Ciudăţenie în miez de vară: au înflorit castanii. Explicaţia specialiştilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi castani din Buzău au înflorit, ca niciodată, la începutul lunii august. Au în partea superioară a coronamentului crengi pline cu flori sau muguri gata să înflorească. Neobişnuit este că aceste flori au apărut alături de fructe şi frunzele ruginii. Este un semn că temperaturile tind să crească, iar clima să se schimbe de la un an la altul, spun horticultorii.

În ultimii ani, castanii pe Bulevardul Nicolae Bălcescu din Buzău ne-au obişnuit cu înflorirea lor la sfârşitul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie. Semn de toamnă lungă, ar spune bătrânii, dar în acest an arborii, ca niciodată, s-au îmbrăcat în flori la începutul lunii august.

Anomalia este pusă pe seama căldurii excesive şi a umidităţii din aer. Specialiştii sunt de părere că orice plantă, forţată de anumite condiţii, îşi reia procesul vegetativ sărind anumite etape.

”Aceste perturbări în bioritmul plantei, să zicem, apar atunci când pomii nu şi-au parcurs corect fenofazele. Efectiv, în primăvară au fost temperaturi scăzute, şi brusc am intrat în căldură. De aceea nu s-au dezvoltat corect, nu au parcurs fiecare dintre fenofaze şi s-au produs dezechilibre în viaţa pomilor, în cazul de faţă al castanilor şi, iată, au înflorit din nou”, explică cercetătorul în horticultură Costel Vânătoru.

image

Fenomenul nu este nou, spun specialiştii dar este de remarcat perioada în care aceştia au înflorit, respectiv luna august. Este un semn că temperaturile tind să crească iar clima să se schimbe de la un an la altul.

”Decâţiva ani întâlnim acest fenomen datorită în primul rând schimbărilor climatice. Aţi observat că practic anotimpurile nu îşi mai respectă foarte bine calendarul, de aceea şi pomii sunt în suferinţă şi încearcă şi ei să se adapteze la noile condiţii. Au înflorit sporadic, ca o formă de apărare, de a se adapta la noile condiţii”, este de părere Costel Vânătoru.

Din cauza schimbărilor climatice, pomii suferă în perioada de vegetaţie, sunt stresaţi iar ca măsuri de apărare apar mugurii floriferi. 

”Pomul are trei tipuri de muguri: vegetativi, care devin frunze, floriferi, pentru flori şi apoi fructe, şi nişte muguri mici, de rezervă. Ei aşteaptă să se transforme fie în frunze, fie în floare. În cazul în care pomul are foarte multe flori, ele se transformă în frunze. Aceşti muguri care stau în aşteptare, întârziaţi , au fost creaţi de Dumnezeu pentru protejarea speciei în cazul unor calamităţi. Dacă peste ei vine o brumă sau o calamitate aceşti muguri se transformă în floare, ca să asigure perpetuarea specie. Ele nu fructifică pentru că nu au timp, nu au când să lege”, spune horticultorul buzoian.

image

Astfel de spectacole ale naturii sunt din ce în ce mai frecvente, spun specialiştii, iar în viitor ne aşteptăm la o intensificare a anomaliilor generate de schimbările de climă, precum înflorirea repetată a pomilor. Specialiştii spun că aceste flori apărute târziu se vor usca şi nu vor apuca să ajungă în stadiul de fructe din cauza temperaturile care vor scădea în următoarea perioadă.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite