Lecţia pandemiei pentru politicieni: „Sunt situaţii când nu poţi ajunge la tratament la Viena, Istanbul sau Berlin. Toţi avem nevoie de spitale”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Miile de paturi improvizate nu vor ajuta prea mult dacă nu va exista personalul medical specializat să aibă grijă de pacienţi. FOTO: C. Danileţ
Miile de paturi improvizate nu vor ajuta prea mult dacă nu va exista personalul medical specializat să aibă grijă de pacienţi. FOTO: C. Danileţ

O singură concluzie ar trebui să tragem fiecare după această criză, spune un cunoscut medic: „este obligatoriu să construim spitale, nu improvizaţii”, pentru că în astfel de pandemii, şi cu siguranţă vor mai urma, şi privilegiaţii care mergeau la tratament în străinătate vor depinde de sistemul sanitar românesc.

Lara Zarafin, medic la secţia de Anestezie-Terapie Intensivă a Spitalului Colentina, a scris pe pagina ei de Facebook despre concluzia pe care toţi ar trebui s-o tragem după finalul pandemiei:

„Cine garantează că va fi un vaccin? Sunt atâtea virusuri care nu au vaccin după decenii!!!

Să stăm în case decenii? Să fim seriosi ...ne va omorî foametea.

Eu cred că trebuie să ne apucăm serios de muncă.

Măcar cu atât să rămânem după această experienţă - cu ideea clară că este OBLIGATORIU să construim spitale cu circuite corecte, să investim serios, cu bună credinţă şi responsabilitate în sistemul sanitar, astfel încât următorul virus care va apărea (şi e destul de probabil să apară, după Sars, MERS, Ebola, Sars-Cov 2 ...) să ne gasească cu temele făcute. Să avem spitale separate de boli infecţioase, spitale mari şi moderne, cu paturi de terapie intensive dotate corespunzător (cu absolut tot ce trebuie : ventilatoare, injectomate, monitoare , aparate de dializă) ...nu doar pe hârtie . Măcar să fi învăţat o lecţie - uite că sunt situaţii când nu poţi ajunge la Viena, Istanbul, Berlin ca să primeşti tratament”.

„Degeaba faci repede mii de paturi pentru îngrijirea pacienţilor infectaţi dacă nu ai asistente”

„O singură concluzie ar trebui să tragem fiecare după această epidemie - toţi avem nevoie de spitale, nu de improvizaţii, de aparatură si ...evident ..de personal medical suficient, care să şi folosească aparatura (degeaba achiziţionezi mii de ventilatoare in pandemie dacă nu ai suficienţi profesionişti care să ştie să le folosească). Degeaba faci repede mii de paturi pentru îngrijirea pacienţilor infectaţi dacă nu ai asistente intr-un număr corespunzător (în TI este nevoie de o asistentă la 2 paturi ...cum scrie in Ord 1500 din 2009).

Improvizatiile ne vor costa enorm, mulţi pacienţi cu alte boli nu vor veni să se trateze de frica virusului; si alte boli omoară şi acum acestea sunt neglijate.

A venit momentul să înţelegem că avem nevoie de spitale cu acreditâri "pe bune", cu circuite corespunzătoare, astfel încât să nu punem în pericol sănătatea angajaţilor (care au si ei dreptul constituţional la protejarea sănătăţii). A venit momentul să nu stăm încremeniţi ca şobolanii sub pământ sau paralizaţi de frică legaţi de paturi în case, ci a venit momentul să trecem la treabă , să construim scoli si spitale ...sigur ...cu măşti si la distanţă. Chiar, întreb pe specialişti: ce virus sare la 5 metri distanţă şi stă si 5 ore în aer?”

Citeşte şi

   

VIDEO Avertisment în legătură cu clinica pe care autorităţile doresc s-o transforme în spital pentru pacienţi cu COVID-19. „Are 100 de ani şi e focar de infecţie”

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite