Exclusiv. Claudiu Niculescu: „În România, suntem judecaţi cu buletinul în mână“

0
0

La 34 de ani, „Clau-gol“ a ajuns rezerva unui nigerian anonim deşi este principalul marcator al „şepcilor roşii“, cu şapte goluri în acest sezon. Este recunoscut pentru loviturile libere pe care le bate la vinclu, pentru execuţiile spectaculoase din careul advers şi pentru ataşamentul său faţă de clubul Dinamo.

După ce a evoluat, cu intermitenţe, nouă ani în alb şi roşu, Niculescu s-a despărţit vara trecută de „câini“ pentru a juca la Universitatea Cluj. Şi aici a devenit principalul marcator al echipei cu şapte goluri la activ. La 34 de ani, „Clau-gol“ rămâne unul dintre cei mai prolifici atacanţi din Liga I.

„Adevărul": În martie s-au împlinit 13 ani de când ai debutat în prima ligă din România...

Claudiu Niculescu: 13 ani au trecut? Incredibil! Unde a trecut tot timpul ăsta? Dar îmi amintesc că am debutat pentru Universitatea Craiova într-un meci cu Petrolul. Şi chiar am marcat la primul meu joc...

Eşti la un singur meci de partida cu numărul 300 în prima ligă din România. E mult, e puţin?

300?! Uau, le-aţi numărat deja? E un număr în regulă. Bine, ar fi putut fi mai multe meciuri, dar e bine şi aşa.

Ce număr de partide crezi că vei atinge până la retragere?

Eu mai am contract cu Universitatea Cluj până la finalul acestui sezon, cu opţiune de prelungire pe încă un an. Dacă voi activa această clauză, probabil că voi atinge 330-340 de meciuri.

Tu ai avut şi două plecări în străinătate. Ai fi ajuns până la 400 de jocuri pe prima scenă din România dacă ai fi evoluat doar în ţară?

Probabil că da. Totuşi, în carieră, eu am avut şi patru accidentări grave, care, împreună, mi-au mâncat aproape un sezon. Imaginaţi-vă unde aş fi fost dacă n-aş fi avut şi aceste ghinioane!

Care e secretul longevităţii tale?

Mă antrenez şi acum aşa cum o făceam şi la 20 de ani. Eu, unul, nu simt că am 34 de ani.

La „U" Cluj ai fost, în ultimul timp, rezervă. Te supără acest lucru?

Nu mă deranjează, pentru că sunt preocupat de interesul echipei, şi nu de cel personal. Nu mai sunt eu la vârsta la care să mă supăr că nu joc. Oricum, viitorul meu apropiat şi cel îndepărtat se leagă de „U" Cluj. Am avut o discuţie cu domnul Walter în Antalya, pe această temă, şi mi-a dat asigurări că vom continua împreună.

De ce în România jucătorii trecuţi de 30 de ani sunt consideraţi bătrâni?

Pentru că aceasta este mentalitatea de aici. Un jucător este judecat cu buletinul în mână. De la patron până la antrenori şi preşedinţi, mentalitatea este greşită. Bine, nu e la fel peste tot. Dovadă că m-am transferat la „U" Cluj şi continui să joc şi la 34 de ani.

De-a lungul carierei, viaţa ta sportivă a fost una exemplară?

La început, nu. Până la 27-28 de ani am avut o viaţă mai zbuciumată. Îmi plăcea şi mie să merg prin cluburi, nu mult, dar mai ieşeam. Eram mai zvăpăiat. Mai mâncam de la fast-food, de la McDonalds, nu aveam o alimentaţie corespunzătoare. Nu era bine asta pentru un sportiv.

Şi ce s-a schimbat?

Păi, în primul rând, am avut o discuţie eu cu mine. Mi-am dat seama că nu mai puteam continua aşa. Dacă voiam să fac performanţă, trebuia să fiu sincer cu mine şi să văd unde greşesc. Apoi, am cunoscut-o pe soţia mea, Diana. Din acel moment, viaţa mea s-a schimbat radical. Diana m-a schimbat.

Ţie ţi-a fost greu să semnezi pentru Universitatea Cluj? Ai plecat din Bucureşti, de lângă soţia ta, Diana, şi băieţelul David.

Păi, ne descurcăm. Când am câte o zi liberă merg eu la Bucureşti, când soţia mea are pauză de la emisiune vine ea la Cluj, cu fiul meu. Chiar în aceste zile ei sunt la mine.

Fiul tău din prima căsătorie, Alexandru, este junior la Universitatea Craiova. Te-ai gândit să-l aduci în Bucureşti, la Dinamo?

Nu m-am gândit la nimic. O să-l las să joace unde vrea, el decide ce face.

Care sunt cei mai buni prieteni ai tăi din fotbal?

Oho, am mulţi. Nu doar la echipele pe la care am jucat, ci şi prin alte părţi. La Timişoara sunt Alexa, Tameş, Zicu. Nu mai vorbesc de cei de la Dinamo.

Ionel Dănciulescu trece printr-o perioadă mai grea, nu reuşeşte să marcheze la Dinamo. Ce se întâmplă cu el?

Danciu este acelaşi jucător dintotdeauna. Sfatul meu pentru el este să aibă răbdare. Eu îl cunosc foarte bine, este „fratele" meu, îi ştiu valoarea. Trebuie să aibă răbdare, pentru că o să-i iasă jocul.

Prietenului tău Florentin Petre i s-a propus ca din vară să accepte funcţia de scouter la Dinamo. Pe tine te-ar tenta aşa ceva?

Deocamdată, nu. Eu mai am de jucat. Oricum, la finalul carierei, nu aş vrea o funcţie de birou. Mie mi-ar plăcea antrenor. Am avut o experienţă de antrenor în tur, la „U" Cluj, şi mi-a plăcut. Acum sunt doar jucător, şi aşa vreau să continui până agăţ ghetele în cui. Dar, cine ştie? Dacă domnul Walter îmi va propune să fiu şi antrenor secund la Universitatea, de ce nu?

„Liviu Ganea e urmaşul meu în Liga I"

Ai trăit multe momente şi fericite, şi triste în cariera ta. Care crezi că este cel mai negru episod pe care l-ai trăit în fotbal?

Mie mi-a rămas întipărit în memorie meciul cu Unirea Urziceni (n.r. - Dinamo a fost învinsă cu 1-0), din sezonul 2008-2009, când am pierdut campionatul cu Dinamo pe ultima sută de metri. Acel meci este cel mai negru moment al carierei mele. De fapt, cel mai mare coşmar. Şi acum mai tresar când îmi amintesc de acea partidă, de cât ghinion am avut în acel sezon.

Te-a afectat atât de mult?

Da, pentru că atunci am fost foarte aproape să jucăm în grupele Ligii Campionilor. Regret că nu am putut să duc Dinamo în Ligă. Mi-ar fi plăcut foarte mult să joc şi eu printre granzii Europei. Tot aşa, în „Ştefan cel Mare", am mai avut o dată ghinion să nu jucăm direct în Liga Campionilor, când Liverpool şi Milan au ajuns în finală, în anul 2007. Doar ele ar fi trebuit să nu se întâlnească pentru ca noi să mergem direct în grupe.

Care este antrenorul care ţi-a marcat cel mai mult cariera?

Nu aş vrea să rostesc vreun nume, pentru că nu doresc să uit pe cineva. Oricum, sunt trei-patru tehnicieni care m-au
influenţat. Repet, nu vreau să spun niciun nume, pentru a nu se simţi cineva ofensat.

Ai şi fost golgheterul campionatului de două ori. Eşti mulţumit de trofeele pe care le-ai câştigat în cariera ta?

Şi da, şi nu. Aş fi putut să adaug mai multe trofee în tolbă, ca să spun aşa... Oricum, în general, e bine. Datorez fotbalului tot ce am.
Nu ai fost un jucător determinant pentru echipa naţională, unde ai prins doar opt meciuri...Da, şi acesta este un subiect dureros. Un alt mare regret al carierei mele este că n-am marcat niciun gol pentru prima reprezentativă. Dintotdeauna, la naţională, au existat atacanţi de mare valoare. A fost greu să mă impun acolo.

Tu eşti pe final de carieră, şi există, probabil, tineri atacanţi în Liga I care te-au luat drept model. Ce jucător crezi că se aseamănă cel mai mult cu tine?

N-aş vrea să vorbesc eu despre calităţile mele, însă consider că Liviu Ganea, de la Dinamo, aduce cel mai mult aminte de mine. Are execuţii surprinzătoare în faţa porţii, este un tânăr de mare valoare. Eu am jucat alături de el, m-am antrenat cu el, şi îl cunosc foarte bine.
Faptul că eşti finul lui Cristi Borcea te-a ajutat sau mai mult te-a încurcat? Mă refer şi la ce ţi se striga din tribune când evoluai mai slab...E o întrebare grea, nu ştiu ce să răspund. Chiar nu ştiu ce să zic.

Te-a rănit mult situaţia de la Dinamo, când nu jucai şi erai trimis în tribună?

M-a durut foarte mult. La meciul de la Bălţi, din Republica Moldova, nu am fost reţinut în lot. Am mers în tribună, iar acolo, nu sunt mândru de asta, dar mi-au dat lacrimile. Nu-mi venea să cred că nu mai prindeam nici lotul.

Care este cea mai mare dorinţă a ta pe final de carieră?

Să mai joc şi eu într-o cupă europeană. Îmi doresc ca, atunci când plec de la Cluj, să las echipa calificată în cupele europene.

Crezi că pentru Adrian Cristea, la 27 de ani, transferul la „U" Cluj este un pas înapoi?

Nu, în niciun caz. „U" Cluj are proiecte ambiţioase, iar Adrian face parte din viitorul acestei formaţii.

Pe ce stadion din România ai întâlnit cea mai ostilă atmosferă la adresa ta?

În general, nu am probleme cu publicul advers. Totuşi există două arene pe care sunt contestat în egală măsură: în Ghencea şi la Craiova. La Steaua, este lesne de înţeles de ce: am jucat atâta vreme la Dinamo. Iar la Craiova, publicul e supărat că am plecat în „Ştefan cel Mare".

A ratat meciul  cu numărul 300 în Liga I

În ultima etapă, în meciul pe care „U" Cluj l-a pierdut pe terenul Vasluiului, Claudiu Niculescu a ratat prezenţa cu numărul 300 în prima liga din România. Deşi a prins lotul de 18, antrenorul Ionuţ Badea nu l-a introdus deloc pe atacantul de 34 de ani. De fapt, de la reluarea campionatului, Niculescu a cedat poziţia de titular în echipa „şepcilor roşii" în favoarea lui Tony, un nigerian adus de la Arieşul Turda.

32 de echipe au primit gol de la Niculescu, în Liga I, de-a lungul timpului. Victime preferate: Rapid (13) şi Bistriţa (12).

image

Claudiu Niculescu

Data şi locul naşterii: 23.06.1976, Slatina
Post: atacant
Echipe la care a jucat: IELIF Craiova, Dr. Tr. Severin, Electroputere Craiova, „U“ Craiova, Dinamo, Genoa, Duisburg, Omonia Nicosia,
„U“ Cluj
Meciuri / goluri  în Liga I: 299 / 145
Meciuri / goluri în naţională: 8/0
Trofee: 3 titluri de campion, triplul câştigător al Cupei României şi un trofeu al Supercupei României.

Mai multe - Cluj-Napoca

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite