt voiaj, care a durat trei luni, a fost la Amsterdam, la împlinirea a 700 de ani de la atestarea oraşului. Fostul comandant îşi aminteşte că în acest marş a realizat un salut marinăresc care îi poartă numele: „salutul lui Ispas“: „Am avut eu atunci o idee şi i-am aranjat pe marinari pe vergi şi de aici ei scoteau boneta de pe cap şi strigau «ura», «ura», «ura»“.
Cel de-al treilea voiaj al navei Mircea comandat de el a fost cel din America şi a durat şase luni. Nava s-a deplasat de la Las Palmas la Marea Caraibilor, pe o distanţă de 3.500 mile marine, doar cu ajutorul velelor. Bricul a participat cu această ocazie la regata velierelor, dar şi la defilarea grandioasă care a avut loc în SUA la 4 iulie 1976.
Startul regatei velierelor din întreaga lume s-a dat la Newport, în Insulele Bermude. Ca o recunoaştere a contribuţiei la succesul regatei velierelor, Asociaţia Americană a Navelor-Şcoală i-a acordat navei-şcoală „Mircea“ un certificat de merit. La data de 3 iulie 1976, au părăsit Newport cu destinaţia New York, pentru ca pe data de 4 iulie să participe şi bricul „Mircea“ la defilarea grandioasă care a avut loc în SUA.
Atunci a aflat că era cel mai tânăr comandant. „Ne-au adunat pe toţi comandanţii în America. Aşa am aflat că eram cel mai tânăr. Aveam 42 de ani. La start erau aproximativ 50 de veliere de clasa B şi de clasa A“, îşi amintea Eugen Ispas.
Interviu la Vocea Americii
Într-un interviu acordat cotidianului Adevărul în anul 2016, își amintea că, în vreme ce turnătorii din echipaj îi urmăreau fiecare mişcare, în timpul marşului din SUA a fost invitat la „Vocea Americii“ pentru a da un interviu. „Eu atunci nu am ştiut ce decizie să iau şi m-am dus la viceamiralul Gheorghe Sandu, care a fost prezent în SUA pentru reprezentarea României. Şi atunci viceamiralul mi-a zis: «Du-te, măi, Eugene, şi dă-le interviu» şi aşa am ajuns să vorbesc la „Vocea Americii“ o oră şi jumătate. Realizatorul m-a întrebat doar cum am călătorit, informaţii pe care puteam să le dau. Ideea e că interviul fusese ascultat de toţi cunoscuţii mei în ţară“, rememora fostul comandant.
Dacă misiunea a fost un succes pentru Mircea, voiajul i-a schimbat viaţa comandantului Eugen Ispas pentru totdeauna. Cât timp nava-şcoală s-a aflat în porturile din SUA, trei membri au echipajului au fugit şi au cerut ulterior azil politic: un ofiţer, un student şi un militar în termen. „Ultimul a fugit cu câteva ore înainte de plecarea bricului din America. A ieşit pe punte şi a zis că merge să vadă velierul polonezilor, dar dus a fost“, îşi amintea fostul comandant.
După câteva ore, comandantul a fost chemat la Serviciul Imigrări pentru a vorbi cu ofiţerul Vladimir Moisiuc, cel care fugise: „A dat mâna cu mine, m-a salutat, dar mi-a spus că nu mai vrea să se întoarcă în ţară. Cineva de la Imigrări i-a spus: «Puteţi să vorbiţi ce vreţi, întrucât aici sunteţi în America»“. După mulţi ani, o cunoştinţă de-a comandantului care a ajuns în America l-a întâlnit pe fugar şi a aflat că este bine şi că între timp reuşise să-şi aducă şi familia pe „pământul făgăduinţei“.
Anchetat zi şi noapte
Ajuns în ţară, pentru comandant a început calvarul. Dacă la plecare sute de oficialităţi şi familiile echipajului şi studenţilor erau pe chei să le ureze „Vânt bun din pupa“ şi să le facă cu mâna, la întoarcere, doar câteva oficialităţi i-au întâmpinat, din cauza faptului că echipajul era mai mic cu câteva persoane.
Comandantul Eugen Ispas era chemat aproape zilnic la sediul Securităţii din Constanţa, de pe Bulevardul Mamaia. „Mă chemau aproape zilnic şi mă ţineau cu orele să le zic de ce au fugit cei trei. Nu aveam cum să-i împiedic să fugă. Când nava ajungea în porturi, echipajul avea voie să viziteze oraşul. Se făceau grupe de câte patru-cinci studenţi conduşi de un cadru militar“, spune Ispas.
Fostul comandant îşi amintea că într-o noapte, după ce fusese ţinut şase ore la Securitate, la întoarcere acasă a intrat în altă scară de bloc. „Am sunat la altă uşă. Eram zăpăcit. Nu mai ştiam de mine“, mărturisea el. Dar, continuă, niciodată nu a scris niciun rând în cadrul anchetei.
A refuzat să mai navigheze
După marşul din SUA cu nava-şcoală Mircea, comandantul Eugen Ispas a refuzat să mai navigheze. Era dezamăgit de ancheta care nu se mai termina şi, pe de altă parte, nu a mai fost avansat. Avea în spate ani grei de marinărie. După absolvirea şcolii de marină, a stat doi ani pe fostul distrugător Ferdinand, apoi a fost repartizat pe vedetele torpiloare de la Mangalia. Din 1966 a fost ofiţer secund pe bricul Mircea şi apoi comandant, până în 1977.
„Eram disperat de atâtea anchete şi m-am dus atunci la comandantul Marinei şi i-am spus că vreau să plec de pe Mircea. Nu mi-a dat voie prima dată, dar într-un final a acceptat şi aşa am ajuns comandantul navei «Emil Racoviţă», care deservea scafandrilor“. Apoi, a fost şeful cursului de scafandri de mare adâncime şi numit şef de Stat Major la Centrul de scafandri din Constanţa. Timp de doi ani, a fost comandantului acestui centru. În anul 1992, a ieşit la pensie, la vârsta de 57 de ani.
Povestea unui simbol al Marinei Militare
Primul bric Mircea pe care studenţii şi-au făcut practica a fost o corabie de tip goeletă, construită în 1882 la şantierul Thames Ironworks and Shipbuilding Company din Londra. Corabia, construită aproape în întregime din lemn, avea o lungime de 7,6 metri, două catarge şi 14 vele. La bordul ei şi-au făcut ucenicia numeroase generaţii de marinari. Predarea ştafetei către nava-şcoală Mircea s-a făcut în anul 1939.
Pentru construirea navei-şcoală Mircea s-a făcut subscripţie publică, la iniţiativa Ligii Navale Române. Suma strânsă era de doar şase milioane de lei, mult prea mică, şi atunci regele Carol al II-lea a aprobat din bugetul de stat alocarea a 120 de milioane de lei.
Noul bric a fost construit în Germania, la şantierele „Blohm und Voss“ din Hamburg, unde au mai fost construite alte patru nave de acelaşi tip.
Certificatul de naştere al noii nave-şcoală a fost semnat la 26 ianuarie 1938, iar la 22 septembrie, acelaşi an, a fost lansată la apă şi botezată cu numele MIRCEA, alegere justificată de bogată tradiţie şi renumele predecesorului sau.
Spre deosebire de primul bric, nava – şcoală Mircea are corpul din oţel. Măsoară 84 de metri lungime şi are o lăţime de 12,5 metri. Are trei catarge şi 23 de vele.
Nava-şcoală „Mircea“ a fost confiscată de sovietici la începutul lunii septembrie 1944, alături de alte nave româneşti care au fost încadrate în flota proprie din Marea Neagră. În urma repetatelor intervenţii ale autorităţilor române, guvernul URSS a decis ca bricul să fie retrocedat ţării noastre.
La 27 mai 1946, s-a desfăşurat, în portul Constanţa, festivitatea de preluare a navei-şcoală „Mircea“, la care au fost prezenţi Regele Mihai, Petru Groza, Gheorghe Tătărescu şi Gheorghe Gheorghiu-Dej. Din păcate, nava era o ruină.
Se încarcă comentariile...
