Ţeapă de peste 6 milioane de euro la Cluj. Procurorii DNA i-au trimis în judecată pe oamenii din spatele proiectului imobiliar Tower Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii DNA Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unor persoane implicate în proiectul imobiliar Tower Cluj, pentru înşelăciune. Procurorii îi acuză de faptul că au anunţat construirea unui ansamblu rezidenţial, cu toate că nu deţineau resursele necesare executării unui astfel de proiect imobiliar, dar şi că au înşelat şi au încasat peste 6 milioane de euro de la diverse persoane fizice şi juridice.

Reprezentantul legal al societăţilor comerciale Tower SRL şi Tower Development SRL, Mihai Dumitru Chezan, şi directorul de operaţii-tranzacţii al Tower SRL, Mihaela Maria Bărbos, au fost trimişi în judecată pentru înşelăciune calificată, săvârşită în formă continuă, susţin procurorii DNA Cluj.

Aceleaşi acuzaţi li se aduc şi firmelor SC Clark International SRL (denumirea anterioară SC Tower Development  SRL) şi SC Sterling International Development SRL (denumirea anterioară SC Tower SRL).

În perioada decembrie 2007- mai 2011, Mihai Dumitru Chezan şi Mihaela Maria Bărbos au indus în eroare şi au păgubit 99 de persoane (care s-au constituit parte civilă), prin intermediul SC Tower SRL şi SC Tower Development SRL.
Cei doi au anunţat public intenţia de a construi un ansamblu rezidenţial, format din mai multe imobile, pe raza municipiului Cluj-Napoca, deşi nu aveau banii necesari executării unui astfel de proiect imobiliar.

„Inculpaţii au efectuat o campanie agresivă de publicitate, ascunzând situaţia reală de fapt (privind inexistenţa fondurilor) şi au determinat astfel numeroase persoane fizice şi juridice să încheie antecontracte şi acte adiţionale la acestea, privind vânzarea - cumpărarea unor apartamente, spaţii şi locuri de parcare, în clădirile care urmau a fi edificate. În temeiul acestor antecontracte şi acte adiţionale, promitenţii cumpărători au achitat inculpaţilor sume mari de bani, în mod repetat. În tot acest interval de timp, inculpaţii au administrat fraudulos activitatea şi bunurile celor două societăţi comerciale, în scopul decapitalizării acestora şi al obţinerii unor foloase materiale necuvenite. Astfel, părţile civile şi vătămate care au fost induse în eroare s-au văzut aduse în starea de imposibilitate de a recupera sumele de bani date inculpaţilor”, spun procurorii clujeni. În prezentul dosar, a fost stabilit un prejudiciu total efectiv de 5.044.042,17 euro şi 4.816.253,04 lei, cauzat prin acţiunile infracţionale ale inculpaţilor“, susţin procurorii DNA în rechizitoriul întocmit.

Agresivi cu cei care nu plăteau

Mihai Dumitru Chezan şi Mihaela Maria Bărbos au anunţat public intenţia de a construi un ansamblu rezidenţial, motiv pentru care un acord de asociere cu USAMV Cluj-Napoca (proprietara terenului pe care urmau a fi construite imobilele).
Cei doi au solicitat şi au obţinut mai multe autorizaţii de construire. Apoi, au făcut o campanie agresivă de publicitate, ascunzând faptul că nu au bani şi determinând numeroase persoane fizice şi juridice să încheie antecontracte şi acte adiţionale la acestea, privind vânzarea - cumpărarea unor apartamente, spaţii şi locuri de parcare, în clădirile care urmau a fi ridicate.

Au cheltuit sume importante de bani pentru prezentarea unei imagini publice cât mai favorabile (pentru amenajarea unor sedii, pentru achiziţionarea unui parc de autovehicule de lux) şi au început lucrările de construcţie efectivă la unele dintre imobilele din cadrul proiectului, ceea ce a convins pe cei interesaţi să cumpere apartamente, de seriozitatea şi capacitatea financiară suficientă a celor doi.
„În scurt timp, lucrările de construcţie au fost tergiversate şi, în cele din urmă, stopate, fapt care a dat naştere, treptat, unei situaţii tensionate. Cu toate acestea, inculpaţii şi-au multiplicat eforturile şi activităţile de inducere în eroare a promitenţilor cumpărători, devenind din ce în ce mai agresivi şi mai insistenţi, solicitându-le acestora să plătească în continuare sume mari de bani, invocând diferite pretexte mincinoase pentru a justifica stoparea lucrărilor”, mai susţin procurorii DNA Cluj.

Pentru a obţine prelungirea termenelor de predare a apartamentelor promise, inculpaţii au cesionat proiectul Tower Park, din patrimoniul SC Tower SRL, în patrimoniul SC Tower Development SRL, reuşind în această modalitate să convingă numeroase părţi civile să accepte semnarea unor acte adiţionale sau a unor noi antecontracte, prelungirea termenelor de predare şi plata unor sume suplimentare de bani.

„În tot acest interval de timp, inculpaţii au administrat fraudulos activitatea şi bunurile celor două societăţi comerciale, în scopul decapitalizării acestora şi al obţinerii unor foloase materiale necuvenite. Astfel, părţile civile şi vătămate care au fost induse în eroare s-au văzut aduse în starea de imposibilitate de a recupera sumele de bani date inculpaţilor.
Părţile vătămate susţin că ar fi fost induse în eroare, în ceea ce priveşte posibilităţile reale de construcţie a apartamentelor promise, fiind determinate în acest mod să plătească diverse sume de bani, în temeiul antecontractelor încheiate. În cele din urmă, apartamentele respective nu au fost construite/finalizate, iar părţile civile nu şi-au putut recupera sumele de bani date“, potrivit rechizitoriului.

Au minţit că terenul e al lor şi că au găsit investitori străini


Mihai Dumitru Chezan şi Mihaela Maria Bărbos i-au minţit pe cumpătătorii aăpartamentelor din ansamblul rezidneţial pe care vroiau să-l ridice că au găsit alţi investitori germani sau italieni, care ar fi dispuşi să investească în proiectul Tower.
Astfel le-au cerut victimelor bani în plus.

„Chiar după apariţia unor dificultăţi financiare vădite, care au condus la tergiversarea şi apoi la stoparea lucrărilor demarate, inculpaţii au continuat să ducă o adevărată campanie agresivă asupra părţilor civile, susţinând că apartamentele vor fi finalizate, că există resursele necesare pentru acest demers (ceea ce nu era adevărat) şi solicitând în mod repetat victimelor să achite în continuare alte sume de bani”, mai spun procurorii.

DNA Cluj a dispus instituirea sechestrului asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea suspecţilor Mihai Dumitru Chezan şi societăţii comerciale Clark International SRL Cluj-Napoca.

Bunurile sechestrate au fost evaluate la valorile totale de circa 275.000 euro (bunurile inculpatului Chezan Mihai Dumitru), respectiv 1.500.000 euro (bunurile inculpatei persoană juridică).

Dosarul a fost înaintat spre judecare Tribunalului Cluj.


Mai puteţi citi:

O parte din ţeparii care înşelau firme în toată Transilvania, lăsaţi de magistraţi în continuare în libertate

Galaţi: Euro Finance, caracatiţa schimbului valutar, a dat bir cu fugiţii

Galaţi: Afacerea bulgărească Euro Finance îşi jupoaie nestingherită clienţii


 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite