O istorie a României, prin fumul de ţigară. A doua carte despre viciul care a sedus regi, scriitori şi oameni de rând

0
Publicat:
Ultima actualizare:

”Când oamenii vor vedea cartea se vor gândi la o cutie de havane”, spune Ucu Bodiceanu despre volumul al doilea despre fumat, care va ieşi peste câteva săptămâni de la tipar. Cutia va avea magnet şi odată deschisă îl va purta pe cititor într-o lume plină de fumuri, aristocratice, elegante, dar şi cotidiene. Imaginile din volum îi înfăţişează atât pe regii României, cât şi pe scriitori ademeniţi de patima tutunului.

”Vor fi imagini deosebite cu personalităţi şi personaje fumând. Spre exemplu, cu Carol I sunt două imagini fumând trabuc. Una - de când era student la Paris, îmbrăcat în civil, iar cealaltă - când era mai în vârstă, împreună cu regina Elisabeta, într-un grup. Eu nu am mai văzut-o până acum pe ultima”, povesteşte Bodiceanu, fumând şi savurându-şi cafeaua.

”Nu pot să fac istoria fumatului din România fără regi”, adaugă el. E ca şi când ai vorbi despre organele unui corp şi nu i-ai pomeni inima. Fumatul era un apanaj al elitelor. Dădea bine să fumezi în public, în vremurile interbelice.

despre fumat cluj foto
despre fumat cluj foto
despre fumat cluj foto

Prima imagine din stânga: pipa cu căpăcel împotriva incendiilor din secolul al XIX-lea. A doua imagine din stânga: o brichetă ce are pe una din feţe o monedă cu chipul lui Franz Ferdinand. Dreapta: foiţele pentru ţigări marca Creangă FOTO: arhiva Ucu Bodiceanu

De la colecţionari ai trecutului şi muzee, Bodiceanu, împreună cu Ancuţa-Lăcrămioara Chiş, a strâns imagini care-i înfăţişează pe Emil Cioran fumând, Eliade (o imagine cu el din tinereţe), Eugen Ionescu, Maria Tănase, dar şi poze ce surprind atmosfera restaurantelor pitoreşti de pe Ada Kaleh (mai jos), limbă de pământ cu un farmec deosebit ce a fost scufundată.

image

”Prin carte vrem să facem o surpriză tuturor, nu doar fumătorilor. Multe lucruri am descoperit studiind acest subiect. Odinioară, doar lumea bună fuma. Azi, fumatul e un gest la îndemâna oricui, s-a banalizat”, spune clujeanul.

Cel de-al doilea volum face şi un scurt istoric al tutunului, cum a ajuns el în Europa, dar şi cum a apărut foiţa de ţigară în România. ”Fiul lui Creangă, căpitanul Constantin Creangă a făcut foiţa de ţigară Creangă. Pe foiţă apărea numele soţiei, Olga Creangă, el, fiind militar, nu avea voie să facă comerţ”, explică Bodiceanu.

”Ori fumaţi foiţa Creangă, ori daţi dracului tutunul”, aceasta era expresia sub care şi-ar fi făcut reclamă, completează clujeanul.

Volumul secund va surprinde, în imagini, şi perioada comunistă cu celebrele pachete de ţigări Mărăşeşti Carpaţi. ”Avem o colecţie de pachete de ţigări pe care vrem să le expunem”, adaugă Ucu Bodiceanu, cu gândul la primul exemplar din ”cutia” de havane pe care-l va ţine în mână, al doilea volum al cărţii despre fumat, numit simplu ”Artă şi fum - seducţia unui viciu”.

Mai puteţi citi:

Fumatul, de la luxul de odinioară la banalitatea de azi. Imagini cu regii României fumând

FOTO Prima imagine cu Regina Maria fumând. Doi clujeni expun, la Peleş, altfel de fotografii cu Regii României

FOTO O istorie a fumatului în imagini cu regii României şi pipa lui Avram Iancu

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite