Cum a ajuns Clujul să aibă, patru ani la rând, promovabilitatea cea mai mare din ţară la BAC: „Nu trebuie să vină nimeni să-ţi spună ce să faci“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valentin Cuibus  FOTO: Florina Pop
Valentin Cuibus  FOTO: Florina Pop

Inspecţiile neanunţate, schimbul de experienţă dintre dascălii de la ţară cu cei de la oraş şi soluţii personalizate pe şcoală sunt câteva dintre ideile puse în practică în ultimii ani la Cluj care au condus, susţine şeful ISJ Cluj, la promovabilitate mare la Bacalaureat. E al patrulea an când judeţul Cluj are promovabilitatea cea mai mare din ţară la acest examen naţional.

Şeful ISJ Cluj, Valentin Cuibus, spune că nu există o formulă a succesului, ci doar soluţii personalizate. „Sunt lucruri pe care le-am identificat şi am încercat să găsim soluţii, că nu trebuie să vină nimeni să-ţi spună ce să faci, ci să găseşti soluţiile care se adaptează  în cadrul judeţului tău, în cadrul şcolii tale“, explică inspectorul şcolar general din Cluj.

El mai spune că toţi au „sărit“ când a stabilit, în urmă cu câţiva ani, că se vor face inspecţii neanunţate, chiar săptămânale. Cuibus subliniază că rolul unui control al Inspectoratului e despre îndrumare, nu despre reproşat: „Vrei să-l îndrumi să aibă un rezultat mai bun, să-şi educe elevul mai bine. Asta mă interesează, nu mă interesează faptul că-l găsesc că ceva nu e în regulă“.

În opinia sa, faptul că o lecţie se face de două ori la aceeaşi clasă, o dată însemnând pregătirea pentru control, iar a doua oară - la inspecţie, nu este o practică „în regulă“ şi că la Cluj s-ar fi renunţat la acest sistem.

„Nu toate (n. r. şcolile) sunt cum sunt în centrul Clujului, nu toate sunt cum sunt în nu ştiu ce sate din vârful muntelui. Trebuie să vadă că se lucrează diferit“, mai zice inspectorul.

O altă măsură ce a dat rezultat a fost cuplarea unor şcoli din mediul rural cu şcoli din oraşe şi efectuarea unor schimburi de experienţă pentru dascăli şi realizarea de ore comune, dar şi analizarea acelor ore.

O altă măsură a fost colaborarea dintre învăţătorul de clasa a IV-a şi profesorii de Română şi Matematică de a V-a, de la aceeaşi şcoală. S-au elaborat teste comune ca să-l ajute pe elev să se obişnuiască cu un nou sistem, cel de gimnaziu.

„În rest, fiecare trebuie să se adapteze. S-a mai verificat concordanţa dintre notele obţinute la clasă cu cele obţinute la examene pentru că dacă la clasă elevul are 10 şi la examen ia 5, ceva nu e în regulă. S-au făcut evaluări, s-a discutat, s-au făcut formări cu profesorii unde s-au identificat probleme“, explică inspectorul.

În opinia sa, ISJ a creat cadrul necesar, iar şcolile l-au particularizat unde a fost nevoie, în unele situaţii chiar şi la fiecare clasă.

Unele şcoli ce au cerut sprijinul părinţilor. „Cei care privesc lucrurile astfel: şcoala este cea care face singură educaţie este o greşeală. Şcoala nu va putea niciodată să facă educaţie singură, o va putea face împreună cu familia şi, chiar dacă par cuvinte mari pompoase, împreună cu societatea pentru că şcoala nu poate fi mai bună decât societatea în care trăim“, consideră şeful ISJ Cluj.

Întrebat cum vede procentul de promovabilitate din acest an, de la Bacalaureat, în Cluj, Cuibus a răspuns: „E un procent decent. Sigur că de fiecare dată ne-am dori mai mult. Am vrea să nu fie niciun elev care să nu-şi treacă examenul. E un deziderat la care puţin probabil să ajungem oricât de optimişti am fi şi oricât de mult s-ar munci. Peste 80% e un procent decent ce confirmă rezultatele din anii trecuţi şi confirmă rezultatele de la Evaluarea Naţională, de la Titularizare şi Definitivat unde Clujul a fost pe primele locuri“.
 

Mai puteţi citi:

Judeţul cu cea mai mare promovabilitate la BAC 2018 pentru al patrulea an consecutiv

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite